Un turist rătăcit

Nu ştiu cum sunt alţii dar eu când am de rezolvat o treabă sau, când trebuie să plec undeva, devin nervos şi agitat. Se mai întâmplă de asemenea să mai şi uit, dar nu persoane sau obiecte, doar evenimente.

Cu paşi repezi se apropiase aniversarea căsătoriei iar eu uitasem cu totul de acest eveniment, deşi sărbătoarea nu era una veche, anii fiind doar cu o singură cifră. Ca să mă salvez, am făcut tot posibilul să obţin un week-end departe de casă. Erau doar trei zile deci trebuia să profităm din plin pentru a ne încărca bateriile.

Ştiind că trebuie să plecăm, agitaţia a fost la ea acasă. Seara când m-am culcat, mă chinuiam să adorm. Eram cu gândul la călătorie....

Este dimineaţă şi sună telefonul. Sar din pat şi mă grăbesc spre bucătărie. Constat că telefonul a fost resetat iar ora este alta! Totuşi am timp să prind trenul. Îmi iau hainele peste pijama, trag valiza după mine şi alerg pe scări. Caut un taxi dar.... Până la urmă reusesc să conving un operator să-mi trimită un autoturism, dar ratez trenul. Taximetristul se oferă să mă conducă în gara următoare... Accept. Ajuns acolo, reusesc să urc în tren, din mers, deşi vroia să se oprească nu să pornească.

Ajuns în capitală, cobor fericit, păsind în afara peronului. Un taximetrist mă preia şi mă conduce spre hotel. Traversăm oraşul şi cu greu ajung în locul dorit. Cobor şi intru la recepţie. Nimeni. Caut sonerie... dar nu este.

Bat în uşă, în birou.... şi apare o matahală de om care mă priveşte de parcă ar vrea să mă devoreze. Îi spun numele dar acesta se încruntă. Îmi întinde o cheie şi-mi indică scările. Liftul este defect. Urc trei nivele şi caut camera. O găsesc într-un colţ şi descui uşa. Deja s-a întunecat şi caut întrerupătorul. Apăs pe cel din hol. Nimic. Poate nu are bec! Intru încet şi mă lovesc de un fotoliu. Cade o veioză... Cred, după zgomot.

Caut un alt întrerupător ca orbul care nu găseşte... Brăila. Gata. Apăs întrerupătorul şi se face lumină în spate. La baie. Mda. Mă duc la baie şi văd un întrerupător. Apăs pe el şi se luminează camera. Este bine. Funcţionează, au becuri.... Cobor spre recepţie să întreb de restaurant. Matahala îmi arată nişte biscuiţi, pe o masă. Îmi spune că nu are room-service.

Mă întorc în cameră. Apăs toate întrerupătoarele ca să se aprindă toate luminile. Îmi iau bagajele să le pun în dulap. Nu apuc să pun ceva pe raft, că acesta pică. Renunţ. Mă duc la baie să fac un duş. Nu există decât robinet... Eh! Am un furtun, de grădină în bagaje aşa că-l voi folosi ca duş.

Revin la cadă şi pornesc apa.... Din tavan mă invadează un jet rece. Era un duş în tavan, dar hotelul nu avea încălzire, deci nici apă caldă. Înfrigurat mă duc în pat şi dau drumul la televizor. Piciorul patului se rupe iar purecii de la televizor râd de mine.

Dimineaţă mă trezesc cu grijă, pentru a nu mai strica ceva. Trag draperia şi galeria îmi pică în cap... făcându-mi cucui. În faţa hotelului se văd peroanele de la gară....Mă simt ca un turist rătăcit. Oare unde este soţia mea? Probabil mă aşteaptă cu un făcăleţ?

Sună telefonul. Sar din pat, speriat. Soţia mea se uită mirată la mine. Îmi verific capul. Nu am cucui. Ce bine! Totul a fost doar un vis... un coşmar.

După ce servim cafeaua, ne luăm bagajele şi plecăm spre gară. Taxiul comandat ne aştepta în faţa blocului. Ajunşi la gară, ne cumpărăm ziare şi reviste, urcând liniştiţi în tren.

Am ajuns în Bucureşti. Am sunat la hotelul unde aveam camera rezervată şi cei de la recepţie ne-au trimis un mijloc de transport până la destinaţie. Pe drum am admirat capitala şi în scurt timp am ajuns în locaţie. La recepţie am fost întâmpinaţi cu amabilitate şi îndrumaţi spre camera rezervată. Când am intrat, am avut o strângere de inimă dar totul era perfect. Camera elegantă, decorul perfect şi priveliştea fascinantă. În timp ce soţia mea se pregătea de plimbare făcându-şi siesta, eu complotam cu recepţionera.

După o oră am ieşit la plimbare. Am trecut pe lângă Arcul de Triumf şi am vizitat mănăstirea Casin, care se afla în apropierea hotelului nostru, Hotel Domenii Plaza . Apoi am trecut pe lângă teatrul Nottara şi ne-am luat bilete la spectacolul din seara următoare, care era de fapt primul din noua serie a teatrului după revenirea în propria lor locaţie. Ei au revenit după exilul datorat evenimentelor de la „Colectiv”. Aducându-mi aminte de acele evenimente, m-am panicat. Dar degeaba, pentru că hotelul de patru stele era unul sigur, doar a aparţinut scriitoarei Doina Uricariu. 

Revenind spre hotel, am distins eleganţa acestuia, nu degeaba se găseşte printre clădirile de patrimoniu arhitectural naţional. Am sesizat că hotelul este placat cu piatră identică ca şi Arcul de Triumf, fiind  ca o continuare a acestui monument.

Interiorul hotelului avea în combinaţii atât lemnul preţios cât şi marmură Carrara.  Ne simţeam ca pe Riviera franceză! După ce am revenit în cameră ne-am propus să ne relaxăm la saună şi jacuzzi.

În timp ce o aşteptam pe soţia mea, am revenit la recepţioneră reamintindu-i de dorinţele mele. Această mă anunţă că totul este rezolvat, după care zâmbitoare, răspunde în engleză unui client care-i solicitase o informaţie.

Seara se lasă aşteptată. Sunt nerăbdător şi agitat dar în momentul când intrăm în cameră, totul este mirific. Nu mirosea a mâncare deşi cina era pregătită! 

O măsuţă cu cina romantică şi o sticlă de şampanie, ne aştepta în mijlocul camerei. Soţia mea zâmbitoare, mă anunţă că va face un duş scurt şi apoi vom petrece o seară romantică. Ajunsă în baie, rămâne uimită de petalele roşii care ne însoţeau seara perfectă.

Puteam petrece până dimineaţă pentru că micul dejun urma să ne fie adus de asemenea în cameră….

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.