Ghici cine sunt?

Fie vreme bună, fie vreme rea, eu mereu îmi fac datoria. Indiferent că este lumină sau întuneric, la ora şapte îmi încep activitatea. Eu nu mă supăr dacă nu mi se dă „bună ziua” dar ţin minte... Uneori mă încăpăţânez şi ripostez dar imediat îmi revin pentru că oricum trebuie să-mi fac treaba.

În timp ce partenerul meu îşi soarbe cafeaua, ţinând cu o mână ceasca şi cu cealaltă mă dirijează pe mine, trebuie să-mi fac conştiincios, datoria. Fără mine nu există personalizare .

Sunt fericită pentru că toate documentele importante trec pe la mine şi trebuie să le avizez. Uneori sunt atât de uimită de ceea ce văd, că uit să-mi fac pe deplin datoria. Uneori am impresia că sunt folosită pe post de printer la cât de multe solicitări sunt supusă. Deşi sunt îmbrăcată în roşu simt că totul devine albastru în jur!

Încep de dimineaţă să aprob rapoarte şi cereri ale angajaţilor după care mă îndrept spre zona financiară. După ce verific bilanţurile, suspin la cheltuieli şi zâmbesc la beneficii, apoi trec la probleme mult mai serioase. Accept şi unele contracte care par avantajoase. Gata cu afacerile viitoare, să ne întoarcem la prezent.

Apare marfa şi trebuie să aprob livrările, ajutând logistica. Între timp apare câte un client răzleţ şi trebuie să-i zâmbesc pentru a parafa tranzacţiile acestuia.

Între timp apare şeful de lucrări al companiei care mă cheamă să consemnez procesele verbale ale lucrărilor efectuate. Mă simt sleită şi cineva obsearvă că dau rateuri, motiv pentru care mă hrăneşte din scurt!

Destulă pauză, înapoi la treabă. Fiecare dintre cei prezenţi au avut pauza de masă dar eu am fost preluată de la unul la altul pentru a rezolva bunul mers al companiei.

Ieri a fost un client pe la noi şi am uitat să-i acord atenţia cuvenită şi partenerul de birou a dat vina pe mine, că am fugit de la locul meu!

Au trecut cele opt ore de muncă dar eu prestez în continuare. Fie zi, fie seară, eu sunt mereu prezentă. Dimineaţa sunt prima la servici, iar seara am satisfacţie să plec împreună cu partenerul şi şeful meu. Sunt atât de mică şi obosită, că încap într-un buzunar! Am totuşi o mulţumire, că sunt prezentă în casa lui, în biroul său....

Soţia şefului a devenit geloasă pe mine deşi este conştientă că eu sunt capabilă doar să muncesc şi să produc venituri... Gata, am obosit.... Cine sunt eu?

Aş vrea să fiu secretara... dar nu.... eu sunt pur şi simplu, calul de bătaie al unei companii. Sunt ştampila Colop! 

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.