Fără frică, ca în copilărie

Îmi aduc aminte cu nostalgie de copilărie. Pe atunci eram zburdalnic, mă cățăram pe acoperișul caselor, în copaci... Anii au trecut și psihicul meu a avut de suferit. Urcând odată pe o scară să schimb un bec, obiectul de susținere a alunecat iar eu m-am trezit pe jos, cu becul deasupra capului... neaprins!

Când m-am ridicat, am mers mai greu dar mi-am îndeplinit misiunea cu sursa de lumină. După o zi, mă deplasam și mai greu... având dureri. M-am dus la un consult, la urgență și până să mă dezmeticesc, m-am trezit în ghips. Atunci am simție dejnădejdia...

După patru săptămîni de chin, am fost fericit că revin pe picioarele mele. Când mi-a scos bandajul... am vrut să alerg de fericire, dar am picat pe jos. Trebuia să învăț să merg din nou. De atunci, îmi era frică de înălțime... de tot ce depăsea aproximativ un metru de la sol...

Nu puteam spune celor din jur că-mi este teamă de înălțime pentru că nu dădea bine... Când era vorba de ceva legat de fobie...găseam câte o scuză.

Tot așa, am găsit o scuză ca să nu plec cu avionul: am ales o tabără pentru cursuri de anteprenori. Acolo ne inițiau în tainele afacerilor și ne scăpau de temeri și incertitudini.

Prima zi... am regratat că nu plecasem cu avionul. Măcar acolo puteam să închid ochii și să nu văd nimic... Am fost puși să ne cățărăm pe un perete, susținuți cu un lanț de alți colegi. Astfel descopeream faptul că împreună putem reuși, să ne ridicăm la înălțime. Cu teamă, am urcat și m-am speriat când, soarele m-a orbit... simțindu-i razele de deasupra peretelui. Am fost fericit.

A doua zi am mers pe tiroliană, lăsând pădurea să ne salute și cu bine, am ajuns unde a fost nevoie. În ultima zi, am urcat pe munte, pe pisc și am admirat peisajul de la o înălțime amețitoare. Puteam să ajung la înălțime, să nu-mi fie teamă de ceea ce este în jur, colaborând cu cei din jur, cu bunătatea și disponibilitatea lor. Pot spune că am început să uit de frică... încet, încet....

Această poveste o voi pune pe situl Dr. Oetker pentru ca și alții afle că teama este doar în psihicul nostru, noi putând trăi fără frică. De asemenea, datorită acestei povești, un euro va fi direcționat către MAMA SOS care sprijină copiii vulnerabili, plecați din familiile biologice în altele, iubitoare, care îi vor crește! Toți cei dispuși să scrie articole despre teamă, frică, o pot face, punându-le apoi pe situl platformei, iar un euro, va fi direcționat să ajute pe cineva.

Să ne învingem teama și frica, de orice!