cluc24

marți, 30 iunie 2015

Produse ecco....



Aţi auzit de eco? Categoric da. Produsele eco sunt cele mai căutate în zilele noastre, datorită beneficiilor care le aduc.
Dar de ECCO , aţi auzit? Unii da, alţii nu...
Eu până acum două zile, nu am auzit de acest brand. Interesant este faptul că nu am auzit dar am folosit produsele lor.
Pur şi simplu, geanta mea pentru laptop, este o geantă ECCO business neagră care mă însoţeşte în toate deplasările mele, atât în interes de serviciu cât şi în concediu.
Uitându-mă spre eticheta de la geantă, am constatat că şi cureaua de la pantaloni este tot marca Ecco.
Mă gândeam, cum am reuşit să achiziţionez aceste obiecte? Apoi, mi-am adus aminte că au fost cadouri primite, cu ocazia zilei mele de naştere.
Acestea au fost cumpărate chiar de la un magazin local, aflat în oraşul meu, în centru,  deşi putea fi achiziţionat uşor pe internet, www.  ecco-shoes.ro
Denumirea acestui brand l-am descoperit căutând ceva legat de nişte eco, pe internet. Fericit pentru descoperirea mea, am început să spun la unii, la alţii, despre acest brand. Primul care a primit această informaţie, a rumegat-o apoi m-a lăsat baltă. Al doilea, mi-a spus că majoritatea produselor de încălţăminte le are de la ecco....shoes.
Mirat, am revenit în faţa calculatorului, şi în spatele internetului făcând diverse  cercetări în domeniu. Ecco, se află actualmente în top trei al  marilor producători de încălţăminte din lume. Acest concern a luat naştere în Danemarca, când Karl Toosbuy a luat decizia să producă cei mai confortabili pantofi din lume. Deci are o istorie de peste 50 de ani…
Pe acel site,  mi-am revăzut pantofii mei eleganţi, din piele naturală, singurii în care m-am simţit bine, la evenimentele mondene la care am participat. M-am îndreptat spre dulap, am luat pantofii şi am văzut... ECCO!

Compania este prezentă în peste nouăzeci de ţări cu multe magazine şi este unul din primii patru producători de piele din lume. Încălţămintea Ecco este produsă aproape exclusiv în fabrici proprii. Se vede şi din calitatea produselor.
Deci, soţia mea, a descoperit de ceva vreme, existenţa acestei mărci. Am întrebat-o, mirat, de ce nu mi-a zis. Răspunsul a fost unul fără echivoc:
-          Dacă nu-ţi plăceau, sigur întrebai de unde sunt!



Avea dreptate. Renunţ să mă raţionalizez şi o pornesc spre terenul de fotbal, balonul nostru de relaxare săptămânală, unde urma să jucă fotbal, pentru a ne încărca bateriile şi a ne descărca .. energia negativă.
După partida de fotbal, privind spre pantofii mei de sport, pe care-i purtam de mulţi ani la sport.... tocmai vroiam să le spun colegilor de fotbal, despre noul brand descoperit. Privesc atent la încălţămintea lor şi constat că seamănă cu al meu. Mă uit atent la încălţăminte, descoperind... ECCO. Deci peste tot, aveam produsele de la brandul Ecco, acestea însoţindu-mă necontenit, ca un prieten docil şi ascultător.
Acest brand a fost mereu lângă mine, de o viaţa, ducându-mă cât mai departe, mai confortabil şi eu nu ştiam de ei!
Important este să descoperi satisfacţia, să o cultivi, să o exprimi. Felul în care arăţi, te simţi este ceea ce te reprezintă!
De asemenea, contează şi pe cine ai lângă tine, cum te sprijină.
Pentru aceasta trebuie să ai prieteni buni, alături de tine, un... ECCO.

