Zâmbet de afacerist

Ce poate fi mai plăcută decât o scurtă delegație, în care să-și poți etala adevărata ta valoare? Doar iubirea celor dragi. Dar în profesie, totul este o afacere. Nu poţi reuşi în plan profesional dacă nu te implici şi nu faci tot ceea ce se poate pentru a cuceri redutele.

Am plecat în delegație fiind pregătit și înarmat cu toate cele necesare pentru o bună desfășurare a evenimentului. Plecasem cu o zi înainte, pentru a mă acomoda cu zona şi mai ales să nu fiu stresat de inevitabilele întârzieri cu transportul.

Întâlnirea era una extrem de importantă, în care era necesară o ţinută specifică, din care nu puteau lipsi costumul impecabil, cămașa alba și chinuitoarea cravată. Toate acestea au fost pregătite și rezolvate din timp, motiv pentru care, seara m-am decis să mă plimb puțin prin oraș. Am admirat zona, am făcut poze și mai pe seară am pornit spre hotel. Urma să mai am o zi relaxantă. Cel puţin aşa credeam eu!

Deodată gândurile mă părăsesc, picând pe jos. De fapt eu căzusem, deoarece din neatenție, ratasem o vizualizare sesizabilă a unei gropi. Puțin buimac, mă ridic și o pornesc, cu atenție spre hotel. Simt mai multe dureri, prin diverse zone ale corpului, dar le neglijez. Ajuns la destinație, mă refac şi mă pregătesc de culcare.

Noaptea era lungă, visele deveniseră coşmaruri.... După câteva ore de nesomn mă decid să mă ridic din pat şi să-mi fac de lucru la laptop. Îmi iau o cafea şi un suc cu pai. După prima înghiţitură din paharul de suc, ceva mi se pare a fi în neregulă. Nu-mi dau seama ce anume... Încă o înghiţitură şi observ că paiul îmi intrase în dinţi... adică între dinţi. Mă duc repede la oglindă şi rămân pironit locului. Îmi spărsesem un dinte.... Nu mă durea, dar nici bine nu arăta! Urma să am o întâlnire importantă iar eu nu puteam vorbi cu toată gură, nu puteam zâmbi... părând o persoană ...acră!

Este clar. Am nevoie de un implant dentar rapid! Deja apar problemele! Unde să găsesc la miezul nopţii, un dentist bun ? Sunt în alt oraş, iar eu am teamă de cei care prestează această muncă.

Am avut trei experienţe care m-au îmbătrânit înainte de vreme! În copilărie, trăgeau părinţii de mine, alături de medicul stomatolog ca să nu sar de pe scaun şi să fug. Cum auzeam polizorul, cum eram în poziţie de fugă, de parcă eram la olimpiadă. În perioada liceului, tocmai pe mine făceau practică şi experienţă studenţii... Adică o studentă micuţă care se urcase efectiv pe mine, pentru a-mi scoate un dinte cariat. Noroc că venise doctorul în halatul său  sângeriu, care a rezolvat problema, că nu se ştie unde ajungeam... Ultima oară ca să-mi fac curaj, băusem un litru de cafea iar anestezia nu-şi făcea efectul... Mi-a făcut trei injecţii şi fusesem ca un drogat...

Începuse să se lumineze pe afară... Nu de la iluminat ci de la soarele care parcă mă provoca.... Până la urmă îmi iau inima în dinţi... dar nu în cel rupt şi solicit ajutor recepţionerei. Aceasta zâmbitoare îmi spune că se rezolvă rapid problema, oferindu-mi o adresă unde să merg, în timp ce mă şi programa.

Revin în camera de hotel pentru a-mi lua telefonul şi o pornesc cu inima cât un purice spre ieşire. Recepţionera mă încurajează, spunând:

- Este un doctor bun. Nici nu se simte că lucrează. Mie mi-a pus o coroana zirconiu .

Bine că şi alţii au probleme... După câteva minute sunt la locul faptei. Sunt primit cu zâmbete de parcă toţi ar vrea să-mi facă în ciudă, că pot folosi dantura lor impecabilă. Ajung în cabinet şi mă aştept să aud strigăte... dar se aude muzica de la radio. Un copil, însoţit de un părinte tocmai părăsesc incinta. Copilul zâmbeşte!

Mă duc hotărât pe scaun şi înainte de a fi întrebat, deschid gura lar, arătând problema, spunând că este o urgenţă mare. Mi se spune că se rezolvă şi injecţia este gata. După ce le spun că nu am problema cu inima sau alergii, seringa îşi face treabă. În scurt timp, dintele nărăvaş, dispare din peisaj.... Apoi intră în acţiune polizorul dar parcă are altă melodie...

A doua zi am revenit pentru a mi se pune implantul iar la întâlnire, totul a fost perfect. Tot zâmbeam, încercând să simt implantul că mi se părea că a dispărut dar nu era aşa! De atunci am aflat că nu mai sunt numit „tăcutul” ci „zâmbăreţul”.