Cu ocazia concursul Reporter şi Blogger European
în cadrul căruia jurnaliştii şi
bloggerii trimit articole pe teme europene care sunt evaluate de un juriu
competent, până în 31 octombrie, m-am
oprit şi eu să reflectez asupra problemelor importante pentru a fi dezbătute de
Comisia Europeană. Această comisie are un rol important în rezolvarea
problemelor care apar.
O importanţă deosebită trebuie
acordată migraţiei. Prin emigrarea populaţiei se realizează un dezechilibru
european şi mondial. Unele zone ajung să nu mai fie populate, iar mediul neîngrijit va conduce spre
distrugere. În acest fel apare Apocalipsa mult discutată, provocată de oamenii care
vor să trăiască mai bine. Mediul înconjurător are influenţă asupra oamenilor
din zonă dar se răsfrânge, încet dar sigur asupra întregii planete.
Migraţia poate fi stopată prin
programe speciale pe care le poate dezbate şi aproba Comisia Europeană. Omul
trebuie să fie în centru atenţiei. Din păcate, ei nu sunt sprijiniţi pentru
implementarea unor programe de dezvoltare zonală, structurată pe domenii de
activitate cunoscute şi experimentate în timp de populaţia care-şi are
habitatul acolo.
Oamenii migrează atât din
cauze sociale, economice cât şi politice. Orice migrare are repercursiuni
negative atât asupra emigranţilor cât şi asupra statelor care-i primesc şi
găzduiesc. Este mai uşor şi mai profitabil ca ţările prin companiile private pe
care le au în „custodie” să investească într-o ţară, dezvoltându-şi astfel şi
afacerile.
Statutul emigrantului este de
asemenea o problema stringentă şi rezolvabilă de către Comisia Europeană. De
multe ori stăm şi medităm. Oare chiar nu se poate nimic sau tergiversările au
un anumit scop?
Problema migraţiei nu este
legată strict de oameni cât de cadrul legislativ, instrumentul care parafează
statutul persoanei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu