cluc24

marți, 31 octombrie 2017

Dublura cucerește

De multe ori contează enorm de mult felul în care te îmbraci, căci de fapt este ceva care te și etichetează: „băiatul în roșu”, „fata cu rochia mov” și din acest motiv am început de la o anumită vârstă să mă implic în alegerea ținutei vestimentare. Când mă refer la implicarea în alegerea hainelor, spun că am și eu un cuvânt de zis. În general este silaba „Da”, ca răspuns la întrebarea soției mele: „Este bun? Îți place?”.
Eu nu prea fac cumpărături, pentru că și portofelul meu are un rol important... Nu este prea gol, pentru că am multe carduri mai ales la farmacii, dar când deschid portofelul, prima imagine care apare pe retină este poza soției mele, care parcă m-ar întreba: „Chiar ai nevoie să cumperi așa ceva?”. Din acest motiv nu prea cumpăr nici cadouri pentru ea... Cred că am cumpărat o singură dată... un fular. L-a purtat toată iarnă, atât la gât cât și o dată pe post de ciorap. Da, luase din greșeală un ciorap roșu și unul gri. A trebuit să ne descălțăm la gazde și atunci, cu o agrafă, a transformat fularul gri, în alt ciorap gri... și nu a observat nimeni, doar eu, la plecare când căutam de zor, fularul.
De fapt tot hainele ne-au apropiat și încet dar sigur, ne-au călăuzit pașii spre viața de familie. Nu aveam curajul să o abordez și mereu o priveam din depărtare. M-am decis ca la primul impuls al apariției curajului, să trec la acțiune.
Eram în primul an de facultate și aveam o geacă din puf, albastru cu negru, care-mi plăcea și o îmbrăcam tot timpul. Încercam să mă evidențiez cu ea, cu geaca, ca să atrag privirile fetelor și în special a celei care mă cucerise și era deja studentă în anul doi, vecină de cartier.


Într-o sâmbătă seară, am participat la o petrecere în blocul unde locuia fata. Speram să fie și ea invitată. Am stat pe la masă, pe balcon, îmi lungeam gâtul să văd peste balustradă.... Nimic. Gazda mă tot chema pe ringul de dans iar eu îi spuneam că nu mă simt bine. Pentru a scăpa de cei din jur, mi-am pus dintr-o sticlă cu etichetă de apă minerală, un pahar cu apă. Când am văzut că se apropie prietenul meu, repede am dat pe gât conținutul paharului... Atunci am simțit cum mă arde gâtul. I-am făcut semn cu mâna și am fugit disperat pe scări. M-am oprit la intrarea în bloc pentru a-mi goli stomacul dar... nimic.  Îmi întorc capul și o văd pe fata mult așteptată privindu-mă de la geam. Simțind un curaj transmis de pălinca băută din greșeală o abordez:
-          Bună seara!
-          Bună seara!
-          Ce frumoasă sunteți... adică rochia...nu doar ... și chipul
-          Mulțumesc – spune fata mirată, privindu-și jenată pijamaua. Am auzit gălăgie și am crezut că s-a accidentat cineva. Noapte bună!
Nu apuc să mai spun ceva pentru că fereastra se închide, năruindu-mi toate speranțele. Trist și supărat, mă îndrept spre casă. Noaptea nu am reușit să adorm din cauza gândurilor, a durerilor de stomac și a lămpii care nu vroia să se oprească din învârtit.
 A doua zi o pornesc agale prin cartier, iar frumoasa domnișoară este la geam, îmbrăcată într-o superbă rochie roșie. Oftez și.... mă dezbrac de geacă. O îmbrac invers, adică interiorul devine exterior, devenind cool și mă apropii de locul mult râvnit:
- Bună ziua!
- Bună ziua! – zâmbește fata.
- Ce bine că s-a terminat petrecerea... Să fie liniște în cartier.
- Da. Mai ales că este și frumos afară....
- Facem o plimbare? Eu am geacă roșie nu ca petrecăreții de aseară...., care se potrivește cu o rochie roșie....
Fata zâmbește și-mi face semn că coboară. În acel moment am simțit adevărata fericire, aflând cât de importantă este imaginea omului și a hainei pe care o poartă. Mă gândeam să nu mai folosesc cealaltă parte a gecii, ca să nu-și aducă aminte de” bețivul” de la petrecere...
Fata iese din bloc, iar în spatele ei, văd doi prieteni care se retrag de la petrecerea din seara precedentă. Pentru a nu fi recunoscut de ei, mă prefac că am nevoie de ceva din rucsac. Cei doi prieteni se apropie, iar eu îmi pun rucsacul în cap ca pe un dovleac de Halloween, spre uimirea fetei și spre distracție celor doi petrecăreți care se îndepărtează. Fără a mă recunoaște.  Când scot capul spun vesel:
-          Am crezut că vine ploaia și am verificat dacă este funcțional ca umbrelă!
-          Haha1 Credeam că ai pierdut ceva! Ce haios ești!
Din acel moment, într-adevăr, am pierdut ceva: burlăcia, dar am câștigat fericirea și liniștea sufletească.

Dacă evenimentul ar fi avut loc în prezent, făceam un videoclip sau o poză și-l promovam pe social media cu hastagul #WeAreTheAnswear, având sansa de a câștiga un Fiat 500 și vouchere Answear, plus premii garantate de 100 de lei ce se pot valorifica la cumpărături.


După ce am scris articolul, am probat mai multe tricouri cu mânecă lungă, pentru că vine frigul, și culmea, toate îmi sunt mici, chiar dacă nu am crescut, având aceeași înălțime. Fata... :
-          Ți se urcă pe burtă și de aceea este mai mic. Ia-ți alte tricouri... sau slăbește.

După adâncă cugetare,cred că o să-mi cumpăr alte tricouri de pe situl de unde am preluat imaginile, de pe Answear.ro.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017, în timp ce derulam paginile amintirilor din albumul vieții.

luni, 30 octombrie 2017

Gânduri de femeie

Zi obositoare și stresantă. În sfârșit, privirea ațintită asupra ceasului stoarce un mic zâmbet. Îmi iau repede haina, salut colegii și o iau realemente în fugă, spre mașină. Urc repede la volan și pornesc motorul. Este timpul să merg acasă iar traficul este îngrozitor și aproape că mă lovesc de o altă mașină, evitând impactul în ultimul moment. Ajung în parcarea din fața locuinței și răsuflu ușurată. Este liber pe ambele părți învecinate parcării mele deci pot face manevrele ușor.
După câteva minute, ies din mașină, pornesc alarmă și o iau agale spre alee. După câțiva pași, panicată, mă întorc. Parcasem în altă parte, gresind copacul sub care trebuia să mă strecor. Revin la mașină și o mut, la locul ei. Nu puteam să o las acolo, că venea vecina a cărei parcare o ocupasem și făcea gălăgie de trezea tot cartierul.
Înainte să cobor din mașină, mă privesc în oglindă. Iar am pielea uscată și afectată de roseață. Bărbații uneori au impresia că eu mă înrosesc de ceea ce ei spun, dar de fapt este ceva natural la mine. Trebuie să folosesc în fiecare zi produsele cosmetice bio Biocart.
După această scurtă perioadă de reflecție, cobor din mașina, pornesc alarmă și mă îndrept spre blocul unde locuiesc. Îmi aduc aminte că am uitat să scot coletul primit de la curier, cu noua comandă de cosmetice naturale Biocart și refac drumul în sens opus. Pensionara de la etajul doi își tot ridică gâtul, ca o girafă, să vadă ce fac de tot repet același traseu.
După ce iau pachetul, repet operațiile anterioare, ajungând cu bine la lift, unde aproape că mă trezesc lipită de perete, ca un tablou, de vecinul care iese grăbit trântind ușa, neobservându-mă. Se pare că am o oboseală mentală, neputând gândi....
Urc în lift și ajung în apartament, deschizând în același timp televizorul și frigiderul. Primul obiect mă enervează cu știrile negativiste, iar al doilea este gol...
Mă duc la baie și mă pregătesc, să fiu frumoasă pentru a doua zi, că nu se știe ce oportunitate amoroasă poate apărea. Îmi aleg din seria de cosmetice Biocart, produsul dorit și mă ocup de mine. Este timpul ca să fiu eu cea prioritară, să fac ceva și pentru mine.
După zece minute de studii și prospecte am decis să folosesc crema de noapte purificatoare din gama de cosmetice Urban Verde. Mă culc stresată din cauza pielii uscate și dimineață mă trezesc cu ea regenerată. Are în compoziție salvie și rozmarin ce calmează și hidratează pielea. Îmi arunc o privire și constat că nu se văd ridurile. Noroc cu uleiul de santal și cuișoare din compoziția cremei care mă protejează de efectele dăunătoare ale mediului înconjurător.