Răsfăţul părului



De multe ori când ne referim la o anumită persoană fără a-i cunoaște numele, o descriem după anumite trăsături: blonda de la doi, roșcata de la magazinul din colț, bruneta din stație. Categoric, părul este una dintre cele mai importante moduri de diferențiere între mai multe persoane.
Putem spune că părul reprezintă persoana în general, evidențiind-o în special.
Mulți nu-și dau seama de importanța acestui aspect, numai în momentul cănd acesta se deteriorează. Această grijă poate fi ușor rezolvată prin tratamente profesionale deingrijire a parului de acasa  cu diferite produse profesionale : Kashmir Hair System, Luiza Essence, Empire Hair, Ego Professional Max Repair, Hairganic.
Am auzit de persoane care se plâng de diferite probleme legate de păr, dar pot urma cu succes tratamentede reconstruire, rejuvenare si indreptare a parului .
Tratamentele de reparare și reconstrucție a părului este un răsfăț sau o necesitate?
Omul în general se simte bine, are o viață fericită dacă are o stimă de sine ridicată, ce ţine de psihic, înfluenţat de fizicul persoanei.
Orice persoană, care nu se îngrijește, în timpul vieții riscă să-și piardă : dantura, părul, auzul, vederea. Doar când pierzi ceva, descoperi cu ce te-a înzestrat natura!
Conform studiilor de specialitate, părul reprezintă o combinație de vitamine, proteine, minerale și aminoacizi care îl fac puternic, deși pare fragil și subțire. Rezistența și elasticitatea părului se datorează straturilot sale: măduva, cortexul și cuticula.
Rețeta succesului pentru un păr sanatos și automat stă în : vitamine (A,B și E), proteine (Keratina) , minerale si aminoacizi, elemente aflate în compoziția părului. În procesul de creștere  a părului, sunt necesare noi celule, care sunt produse de aminoacizi.
Un brand premium de produse profesionale pentru tratarea şi îngrijirea părului este Beauty Free.
 

Aceasta oferă diverse game de măşti pentru păr, printre care se regăseşte şi Kashmir One Leave , care se folosește atât pe părul uscat cât și pe cel umed, fără a necesita clătire.


Produsul Hairganic Serum Cu Extract De Cătină are în compoziţie uleiul de cătină care  are efecte tonice, hidratante şi nutritive asupra părului, pe care îl face mătăsos şi elastic, fiind un agent regenerator pentru păr.









Masca de păr Ego Color ce are în componenţă  ulei de nucă, de Brazilia, ce ajută la reconstrucţia firului de păr, îl hrăneşte, îl hidratează, prevenind pierderea elementelor naturale ale acestuia ce sunt compromise de intervenţiile chimice asupra lui.

Oricare tip de tratament aplicat repară şi reconstruieşte firul de păr ( uscat, umed ) făcându-l fin şi mătăsos, oferă strălucire şi control, , protejează părul de uscătorul de păr sau orice alt instrument styling.

Aceste tratament protejează culoarea părului de razele solare, menţin coafuri perfecte de lungă durată, fără a se încurcă părul ( fără a fi ciufulici ), trateaza vârfurile despicate prelungind astfel durata de viaţă a părului îndreptat, fără a-l degrada sau rupe. Şi ceea ce este uneori un mit, pentru femei, tratamentul cu masca utilizată, oferă volum părului!
Dacă totul este în regulă și persoana se simte bine, este o câştigătoare a concursului : „Descopera frumusetea fara granite!” .

joi, 25 iunie 2015

Aniversare cu Samsung Galaxy S6


Fiecare dintre noi, avem în fiecare an câte o zi specială, chiar din prima noastră zi de viaţă. Da, este aniversarea noastră, a fiecăruia dintre noi.
La ultima aniversare, am reuşit să-mi fac un cadou mult dorit, un Samsung Galaxy S6 . Am fost fericit şi îl luam cu mine peste tot. Atât de mult îmi plăcea, că-I foloseam toate aplicaţiile şi oferisem un asemenea telefon, cadou şi altcuiva drag.

Hotărât ca măcar de ziua mea să fac şi eu treburile din timp, fiind liber de la servici, am pornit în pivniţă ca să caut sticla de sampanie pentru musafirii ce urmau să sosească spre seară şi să mai caut un obiect, solicitat de mult timp, de soţia mea, pentru care nu reusisem să-mi fac niciodată timp. Mereu amânam lucrurile de pe o zi pe alta…poate nu mai este nevoie de acele lucruri….
Ajuns la destinaţie, după o conversaţie cu un prieten ce-mi ura cele bune, constat că bateria telefonului mai trebuie încărcată câteodată…. Oftez şi mă grăbesc să-mi termin treburile. Îmi pun scara şi mă sui pentru a căuta …
La un moment dat aud uşa de pe holul beciului deschizându-se, cineva se grăbeşte, ia ceva şi dispare încuind uşa…Deodată îmi dau seama, că dacă se închide uşa din exterior, într-un anumit fel, aceasta nu se mai poate descuia din interior, protezând astfel o eventuală fugă a hoţilor care ar intra pe vreun gemuleţ din beci…
Strig repede, dar omul fulger, dispăruse. Îmi aduc aminte că acesta, vecinul fulger, urma să plece în concediu, cu soţia, pentru câteva zile…
Ajung repede la uşă dar degeaba. Nimeni nu este pe acolo, nimeni nu mă aude…şi oricum, cine nu are cheie…degeaba.
Încerc să nu intru în panică, ceva borcane cu gem se găseau, deci de foame nu muream, sampanie aveam…Pe geam nu puteam iesi, deoarece era un grilaj de fier, cu sârmă….
În acel compartiment din pivniţă erau doar patru locaţii, deci doar patru chei….Unul dintre locatari tocmai plecase, celălalt era la servici, poate chiar în delegaţie, iar celălalt, era de fapt o bătrână, care era oricum surdă şi pleca săptămânal la copii…deci unica soluţie era tot soţia mea, precum şi cheia noastră de rezervă.
Repede iau telefonul şi sun ….dar mi se tot închide de toată lumea pe care o sun…lumea este la servici şi nu pot vorbi. Repede, scriu un mesaj pe internet, îl pun pe reţeaua de socializare la mai mulţi prieteni, precum şi soţiei mele, după care, telefonul se închide.
Mă aşez pe bancă şi gândesc…Măcar nu-mi este cald, fiind un loc răcoros…
După scurt timp, aud uşa de la intrare, care se deschide iar în pragul ei, apare soţia mea, ţinând în mână telefonul Samsung  pe care-l primise cadou de la mine, unul identic cu al meu.
Sunt cel mai fericit,  am fost salvat!
Din acel moment mi-am dat seama, că prietenul la nevoie se cunoaşte, iar ceea ce poţi face azi, nu lăsa pe mâine, că nu se ştie…

Suflet de copil




În timp ce mă plimbam pe stradă, atenţia îmi este atrasă de agitaţia din jur. Lumea era în continuă mişcare, grăbită şi agitată.
Doar o femeie cu burta mare, care ţinea în fiecare mână câte un copil, făcea discordanţă cu ceea ce se întâmpla. Era clar, că în burta ei, stătea la pândă un al treilea prichindel. Ea se plimba alene, fiind însoţită de un bărbat, a cărui burtă era chiar mai mare decât a ei! El, sigur nu era gravid!
Privindu-i, îmi aduc aminte că trebuie să fac cumpărături, pentru că o să-mi vină în vizita prietenii, împreună cu mogâldeaţa lor. Stau în cumpănă, gândindu-mă la ceea ce trebuie să cumpăr, ce ar fi util, necesar şi ideal.
Neapărat trebuie ca acel ceva, pe lângă utilitate să fie plăcut şi să cucerească un copil, care trăieşte în lumea a tot ceea ce există, de la micul nimic, la marea descoperire.
Încep să-mi aduc aminte de copilăria mea, care este una ... îndepărtată. Mie-mi plăceau jocurile în care îmi puneam imaginaţia la lucru, gândeam, construiam şi concuram cu cei din jur. Aproape mereu câştigam, dar nu pentru că eram prea bun, eram doar un copil! Fiecare părinte face orice pentru copilul său.
Data trecută, când mogâldeaţa ne trecuse pragul, l-am uimit cu un joc lego  pe care-l încercasem şi eu, petrecându-mi câteva nopţi alături de acesta! Când a trebuit să-l ofer cadou, mi-am propus să-mi cumpăr şi eu un asemenea joc…parcă dădusem în mintea copiilor.
Normal că am continuat să mă joc, lego şi cu mogâldeaţa, fericit că are companie în lumea lui.
Categoric că ceea ce găsim pe piaţă, nu sunt doar jocuri pentru copii , sunt obiecte care îndrumă paşii celor mici în lumea educaţiei, a cunoaşterii, a pasiunii!
Timpul a trecut şi întâlnirea cu mogâldeaţa a venit!
Mogâldeaţa a intrat, aşa cum era de aşteptat, s-a oprit în mijlocul camerei privind în jur:
-          Cu ce ne jucăm?
Privirea copilăroasă dar serioasă a atras diferite comentarii hazlii ale celor prezenţi, în timp ce acesta mă ia de mână conducându-mă sub masă, aşteptând să prestăm ceea ce aştepta cu nerăbdare!
Atunci am scos jocul lego, proaspăt achiziţionat şi mogâldeaţa a sărit în picioare, răsturnând o vază care se afla pe masă, îmbrăţisându-mă, atât pe mâne cât şi pe soţia mea, continuând apoi cu părinţii. Apoi a privit cu satisfacţie spre joc şi a început să desfacă ambajlajul, chiar mai repede decât ştergea soţia mea, apa care se prelingea pe masă.
Mogâldeaţa a revenit la mine şi am pornit în construirea monumentului Lincoln. Câteodată se oprea atent, ridica mâna, se gândea şi-mi oferea mie obiectul constructiv din mână.
Încet dar sigur, monumentul lui Lincoln a fost finalizat iar mogâldeaţa începuse să danseze, ca indienii când îşi recucereau teritoriile.
Nimic nu este mai frumos decât privirea fericită a unui copil care încet dar sigur, face primii paşi spre „gimnastica” minţii.
Construcţia a fost finalizată repede, pentru că aveam experienţă. Cu o seară înainte, am stat să construiesc monumentul, ca un copil nerăbdător! Mai greu a fost să reambalez jocul....
Oricât de „mare” ai fi, mai ai nevoie câteodată, de o mică joacă, de o urmă de copilărie...
Timpul trece, azi esti mic, mâine esti mare, dar contează cum ai trăit! Jucăriile înfrumuseţează viaţa copiilor mai ales că-i conduc spre cărarea vieţii.
Aşa cum în spatele succesului unui bărbat se află o femeie, aşa şi în sufletul fiecărui om, se regăseşte un copil.


miercuri, 24 iunie 2015

Ţinuta care atrage priviri


În timp ce stăteam în parc asteptând pe cineva, priveam ... fără a observa în detaliu, ceea ce se întâmpla în jur. Deodată aud o voce de copil:
-          Ce frumoasă este tanti!
Automat, privirea mi se îndreaptă în direcţia vocii și observ un bărbat, un tată care-și plimba prichindelul. Amândoi priveau cu admirație spre o femeie care traversa agale, prin parc.  
Amândoi admirau femeia, dar fiecare din altă perspectivă. Copilul a fost atras de îmbrăcămintea acesteia, în timp ce tatăl, mai mult de aspectul fizic, scos în evidență de ținuta doamnei.
Lângă cei doi, apare o altă femeie care remarcă pe un ton de reproș:
-          Dacă are pantofi marca Cătălin Botezatu, normal, că este imediat remarcată!
Între timp copilul sărută pe doamna ce apăruse lângă ei, iar tatăl acestuia, oftând își îndreaptă privirea spre persoana nou venită, lângă ei.
Acest episod trecea ca oricare alt moment al străzii dacă nu aveam de mers, cât de curând la o nuntă, iar soția mea îmi ceruse să o însoțesc să-și caute o rochie, să apreciez ce i se potrivește pentru un asemenea moment important, mai ales că nu eram simpli nuntași.
Când fusesem la ultima nuntă, am rămas interzis, când nașa ce purta o rochie violet, superbă, apărea ba blondă, ba roșcată... De fapt nu-și schimba coafura sau culoarea părului, dar era îmbrăcată la fel ca o altă participantă la acel eveniment, având rochii făcute în serie, nu unele speciale, pentru asemenea evenimente.Până la urmă nașa a plecat și a revenit  cu o altă rochie. Între timp şi cealaltă participantă, plecase ca să-şi schimbe rochia, pentru a nu o eclipsa pe nașă. Oare cum era dacă se îmbrăcau din nou la fel?
Revenind în prezent, am reuşit să-mi conving soţia să apeleze la vestimentaţia de la magazinul Cbstore. Normal, ca orice persoană care doreşte să fie informată şi mereu la modă, a tot cercetat, mai multe zile, gama de produse, mai ales că erau şi reduceri. Eu am susţinut ideea, că în această vară se poartă reducerile de la Cbstore, povestindu-i întâmplările la care asistasem. Normal, m-a întrebat de îmbrăcămintea acelei doamne, eu declarând solemn că nu prea o remarcasem, dar ştiam că i-a stat bine...ţinuta!
Apoi am navigat şi eu pe net, căutând şi discutând despre fiecare dintre aceste ținute de vara . Cum am tot consultat produsele, care ne-au atras, nu am rezistat tentaţiei, ca pe lângă geanta achiziţionată de soţie, să nu-mi iau şi eu o camasa  care-mi venea perfect, ca şi cum a fost realizată special pentru mine.

La nuntă, privirile celor din jur, erau adesea atrase de noi, dar nu numai pentru prestanţa care am avut-o acolo, cât şi pentru ţinuta vestimentară. M-am simţit ca femeia care trecuse prin parc...dar nu eram îmbrăcat ca ea, având doar acelaşi brand de renume.
Mai mult ca sigur, voi beneficia în continuare de reducerile care sunt tot mai frecvente, pentru a deveni un client fidel al acestei companii de articole vestimentare.
Este frumos să atragi privirile celor din jur, dar mai ales să te simţi perfect, aşa cum eşti şi cum te îmbraci. Este mult adevăr, în ceea ce spun mulţi oameni, că haina face pe om!

marți, 23 iunie 2015

Pielea catifelată…



O relaxare alături de o cafea şi o ţigară este mai mult decât ideal[ pentru o stare sufletească perfectă.
La un moment dat, cineva mi-a impus  să renunţ la ţigară, iar când am nevoie de un fum, mai bine să ofer un sărut! Zis şi făcut.
Asta este, am făcut tot posibilul să respect promisiunea, astfel că am început să sărut câte o femeie …de câte ori aveam nevoie de …un fum!
Aşa am ajuns să cunosc mai multe domnişoare şi să fac o diferenţiere între acestea, atât din punct de vedere fizic cât şi psihic.  Comportamentul şi gândirea le diferenţiază pe femei. La fel şi aspectul fizic: silueta, frumuseţea , chiar şi pielea, care diferă, de asemenea de la persoană la persoană.
Aici nu mă refer doar la faptul că unele persoane, au obrazul gros , la figurat, iar altele au pielea delicată…
Într-o zi, ajungând la persoana dragă, am surprins-o pe internet, vorbind telefonic cu cineva, despre “altcineva” care face toţi banii. Costă mai mult dar merită riscul, deoarece îşi face treaba bine. Gelozia mă cuprinde, mai ales, că auzindu-mi paşii, convorbirea se termină repede.
Parcă vroiam să trag un fum de ţigară, dar ofer un sărut…
Ea iese pentru unele treburi casnice, timp în care, eu aproape că devorez calculatorul. Încep să caut şă-mi găsesc rivalul! Acesta este Silk”n, adică mai exact…, un aparat de epilare definitiva ! Primul lucru care mi-a sărit în ochi, era că nu trebuia utilizate decât la minim 7-10 zile….deci este un timp câştigat pentru orice altceva!

Încep să studiez, apoi îmi dau seama că este un produs ideal, pentru a-l oferi cadou. Acum înţeleg şi eu, cum devine pielea catifelată…Dacă acest produs merită toţi banii….cel care-l oferă nu este cineva care face toţi banii?
Chiar dacă nu m-am gândit niciodată să ofer un asemenea cadou cuiva, am constatat câ nimic nu putea oferi o bucurie mai mare şi total neaşteptată, cuiva drag!
Pielea catifelată cu produse de calitate se menţine!

Anunţul care învinge birocraţia



Așa cum am povestit mai înainte, pierzându-mi portofelul cu toate cardurile și actele, pregătindu-mă de concediu, m-am gândit să nu amân din nou, vânzarea unei locuințe. Dacă reuşeam cu vânzarea , vacanţa devenea mai mult decât una perfectă!
Primul drum a fost către a agenție imobiliară. Acolo m-a întâmpinat o domnișoară elegantă și sobră care-și etala din plin, toate calitățile. Mă refer la cele fizice, pentru că cele profesionale, le obținea apelând telefonic la un ajutor!
După mai multe întrebări, unele cu răspunsuri mai concise, altele cu ezitări, iar altele pierdute în peisaj, am aflat că firma de imobiliare se ocupă de vânzări, apelând la anunturi în ziare.
După această discuție, am mulțumit domnișoarei pentru atenția acordată, spunând că mă voi gândi.
Revenit acasă, am început să mă ocup eu de problemă, ca un adevărat agent mobiliar. De ce să achit comisioane când pot rezolva singur ceea ce vreau?
Ca de obicei, conform unui principiu mereu valabil,  când te apuci de o treabă, mereu esti întrerupt, mă trezesc cu un prieten pe la mine. Acesta mă invită să mergem la un restaurant pentru a face cinste. Bucuros din cale afară, o pornesc cu acesta spre destinația decisă de el.
Acolo au mai venit în timp și alte cunoștințe, iar discuția și petrecerea s-a întins până în miez de noapte.Aproape de sfârșit, aflăm că prietenul meu, sărbătorea atât un anumit număr de ani de la căsătorie cât și vânzarea unei locuințâe moștenite de la socrii. Deodată îmi pică o idee, un gând și-l întreb cum a rezolvat problema. Acesta îmi comunică că totul a fost simplu, printr-o simplă căutare după preturi anunturi ziare  a găsit atât un preţ bun pentru anunţ cât şi cumpărători serioşi.
 
Revenit în propria locaţie, m-am apucat să caut oferte de anunţuri imobiliare  şi am găsit uşor ceea ce-mi trebuia. Acel pret pentru anunt in evenimentul  era mai mult decât ideal pentru ceea ce aveam eu nevoie. Doar şi tranzacţia care urma să o fac, era un eveniment!
Câteodată, când ai nevoie de idei, soarta vine în sprijinul tău!
Astfel, pe lângă recuperarea portofelului, am reușit să vând și locuința, pe care o tot amânasem din cauza birocrației care mă obosise, doar gândindu-mă la ea!

Portofelul buclucaş



Coada imensă de la casele de marcat din magazin provoca o stare de nervi, celor aflați acolo, precum şi mie. Aș fi amânat aceste cumpărături pentru o altă zi, dar se apropia perioada de plecare în concediu şi nu vroiam să pierd timpul. Cel mai de preţ bun al omului, este chiar timpul!
Cu greu, ajung și eu să-mi pun produsele pe bandă și să aștept scanarea lor. Le strâng repede și mă pregătesc să achit contravaloarea lor.
Îmi duc mâna spre buzunarul din spatele pantalonilor și ...nu găsesc ceea ce caut! Încep să devin bulversat. Mă precipit și îndes mâna adânc în buzunarul care se încăpăţânează să fie gol! Încep să caut și în alte buzunare. Nu este și pace! Se aud vociferări de la unele doamne ce se aflau la coadă. Obligat de situaţie şi de starea mea, renunț la produse, iar caserița cheamă șeful de tură pentru a anula factura.
O pornesc supărat spre casă, nervos că mi-am lăsat documentele acasă. Ajuns la destinație, descopăr cu surprindere, absența portofelului și din locul său de odihnă. pe timp de noapte.
Încep să mă uit pe jos, pe sub pat, în frigider...iar privirea îmi cade asupra pungii cu cumpărături, pe care, intrând agitat, o pusesem pe colivia cu peruși. Atenția nu mi-a fost atrasă de faptul că perușii se înfruptau din varză, cât de faptul că exista aceea pungă. Deci eu avusesem portofelul cu mine, la cumpărături...
Până la urmă, mi-am dat seama că mi s-au furat documentele și banii.
A trebuit să mă ocup de anularea cardurilor, rămânând astfel fără sursă de bani pentru o perioadă determinată. La poliție mi s-a solicitat ca să primesc alte acte noi, să le declar pierdute pe cele anterioare. Rămas fără bani și fără acte, mai trebuia să investesc și în anunțuri...
Am început să caut diferite oferte şi condiţii pentru publicarea anunţurilor, ajungând chiar pe un site destinat acestora, comparând diferite preturi pentru anunt in ziar  iar până la urmă am găsit opțiunea ideală și convenabilă. Mereu în viaţă primează adevărul iar atenţia mi-a fost atrasă acel pret anunt in adevarul  care era de departe cel mai bun.
Anunțul a apărut în timp util, urmând ca apoi să mă pot concentra, la varianta optimă cu concediul: să-l anulez, sau să scot repede la vânzare, o locuință pe care vroiam de mult timp să o valorific!
După două zile de la anunț, revenind acasă, deschizând ușa, mă trezesc, cu portofelul, zâmbitor, pe masă. Apare soția mea, care-mi limpezește gândurile care începuseră să o ia razna. Uitasem portofelul, în magazinul de unde făcusem cumpărăturile. După ce cumpărasem varza, pe care o devoraseră perușii, pusesem portofelul în locul legumei...
Totul s-a terminat cu bine!

miercuri, 17 iunie 2015

Mândria de a avea un Samsung Galaxy S6



Cu nostalgie îmi amintesc, de un trecut îndepărtat, când eram eram atât de mic că abia mă vedeam... și când apăruse pentru prima oară, la noi în țară, telefonul mobil.
Într-o lume în care, abia reuseai să obții aprobare pentru instalarea un post telefonic fix, apariția telefoanelor mobile a fost ceva inedit. Se putea compară, păstrând proporțiile, cu evenimentul primilor pași pe Lună.
La apariția acestuia, telefonul mobil era ca o “cărămidă”, trebuia să stai într-un picior, uneori, ca să ai semnal și să-l poți utiliza. Astăzi, există o sumedenie de telefoane, fiecare dintre noi având cel puțin un asemenea accesoriu, dacă nu  chiar mai multe.
Fiecare își laudă telefonul, considerându-l pe al său, cel mai bun. Dar, de la un timp, putem spune că există două tipuri de telefoane mobile: Samsung   și alte telefoane mobile.
Această marcă de telefon, a avut o adevărată explozie de produse, de ultimă tehnologie, în ultimii ani, fapt remarcat cu bucurie de cumpărători și nervozitate de concurență.
Să luăm exemplul telefonului Samsung Galaxy S6  care ne-a făcut  să fim din nou mândrii că avem un telefon mobil, exact ca atunci când eram printre primii și puținii deținători ai unui asemenea obiect.



Ce este atât de special la acest mobil? Doar faptul că se situează în primul tip de telefoane este deja un atuu.
Acest telefon este mai mult decât un ..telefon, este un mobil! Da, este mobil, pentru că-l poți folosi oriunde, având și alte funcții importante, diverse aplicații. Oriunde te deplasezi, prin țară sau în lume, ai Internetul ideal, cu tine. Acesta ține loc de aparat foto, având ambele camere ( atât cea din fața cât și de pe spatele telefonului ) cu o rezoluție îmbunătățită și cu diafragma F1.9, realizând poze chiar mai clare decât unele aparate de fotografiat.
Dar ceea ce mi se pare inedit și nou, este faptul că se poate conecta la frățiorul său, televizorul Samsung Smart TV prin BLE (Bluetooth Low Energy). Filmele artistice sau micile documentare personale din albumul vieții, se vor "revărsa" din telefonul Galaxy S6 pe ecranul televizorului și invers: conținutul de pe televizor poate fi distribuit pe telefon. Telefonul SamsungGalaxy S6 se protejează mai mult decât perfect, de intruși și hoți, putând fi activată cu ajutorul unui cititor de amprente.
Samsung, oferă mereu cele mai inovatoare metode, ducând telefonia mobilă, mai presus de visele noastre!

sâmbătă, 13 iunie 2015

Comunicat de presa - Vara Bloggerilor 2015

Ai blog? BlogAwards si Blogatu.ro te invita sa participi pana pe 15 August la campania Vara Bloggerilor 2015! 

