cluc24

duminică, 2 august 2020

A venit vara, bine-mi pare



Când suntem în sezonul rece ne dorim cu ardoare ca Soarele să ne copleșească cu razele ei binefăcătoare. Vara este sezonul preferat pentru că scăpăm de frig, plecăm în concedii și putem savura fructe și legume specifice sezonului.
Totuși, uneori, căldura ne poate sufoca, la figurat dacă nu și la propriu. Gradele din atmosferă trec peste gradele din licorile bahice pe care le savurăm iarna și astfel simțim un disconfort termic.
Vara este anotimpulul când investim economiile din timpul anului și vrem să profităm de tot ceea ce se poate. De multe ori auzim că partenerul sau partenera spune n-avem bani și astfel  ajumgem să suferim în tăcere pentru ceea ce nu putem avea.
Când este extrem de cald, mergem la o terasă și savurăm câte o răcoritoare și o înghețată, dar costă. Ultima escapadă la terasă a fost de doar două ore și a necesitat o investiție de 113 lei. După ce am părăsit locația, căldura ne-a cuprins din nou. Acasă stăm cu ferestrele deschise pentru a simți adierea vântului. Pentru a scăpa de căldură, pe lângă dușurile zilnice (consum de apă destul de mare), consum intens de înghețată sau bere, putem găsi și alte oportunități, dacă ne dorim cu adevărat, pentru orice tip de buget!
De curând am aflat cum putem investi o sumă minimă de 113 lei, nu doar pentru o mică plăcere răcoroasă la terasă, ci la un confort personal, fie acasă ori la birou.
E.ON România are o soluție de răcire a casei sau biroului potrivită pentru fiecare dintre noi. Pachetul E.ON Cool conține un aparat de aer condiționat cu tehnologia Inverter, dar și servicii incluse pe toată perioada contractuală. Pachetul E.ON Cool se oferă doar cu plata în rată și avans 0, iar cea mai mică rată este... cum ați ghicit, 113 lei/lună. Această plată se include pe factura E.ON 
Pachetul E.ON Cool  include de asemenea și seviciile de montaj-instalare și punere în funcțiune a instalației de climatizare. Tehnologia Inverter este una eficientă care are un consum redus de energie electrică.
Tehnologia Inverter se bazează pe un sistem de răcire-încălzire. Aparatul de aer condiționat poate fi setat la o temperature dorită, astfel încât să producă aer rece (vara) și aer cald (iarna), reducând în acest mod căldura sufocantă a verii și consumul de gaz aferent încâlziri pentru iarnă.
Aparatele cu tehnologie Inverter au încorporate un compresor cu viteză variabilă. Senzorii din panoul de control reglează viteza compresororului în funcție de setările solicitate de utilizator: răcire sau încălzire în cameră. În acest mod, aparatul de climatizare reglează temperatura dintr-o incintă fără porniri-opriri continue ale compresorului. Aparatul de climatizare folosește freon pentru răcire, care este  din generația ecologică, care nu poluează mediul.
Aparatul de climatizare are o unitate interioară, cea care se află în locuință și care asigură temperature ambientală dorită și o unitate exterioară, care se poate monta pe laterala clădirii, într-o zonă care să nu afecteze confortul locatarilor. Unitatea exterioară va emite căldură pentru ca unitatea interioară să asigure confortul interior adecvat.
Beneficiile tehnologiei Inverter sunt sesizabile prin: consumul mai mic de energie electrică, zgomot redus (oamenii care sforăie fac un zgomot sensibil superior), fiabilitate ridicată în timp și eficiență net superioară.
De asemenea, achiziția acestei instalații cu tehnologie Invertor de la E ON, oferă avantaje și facilități post-montaj, pe lângă garanția aferentă de cinci ani: servicii de igienizare (curățare profesională împotriva bacteriilor și a mucegaiului, desfundarea țevii de condens), servicii de curățare (condensatoare, filtre), verificare parametri funcționali (presiuni joase și înalte, agent frigorific – freon, conexiuni electrice) și timp de răspuns rapid la solicitare. 24/7.


Ce să mai așteptăm, să trecem la treabă! Adică să apelăm la specialiști pentru a ne asigura confortul pe care-l merităm. Vorbă multă, sărăcia omului iar după faptă și răsplată!