Produsul mi-a fost recomandat de vecina mea, care simțea că i se „calmează” oboseala mentală datorită aromei de muscată și trandafir, adică Rose Geranium. Produsele cosmetice Biocart din gama Urban Veda m-au ajutat să rezist la mediul nociv de la birou și de pe drum. Aici nu mă refer la „figurile acre” ale colegelor invidioase, ci la excesul de aer condiționat din birou, noxe și praful din jur, comninat cu stresul zilnic. Am observat că aceste produse cosmetice sunt produse dintr-o combinație de plante, multivitamine și ingrediente active.
Mă privesc în oglindă și nu ezit să exclam:
- Ce frumoasă sunt? Ce piele fină am! Ridurile au plecat într-un concediu interminabil! Frumusețea vine din interior, dar exteriorul o amplifică și-i dă valoare!
Oricine poate fi această femeie, cu condiția să descoperă produsele cosmetice adecvate, care nu lipsesc din rutina zilnică niciunei femei...


duminică, 29 octombrie 2017

Călătorie spre infinit

Telefonul sună intens. Întind mâna și răspund. Mă sună un subordonat care nu mai pricepea ceea ce înțelesese perfect cu o zi înainte. Era normal, a trecut cam mult iar colegii mei din companie, reusesc mereu să bulverseze lucrurile, uneori doar din ambiție. Dup 30 de minute de conversație, lămurim lucrurile în același ritm cu creșterea propriei nervozități. Între timp, pe ușă își faca apariți socrii. Soția mea se ocupă atât de ei cât și de o ciorbă. Apare și vecina de la etajul inferior, urmată de altă vecină a ei, care se ceartă, ca de obicei. Mă simt ca la balamuc și plec la piață.
Pe drum mă întâlnesc cu persoane care au pierdut... noțiunea timpului și se opresc pe unde apucă, nu stau la cozi și se bagă în față, ori pun nenumărate întrebări care sunt fără rost.
După două ore, reusesc să revin acasă. Vecinele se decid să plece iar soția mea pregătește intens la bucătărie, diferite feluri de mâncare. Socrii vor să plece în vizită la o rudă iar eu nu am chef, și soția mea se oferă să-i ducă cu mașină. După opt ore, în sfârșit sunt singur acasă, doar cu ciorba care trebuie luată de pe foc. Calm...
Soneria mă anunță că este timpul de finalizare al operațiunilor cu ciorba și iau castronul de pe foc, iar interfonul sună... Apăs butonul cu cotul și aud:
-          Socrul....
În acel moment fac două mișcări: deschid ușa de la intrare și scap oala cu ciorbă. Pe covor. M-am săturat! În tip ce socrul își ia ochelarii uitați, eu adun ciorba de pe jos, după care pornesc să arunc gunoiul. Ajung la tomberon unde mă sperii de o pisică și alunec pe jos:
-          Of, viața mea! De ce trăiesc pe lumea asta! Nu puteam să mă nasc într-o lume perfectă!
Mă ridic și merg spre grădina din spatele blocului unde am văzut o lumină roție care parcă îmi dirijeazî pașii:
-          Ce poate fi mai rău.... – spun și simt că încep să mă ridic... ca o pasăre ce dă disperată din aripi....

O lovitură puternică mă trezește. Mă uit în jur și sar speriat în picioare. Un Robot mă privește intens în timp ce-și strânge șuruburile de la picior. Speriat o iau la fugă și acesta scoate o armă și trage în mine. Mă sperii și caut să mă ascund după un tomberon... inexistent. Pe jos sunt doar bucăți de fier și bolovani. Un glonț îmi trece prin fața ochilor, trimis de alt Robot dintr-un grup mai larg.... de roboți. Unul dintre ei, ținea în lesă, un om care mesteca de zor, niște oase. Nu mă uit prea mult în jur și sar în apa care trece pe acolo dar ... este ulei. Puțin mai departe, era un Robot care se scaldă în râul de ulei, pentru a-și unge încheieturile....
Ies repede din râu, plin de ulei ca în ucenicia mea prin fabrică și fug... fug, urmărit de unii Roboți care încearcă să mă vâneze în fel și chip. Încerc să scap. Se pare că nu am sanse.... Alerg în continuare și văd alți oameni, patrupezi... Mă îngrozesc și continui cursa.... până cad în gol și simt o mână puternică care mă trage într-un fel de scorbură, dar nu de copac.. .Leșin, pentru prima oară în viața mea....

