De multe ori, omul renunţă să lupte pentru că este învins de sistem, de
cei din jur şi mai ales de lipsa încrederii în propriile forţe.
Cine are curaj, îndrăzneală şi
fler poate beneficia şi de noroc, obţinând căştiguri. Nu este vorba de pariuri
sau loterie, este pur şi simplu bursa de valori. Aceasta este o investiţie
prezentă, în viitorul apropiat. Fiecare persoană poate avea un cont de broker,
adică un agent de bursă care să se ocupe de contracte comerciale şi/sau
servicii între vânzător şi cumpărător. Dar de unde ştim ce rentează şi dacă are
„bătaie lungă”! Inspiraţia şi mai ales instrumentele oferite de mass-media online
pot fi primii paşi care duc spre marile înălţimi.
Aşa cum în basme apare mereu
cifra trei, de ce nu am face şi noi, trei investiţii? Nu este greu de ales, mai
ales dacă raţionalizăm văzând ceea ce ne este util.
Prima investiţie se poate
realiza chiar în Bursa de Valori Bucureşti, în BVB. De ce? Deoarece aceasta
organizează un concurs în care se pot câştiga numeroase premii. Între 15
septembrie şi 16 decembrie au loc înscrierile la un concurs provocator, care
începe efectiv din 21 septembrie, moment în care se pot tranzacţiona acţiuni ce
se pot dovedi profitabile.
Bursa de valori oferă cursuri
online şi un kit de investiţii pentru a sprijini fiecare persoană, pentru a
alege bokerul dorit, adică să deschidă un cont la unul dintre Brokerii
Parteneri autorizaţi. Cei mai buni
douăzeci de investitori participanţi la concursul efectiv care se desfăşoară din
17 octombrie 2016 până în 17 februarie 2017 şi care dau dovadă de un randament
impresionant în cadrul acestei competiţii, vor fi premiaţi, în ordinea
clasărilor cu premii care sunt mai mult decât fabuloase. Fiecare poate câştiga
şi premiu şi bani în urma investiţiei!
A doua investiţie ar fi în OMV
Petrom S.A: pentru că pur şi simplu lumea se află în mişcare. Fără combustibil,
în prezent, nimic nu se poate desfăşura în bune condiţii.
A treia investiţie este legată
de energia electrică. Fără unele utilităţi precum apă, gaz sau aer comprimat,
pot exista companii iar oamenii pot supravieţui cât de cât. Fără energie
electrică, nimic nu există. Nu se pot porni centralele pentru gaz,
compresoarele de aer, motoarele pentru puţurile de apă.... Deci Societatea
Energetică Electrică S.A. este o altă investiţie care poate conduce la un
randament bun.
Trebuie să ne lăsăm conduşi de randament şi raţionament!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu