Departe de casă

Orice călătorie ne scoate din ambianța anostă a unei săptămâni obositoare și stresante. Uneori, o scurtă evadare din cotidian este ca o loțiune magică care ne redă puterile.

În urmă cu două săptămâni, în week-end, am plecat câteva zile la Constanța. Am asistat la spectacole, am fost prin stațiuni și m-am plimbat cu bricul, pe mare.

Un week-end simplu și bun. Relaxant.

Totul a fost perfect, până la ora 21.00 când mă pregăteam să mă despart de cei cu care petrecusem ultimele zile. Atunci aflu cu stupoare, că nu există tren spre casă, nici din Constanța nici din București. Mai repede decât un „tren rapid”, m-am decis să mă apropii de casă, mergând spre capitală. Ajuns la destinație, mi-am căutat un hotel în apropiere de gară pentru a fi gata de plecare la primele ore ale dimineții.

După ce am cercetat zona, am găsit un hotel pe care l-am considerat bun și simplu pentru a rezolva problema ivită. Era totuși o distanță apreciabilă  de mers pînă la gară, dar părea în regulă.

Reusesc să trezesc recepționerul și să-mi primesc camera. Caut liftul și aflu că este defect. Sunt doar două etaje. Urc scările și-mi identifica camera. Descui ușa și caut întrerupătorul. Apăs pe el, dar nimic. Mă uit la cheie să văd dacă nu există cumva vreun card de acces, ceva model nou inventat. Nu este! Probabil nu este bec sau este ars.

Pătrund pe întuneric, lovind ceva... Ajung la alt întrerupător și apăs pe el. Se face lumină în spatele meu. S-a aprins lampa din baie. Luminează slab dar este funcțională. Măcar văd și eu ceva. Ajung la veioză și sper să rezolv problema dar nu se vede luminița de la capătul ... camerei. Oftez și caut firul... Nu era introdus steckerul în priză. Reusesc să fac lumină, în cameră dar nu și în situația mea încâlcită.

Mă gândesc să trag perdelele pentru a avea o imagine cât de cât... Este o jaluzea pe care o manevrez prin șnurul din dreapta ferestrei și încep să-mi cadă lamelele desprinse, în cap. Renunț. Ajung la baie, ridicând scaunul  ce căzuse când intrasem,  și apăs pe întrerupător, aprinzându-se  lumina în cameră. Există bec dar nu nu sunt făcute legăturile electrice cum trebuie. Deși este frig, îmi este teamă să bag radiatorul în priză... Poate fac vreun scurtcircuit prin hotel și ne trezim toți pe întuneric!

După ce termin să mă bărbieresc, lumina devine mai puternică, dar nu de la fața mea ci de la becul economic și obosit.

Mă așez în fotoliu, care pică într-o parte... Are un picior strâmb. Mă pun  cuminte în pat, sperând să nu se mai întâmple nimic. Vroiam și eu ceva normal...  Se pare că este greu să îmbini ceva bun cu ceva simplu. Parcă şi patul vrea să-mi provoace o stare de nervi, scârţâind din încheieturi! M-am simţit ca un musafir nepoftit!

Cum era să stau liniștit într-o cameră de hotel, în fotoliu, savurând o bere rece şi ascultând muzica în surdină? Adică era nevoie doar de un pur şi simplu „mobilier und decoratiuni” adecvate! Naturlich cum ar spune neamţul!

După ce am ajuns acasă, primul impuls a fost să-mi organizez locuinţa să fie cu adevărat „acasă”. Întâi am verificat mobilierul şi decoraţiunile pentru a fi sigur că nu sunt cu probleme. Totul era în regulă, nimic nu-mi cădea în cap sau pe jos. De atunci am început să fac pe detectivul pentru orice urma să utilizez în timp, fie acasă, fie la servici... sau chiar în deplasări. Degeaba credem că mobilierul şi decoraţiunile nu sunt semnificative dar ele ne redau un anumit tonus, iar culoarea ne imprimă o anumită stare.

Acasă am avut nevoie de coltare extensibile pentru a câştiga spaţiu, atât fizic cât şi util. Colţarul îşi are propriul său rol şi este un obiect adcvat şi apropiat sufletului. Acolo petrec cel mai mult timp când sunt acasă. Oare aş putea să-l iau cu mine când plec pe alte meleaguri? Nu de alta, dar sunt sigure şi nu pic pe jos!

Putem spune că decoraţiunile, mobile şi şucrurile pe care le folosim ne reprezintă.