Îmi ridic privirea și văd un bătrânel care scrie cu o peniță, la flacăra unei lumânări. Mișcările mele îi atrag atenția:
-          Te-ai trezit.
-          Da... Unde sunt?
-          Pe planeta Terra.
-          Cum am ajuns aici... am visat urât... roboți. Păi pe Pământ am fost și până acum!
-          Nu ai visat. Chiar ești în lumea lor, a roboților.
-          Dar Pământul.... Ce este cu el?
-          În ce an ești tu acum?
-          Normal... 2017... Nu?
-          Eh... Ești de acum un mileniu....
-          Nu înțeleg.
-          Ai fost adus din trecut, de roboți ca să aibă o jucărie nouă, un omuleț de companie.
-          Cum?!
-          Pe vreme ta, oamenii conduceau Pământul. Roboții lucrau pentru ei... Tehnica a avansat, roboții s-au dezvoltat din punct de vedere tehnologic și au preluat lumea.
-          Și oamenii i-au lăsat?
-          Nu au avut ce face. Lupta dintre ei, ambițiile personale, dorința de a conduce lumea, a distrus omenirea.
-          Am văzut  acum că oamenii merg în patru labe.... ca animalele.
-          Da. Animalele au fost ucise și distruse de oameni. Roboții ne-au transformat pe noi oamenii, în animalele lor de companie. Când au nevoie de un asemenea animăluț, merg în trecut și răpesc omul care le devine animal de companie..
-          Nu se poate! Trebuie să luptăm!
-          În prezentul de acum, nu avem cum, umblăm în patru labe să câutăm ceva resurse de hrană, în trecut, ne-am bătut joc de natură, am poluat mediul înconjurător și practic ne-am distru viitorul. Mereu au fost semne care să ne anunțe viitorul sumbru, dar le-am neglijat pentru propriile scopuri. Era o vorbă a  unui străbunic de-al meu, scopul scuză mijloacele....
-          Cum s-a ajuns aici! Când a fost momentul ?
-          Totul a început în mileniul trei....
-          Deci prin mileniul în care trăiesc eu...în prezent sau trecut.
-          Da. Oamenii s-au luptat între ei, au distrus suflete și destine alăturate pentru propriile ambiții. Oamenii se aliau dar nu din prietenie, încredere ci din dușmănie și rivalitate.
-          Adică se aliau doi pentru că doreau să-l distrugă pe al treilea?
-          Da, prieteni datorită unei dușmănii comune. În acest mod s-au pierdut toate resursele existențiale: copacii, alimentele, animalele, apa....
-          Tu cum de trăiești... departe de lumea de afară!
-          Eu sunt urmașul celui care a creat roboții... caut soluții să salvez omenirea dar ... cel mai ușor se salvează ei, dacă nu cad în păcate și au credință, nu au ambiții personale, iar binele tuturor este peste dorința de bine personal. Trebuie lăsate deoparte propriile dorințe, sentimente și doar împreună, oamenii se pot salva.
-          Și? Cum se poate face ceva... Încă tremur de la spaima roboților....
-          Te voi trimite acasă, poate vei convinge lumea să fie mai bună. Eu salvez oamenii adusi din trecut și-i trimit acasă... dar din păcate, ajunși acolo uită ceea ce au văzut.... se pierd în mulțimea de sentimente confuze și negative....Trăiești în perioada când oamenii au înlocuit hrana adecvată cu chimicale, roboții au ajuns la stadii avansate iar fiecare om, vrea putere. Cel care va avea cea mai mare putere, va dori totul și bogații vor sărăci, iar roboții vor cuceri lumea.
-          Eu ce voi putea face! Toți o să mă creadă nebun!
-          Fii om bun! Gândește cu sufletul, acționează cu inima și prin bunătatea ta, poate vei convinge și pe alții, să te urmeze pe calea cea dreaptă, a caracterului uman!

Am reușit! O lumină albastră verzuie, m-a readus în lumea mea. Revin spre casă, dar simt nevoia unei singurătăți episodice pentru a-mi pune gândurile în ordine. Mă opresc în fața unui magazin și văd un anunț legat de lansarea filmului Dincolo de orizont”, care va avea loc pe 3 noiembrie 2017. Deci am ajuns în prezentul meu, actual. Acest film SF poate prevesti o realitate dură dacă noi oamenii, nu ne ajutăm între noi și nu avem grijă de fauna și flora noastră. Văzând titlul acestui film de la InterComFilm am simțit un dor nebun pentru familie, viață și existența mea de până acum și sper și în viitor.... Trebuie să ne trăim prezentul așa cum este, pentru că uneori, poate fi mult mai rău!


 Acest articol este o ficțiune și a fost scris pentru SuperBlog 2017, în așteptarea lansării filmului prezentat la ultimul paragraf...

vineri, 27 octombrie 2017

Zile obișnuite și nu prea....

Urc grăbit scările spre birou. Îmi pornesc calculatorul care dă semne de leneveală. Îmi pregătesc un ness, mergând la fântâna noastră de la cantină unde-mi completez cana cu apă cu caldă și bidonul cu apă rece.

Apa de izvor 1

Revin în fața calculatorului și iau prima înghițitură de lichid din ziua respectivă. Calculatorul se revigorează și încep să verific căsuța de mail. După zece minute, pornesc spre sectorul de producție al companiei și încerc să rezolv cât mai calm, problemele tehnice și ideile, unele năstrușnice, ale angajaților. După vreo patru ore, revin în birou. Văd bidonul cu apă și parcă o aud pe soția mea: „BEA APĂ!” și mă execut. Îmi place această apă de izvor pe care am descoperit-o când am fost în concediu, peste hotare, în Serbia, regiunea Mitrovo Polje. Am văzut locul de unde curge, de pe potecile ferite de poluare, din locul de întâlnire al pinilor și al stejarilor.. Apa carbogazificată o găsim cu greu prin magazine și doar la pet de 0,5L, motiv pentru ne facem provizii importante pentru acasă, la fiecare călătorie prin magazinul respectiv.

Apa de izvor 2

După ce termin treaba la birou, mă grăbesc spre casă că urmează în week-end mai diferit, pentru că soția mea este plecată pentru o săptămână din localitate.
Pe drum spre casă, iar mi se face milă de cei săraci, adică mai mult de femeile care umblă în blugi rupți în genunchi și mă ia frigul. Zgribulit, ajuns acasă îmi pun repede trei păhărele de pălincă ca să-mi revin, oricum trebuie să consum doi litri de lichide.. Apoi servesc masa și începe să mă doară gâtul și capul... Amețeală... să nu beau apă, că mă îmbăt, deci trec pe apa de izvor carbogazoasă.
Mi-am propus ca în fiecare sâmbătă să fac tot posibilul ca să scap de calorii. În general merg la sala de fitness. Săptămâna trecută nu m-am dus, deoarece scăpasem repede de câteva sute de calorii pentru că soția mea uitase mâncarea în cuptor....

Gata. Mi-am revenit. și am pornit spre sala de fitnes. Nu era prea multă lume, ținând cont că era deja ora 7.00. După ce mă prezint la recepție, domnișoară îmi vizează cardul și spune:
- Vai, aveți deja cinci prezențe luna asta!
- Patru sunt de anul trecut...
- A! N-ați mai fost de un an!
- Nu. Am slăbit în alt fel, renunțând la oglindă, cântar și poze. Aș vrea o sticlă cu apă minerală!
Domnișoara zâmbește oferindu-mi cardul și un pet de apă de izvor pentru hidratare. Eu mă retrag puțin încurcat spre vestiar, mă echipez și pornesc spre sala de forță. Mă uit la aparate și văd o blondă care ridică haltere, dacă ea poate, pot și eu. Mă împiedic de o minge abandonată și mă îndrept spre spaliere dar mă opresc speriat. Un grăsan scoate niște țipete de zici că-l taie cineva cu fierăstrăul. Renunț și merg la sala cardio.
Mă uit în jur și mă îndrept spre prima bandă de alergere. Este cea bună... poziționată în așa fel încât să văd un grup de fete care fac aerobic. Mă urc pe bandă și tot butonez viteza de deplasare, unghiul... Pe geamul din față, observ cursanții de aerobic și pe fata brunetă din spatele meu care aleargă de zor, de parcă s-ar pregăti de maraton.
Una dintre participantele la curs mă privește iar eu măresc viteza de alergare și beau apă. După câteva secunde continui să admir spectacolul... și mă trezesc aruncat pe jos, lovind-o ușor pe colega din spate. Apăsasem anapoda butoanele, iar banda a prins viteză, trimițându-mă practic, la picioarel brunetei.
Fata se sperie și se apropie de mine să vadă ce am pățit, dar privind în decolteul ei, rămân buimac... și beau apă, ca să-mi treacă. Cred că este timpul să plec pentru că devin actor într-un spectacol penibil.
Ajuns acasă, am mâncat o friptură cu tot ce am găsit prin frigider. Cred că am pus ceva calorii...Mai bine stau cuminte acasă și renunț la efortul de la sală că după aia... trebuie să mănânc mult..

Duminică am vorbit cu prietenii mei și ne-am decis să mergem pe munte. Mi-am pregătit rucsacul și căutam prin casă, ceva de pus în el. Mi-am luat o umbrelă, niște caserole cu mici, bere, pălincă și normal: apa. Am calculat pe hârtie și pe telefon, astfel încât să-mi iau aproximativ doi litri de lichide, cu toleranța specifică cinstirii prietenilor.
A fost frumoasă excursia. Am ajuns la pădure... am coborât din mașini și ne-am stabilit locul pentru grătar, pregătind focul. Am degustat licorile bahice și apa de izvor, după care ne-am întins pe iarba plină de frunze și am adormit. Cu toții!
După câteva ore, ne-am trezit instantaneu și am stins focul, ne-am pus mâncarea în rucsac și am plecat spre casă. A fost o ieșire la iarbă verde benefică, pentru că nu ne-am îngrășat, deoarece nu am apucat să mâncăm dar, am făcut ceva mișcare: mașină - zonă bagaje, aproape doi metri.
Seara m-a sunat soția și i-am spus că am devenit un sportiv desăvârșit, și am băut multă apă, chiar doi litri. Nu i-am spus că am consumat lichidul benefic pentru că aveam arsuri la stomac!