BlogAwards organizeaza, in parteneriat media cu Blogatu.ro, competitia Vara Bloggerilor 2015, campanie cu premii totale in valoare de peste 10000 lei, ale carei sponsori sunt: Samsung, ECCO, Allview, ScauneOnline.ro, Copil.ro, Vivat Familia, Catalin Botezatu Official Store, Silk’n, Beauty Free.
Se vor acorda premii atat in cadrul fiecarei campanii individuale, cat si o tableta pentru autorul celui mai reusit articol care promoveaza Campania Vara Bloggerilor 2015.
Un numar de 15 premii suplimentare vor fi acordate bloggerilor care vor ocupa primele 10 locuri ale Clasamentului Campaniei Vara Bloggerilor.
Premiile suplimentare:
1. Voucher de 100 lei pentru cumparaturi de pe Copil.ro
2. Voucher de 100 lei pentru cumparaturi de pe Cbstore.eu
3. Suma de 150 lei de la ScauneOnline.ro
4. Placa de par de la Silk'n
5. Set Luiza sampon, masca si ser, in valoare de 333 ron
6. Voucher de 100 lei pentru cumparaturi de pe GemSale
7-20 Cate o agenda oferita de Cornul Abundentei.
Deadline
15 August 2015
Ce trebuie sa faci?
 Pentru a afla, intra aici.

 

 

vineri, 12 iunie 2015

Un buchet pentru o viaţă



De multe ori nu ne dăm seama de importanța anumitor lucruri, pe care le facem, doar pentru că trebuie sau pentru că este la modă.
În fiecare perioadă a vieţii, trecem prin anumite etape, realizând anumite fapte, călătorind printre evenimente. Fiecare pas din viaţă trebuie trecut cu zâmbetul pe buze şi cu hotărâre.
Cele mai importante evenimente din viaţa omului, sunt etapele principale ale evoluţiei: copilărie, căsătoria, familia, care lasă diverse imagini în albumul existenţei.
Unul dintre elementele cheie ale imaginii miresei in zilele noastre este reprezentată de buchetul cu flori care o însoţeşte în ultima ei zi de domnişoară şi prima zi de doamnă!
La o nuntă, în general participă mai multe categorii de invitați: rudele mirilor sau a familiilor acestora, participanții care au obligații către miri, apoi cei ce participă de plăcere și cei mai periculoși: bărfitorii. Cei din urmă sunt observatori fini care sunt atenţi  doar să găsească câte ceva de comentat legat orice: de mâncare, de băutură, de muzică, de ținută, de atmosferă, de aranjamente florale şi mai ales de buchetul miresei.
Acești ultimi participanți sunt genul care dacă văd o persoană pe stradă cu blugi rupți, dacă au bani le oferă o pereche nouă impecabilă, iar dacă nu au bani, comentează în  legătură cu eventuala stare materială a purtătorului acelei vestimentații. Ei nu conștientizează că moda, stilul sunt în continuă schimbare.
Dar nimeni nu trebuie să acorde atenţie comentariilor sau insinuărilor acestora. Contează pentru fiecare, ceea ce face, cum se simte.
De fapt, după nuntă, începe prima zi din restul vieţii...
Dacă meniul şi petrecerea sunt organizate pentru satisfacţia invitaţilor, acele buchete mireasa   sunt cele care vor scoate în evidenţă caracterul miresei şi dragostea tânărului cuplu.
Florile din buchetul de mireasa, au anumite simboluri şi superstiţii. Lăcrămioarele sunt simbolul inocenţei, iar mireasa care va dori aceste flori in buchetul ei, este considerată o mireasă credincioasă.
Trandafirul reprezintă cel mai cunoscut simbol al iubirii dintre un bărbat şi o femeie.
Florile şi iubirea mereu au însoţit tânăra domnişoară, la trecerea pragului spre viaţa de familie, de cuplu.



De fapt, femeia nu este ea însăşi o floare?