De mâine iar la servici, aceeași poveste de zi cu zi....unde apa devine cel mai bun prieten al omului în general și al meu în special. Îmi dă energie și cum se spune, bea apă, că-ți trece... și setea și ideile. 

joi, 26 octombrie 2017

Micul electrician

Maimuțel ajunge la vecina Gogoșar și rămâne uimită, în prag. Apare și Gogonel, vesel, oprindu-se din cauza accesului blocat spre intrare. Maimuțel pătrunde în sufragerie urmat de Gogonel care-și ocupă locul obișnuit în fotoliul de lângă Pătrățel.
-          Cum de ai ajuns frățioare așa de repede? – întreabă Maimuțel.
-          Sunt de două ore aici – răspunde Pătrățel.
-          Ai dormi aici! – se miră Gogonel, iar liniștea se așterne în cameră, pentru câteva secunde.
-          ...
-          De ce ați aprins toate becurile – întreabă Maimuțel, privind spre lustra de pe plafon.
-          Păi nu sunt aprinse.... sunt pornite din buton, doar două becuri, din cinci – spune sarcastic Pătrățel.
-          Ce lumină este! – remarcă Gogonel.
-          Am înlocuit vechile becuri... am pus becuri cu led.

-          Ce lumină! – admiră din nou Gogonel,  lampa de parcă atunci ar fi descoperit lumina.
-          Becurile cu led, consumă mai puțin curent electric și dau aceeași lumină ca cele normale.
-          Serios!? – se miră Gogonel
-          Da. Cele două care sunt pornite au culoare albă, uite le sting și le porneșsc pe celelalte trei, care au lumină galbenă, caldă... așa de relaxare la televizor și de servit prăjituri – spune Pătrățel jucându-se cu întrerupătorul, în speranța că va fi răsplătit cu ceva bunătăți.
-          ....
-          Cine le-a schimbat? – întreabă Maimuțel. Pătrățel?
-          Da – confirmă Gogoșar.
-          Se vede că ține la tine... eu mă rog de trei zile să-mi de-a un bec ... ca să-l montez eu și nimic – oftează Maimuțel.
-          O rezolv.... Gogoșar a spus că are nevoie de prize si intrerupatoare, iar eu am preluat problema mai dificilă.

-          Tu și cumpărături! – râde Maimuțel.
-          O fi cumpărat și bere cu același drum – spune Gogonel.
-          Râdeți... altceva nu stiți... Am comandat de pe site... Adică Gogoșar...- răspunde Pătrățel.
-          SavElectro!
-          Salvezi...ce?
-          Nu. Este denumirea sitului. – spune Gogoșar.
-          Mi se pare cunoscut... – gîndește cu voce tare, Maimuțel.
-          Da... Femeile știu tot... – oftează Pătrățel. Am mai apelat la acest site și pentru...
-          Gata! Știu – sare fericit Gogonel.
-          Ce? – întreabă toți cei prezenți.
-          Totul.... Poate reușim să punem și spoturi cu led... să fie mai romantic și să putem vedea meciul în liniște...
Gogoșar își face cruce auzind ce le trec prin cap vecinilor ei și o pornește spre bucătărie, de unde revine cu un platou, pe jumătate plin cu prăjituri:
-          Știam că am făcut mai multe...
-          Eh... Te mai lasă memorie – spune Pătrățel masându-și burta...
-          Oare unde au dispărut....- se uită Gogonel în jur
-          O fi fost electricianul cu întrerupătoarele... Prea a stat mult în bucătărie – spune Gogoșar privind spre Pătrățel, care-i evită privirea.

-          Bune prăjituri. După faptă și răsplată. Apropo..schimbând becurile, o sa ai buget mai mari prin reducerea facturilor... poate faci mai des... ceva bunătăți ?  - gândește Pătrățel cu voce suficient de tare pentru a fi auzit.

Tot înainte, spre friptura de curcan

Pătrățel se așează calm și relaxat pe fotoliu. Pornește televizorul și aruncă o privire spre bucătărie, de unde se simte un miros plăcut:
- Ce bunătăți ne pregătești? – întreabă până la urmă, Pătrățel.
- ....
- Ne spune și nouă cineva... – intervine și Gogonel
- Maimuțel se ocupă cu bucătăria – spune Gogoșar.
- Ce ne pregătești bun, surioară? – întreabă Pătrățel.
- Friptură de... curcan.
- Super – se freacă fericit pe burtă Pătrățel. Să fie din carne slabă, să prind puteri. Doctorița mi-a spus să mănânc alimente bogate în vitamina B12.
- Adică ce anume? – întreabă Gogonel. Că și eu cred că am nevoie de vitamina asta...
- De unde știi? – întreabă Gogoșar.
- Păi... am nevoie de carne... – spune sigur pe el, Gogonel.
- Și mai ce, altceva – întreabă Maimuțel?
- Tot ce este bun... Pentru ce este vitamina B12? – schimbă sensul discuției Gogonel. Se poate pierde vitamina din organism?
- Tu sigur nu, că nu ții dietă vegetariană... iar pentru slăbit, încă nu ai făcut intervenție chirurgicală... deși hm... – spune Gogoșar privind spre cei doi vecini ai ei.
- Las că eu am renunțat la ceea ce mă îngrasă – spune Pătrățel.
- La ce ai renunțat? – întreabă mirată Maimuțel
- La oglindă, cântar și poze... – spune zâmbitor Pătrățel, lovind palma cu Gogonel care-l aprobă.
- Haha... Oricum tu ai vitamina B12 că doar mănânci ouă, lactate, carne de pasăre și multe altele...
- Dacă nu aș avea vitamina B12 în corp ce aș păți? Ceva grav?
- Doar amețeli, amorțeală, oboseală...
- Eu am – susține Pătrățel. Înseamnă că trebuie să consum mai multă carne. Poate chiar am lipsă de vitamină... Cum pot afla?
- Faci analize de sânge – spune Gogoșar.
- Fără chestii legate de ace...
- Îți pierzi memorie, suferi de inimă, probleme de stomac, Alzhaimer...simptome clare.
- Doamne ferește! te gândești cum ar fi să mă trezesc dimineața și să uit să vin la Gogoșar – spune speriat Pătrățel.
- Sau să uit eu, ușa închisă – face o remarcă acidă Gogoșar.
- Deci, concluzia este că trebuie să consumăm alimente bune și sănătoase.
- Sau să trecem pe suplimente alimentare.
- Pentru vitamina B12 nu există...
- Ba da. Este suplimentul B12 Vital, comercializat și la noi în farmacii, din acest an. Este un produs german.

- Poate încep să vorbesc germană! – gândește Pătrățel. Mi se umflă limba de atâta gimnastica...
- Și umflarea sau inflamarea limbii este o  repercursiune a lipsei vitaminei...

- Bine doctorița noastră Gogoșar, dar ca să fim sigură că nu ne-am pierdut memoria, să nu uităm de friptura ce se prepară... – spune Pătrățel, privind spre fete, ca un copil ce așteaptă jucăria favorită.

miercuri, 25 octombrie 2017

În căutarea unui buton

Gogonel se învârte fericit prin cameră. Fetele îi admiră costumul, iar Maimuțel îi pregătește cămașă, proașpăt călcată. Pătrățel privește și râde, având ascunsi în palmă un set de butoni camasa:
-          Dacă vrei cravată, îți dau eu! Am destule.
-          Lasă-l pe fratele meu că este invidios că nu are și el întâlnire cu colegii de liceu!
-          Da... Să povestim  de fetițe – dă replica Pătrățel.
-          Poftim?! – se lamentează Gogoșar.
-          A...nimic - răspunde Pătrățel care schimbă vorba. Ce model de buton pentru cămașă îți pui?
Brusc se face liniște, de parcă toți ar fi adormit. Îl privesc uimiți pe Pătrățel.
-          Wow... Nu m-am gândit.
-          Nici eu – oftează Maimuțel.
-          Las că are Pătrățel soluții – spune Gogoșar, spre bucuria lui Gogonel și  a Maimuțelei, care privesc intens la acesta.
-          Nu știu... la ce se referă Gogoșar... – se miră Pătrățel.
-          Ai tu butoni, că doar ai cumpărat de pe Accesoriu.ro, anul trecut.
-          Ce bine știe Gogoșar... e ca o soacră – spune Pătrățel
-          Sau ca o soție – spune Maimuțel, iar fratele ei se sperie și oferă repede butonii din palmă, lui Gogonel.
-          Superbi! Butoni black and silver!


-          Nu știam că fratele meu are butoni... nu prea poartă cămăși.
-          Câteodată îi trebuie... – susține Gogoșar.
-          Dacă am găsit oferta ideală, modelul potrivit... mamă ce de modele erau!
-          Și cum te-ai decis?
-          Cred că Gogoșar știe mai bine.
-          Femeile știu mai bine ce le trebuie la bărbați – spune Maimuțel satisfăcută.
-          Haha... – râde acru Pătrățel. Așa e Gogonel?
-          Hm...
-          Nu spui multe că ai nevoie de fete, călcat cămasa, aranjat costumul...  butonii.... – remarcă și atacă Pătrățel
-          Da... Așa este pentru fiecare cum crede de cuviință – spune Gogonel ca să scape din impas. Frumoși butoni....
-          Model de nuntă – certifică ideea, Maimuțel.
Pătrățel oftează, gândindu-se la ce întorsătură pot lua lucrurile. Când va fi nevoie dacă va fi, pentru nuntă, va lua alt set de butoni, normal, tot de pe site...
-          Pătrățel...
-          Da, Maimuțel!
-          Ce-ar fi să merg și eu cu Gogonel?
Pătrățel și Gogonel fc ochii mari, uitându-se mirați unul la altul:
-          Nu mai am butoni – spune Pătrățel.
-          Mie nu-mi trebuie – spune Maimuțel.
-          Nu ție. Lui Gogonel. Când afli ce prostii a făcut, îl strângi de mână și se pierd butonii, și trebuie înlocuiți...
-          Vezi... Putem avea accidente – susține și Gogonel.
-          Bine... Atunci nu vă dăm prăjituri – spune Maimuțel făcând pe supărata.
-          Bine... Hai că mai comand un set de butoni.
-          De unde?
-          De la Accesorii, de unde altundeva...
Maimuțel iese din sufragerie și revine cu un platou plin de prăjituri, care sunt devorate de băieți:

- Grijă la haine... – spune Pătrățel privind la prăjiturile care dispar în burta vecinului Gogonel. Poate le pătezi, sau mai rău, nu mai încapi în ele....

La doctor

Liniștea apăsătoare din jur este încă motiv stresant pentru doamna care așteaptă să intre în cabinetul medical. Ea privește insistentă ceasul de la mână, constientă că timpul trece mult mai repede decât se așteptase. Se învoise de la servici din cauza unor probleme medicale care o frământau de câteva zile. Ea credea că din cauza oboselii avea probleme de memorie, dar între timp apăruseră și alte simptome fizice. În sfârșit, pacienta anterioară părăsește cabinetul și doctorița o poftește, zâmbitoare, pe doamnă:
- Luați loc. Ce vă supără?
- De câteva zile am unele probleme legate de echilibru. Mă simt ca o împidicată.
- Simțiți o amorțeală a picioarelor?
- Da. Întâi am avut furnicături pe mâini.  Inițial am crezut că este de la răceală, că am avut gâtul inflamat. Am făcut analizele de sânge pe care mi-au fost sugerate prin telefon când m-am programat....Poftiți.
Doctorița studiază cu atenție documentele după care constată:
- Aveți anemie.
- Posibil... Care este cauza?
- Ce regim alimentar aveți?
- Eu sunt vegetariană. Dar cred că am probleme din cauza oboselii și a stresului de la servici. Am și o rudă bolnavă de Alzeihmer, alta de inimă, pe care le îngrijesc.
- Aveți lipsă de vitamine. Mai ales de vitamina B12. Probabil și rudele dvs. sunt tot vegetarieni.
- Da.
- Deficitul de vitamină B12 se manifestă și se dezvoltă lent, dar simptomele care deși apar treptat, se intensifică în timp. Cele două boli de care suferă sunt din cauze lipsei acestei vitamine, care s-a perpetuat în timp.
- Ce dietă îmi recomandați?
- Plantele nu conțin această vitamină. Ar trebui consumate lactate, ouă, carne slabă...
- Lactate și ouă mai consum câteodată, dar ritmul activității mele îmi influențează enorm programul de servire a meselor.
- O deficiență majoră de vitamina B12 se poate rezolva în două moduri: fie cu injecții săptămânale de vitamina B12 sau pastile zilnice. Deocamdată nu este cazul și de aceea vă recomand un suplimentar alimentar B12 Vital.


- O să mă ajute? Mă vindecă?
- Vitamina B12 nu este un leac care să vindece boli, ajută corpul să se mențină în limite normale. Dacă aveți și o alimentație corespunzătoare, totul va fi doar o amintire urâtă.
- Și suplimentul B12 Vital?
- Este produs de compania germană Worwag Pharma și din octombrie 2017, se găsește în mai multe lanțuri farmaceutice de la noi din țară. Asigură un supliment de vitamine necesare corpului.
- Am nevoie de rețetă?
- Nu. Ca rezultate ale utilizării acestor suplimente o să vedeți în curând o îmbunătățire a calității somnului datorită reducerii oboselii.
- Ce bine ar fi să scap de stările de neliniște care mă bântuie... – spune doamna, schițând primul ei zâmbet de când intrase în cabinetul medical.

Oricine poate fi în ambele roluri, în funcție de modul în care-și gestionează stilul de viață alimentar.