cluc24

miercuri, 1 aprilie 2020

Alo, 021.9111? Am o problemă cu mașina!


Îmi amintesc cu nostalgie de ultima călătorie, concediu petrecut la noi în țară. A fost frumos deși am avut diferite peripeții, mai ales că l-am luat şi pe Ghiţă cu noi. Împreună cu el a venit și soția acestuia. A fost bine pentru că soția mea a avut companie în timpul călătoriei . Deci a fost o călătorie de familie.
Ghiţă este omul care pune mereu răul în faţă! Din acest motiv, l-am pus să stea pe bancheta din spate.
Cum am şi plecat în călătorie, femeile îşi făceau cruce, iar Ghiţă spunea într-una, ca un disc blocat ca urmare a unei erori de programare :
- Oare ce ni se va întâmpla!
Eu fiind calm şi nerăbdător, am pornit mașina și am demarat în viteză. Atât de repede mergeam, că poate uită Ghiţă să mai caute răul din jur!
Important a fost că am prins tot ce puteam, vreme bună, ploaie şi vreo două radare. Dar nu era problemă, amenzile veneau acasă şi banii de concediu erau încă în buzunar.
Am pornit în turneul stabilit prin ţară. De câte vedeam un peisaj mirific, doamnele făceau poze, iar Ghiţă spunea:
- A… am văzut altele şi mai frumoase!
După turul Moldovei, am revenit în Transilvania cu gândul să trecem pe la rudele din Bucureşti. Am urcat pe Transfăgărăşan unde rămânând fără semnal, Ghiţă suspina:
- Să vezi că acum, se întâmplă ceva rău!
A avut dreptate. Rămăsesem fără bere în seara când am rămas în cort, la poalele lacului!
A doua zi am revenit pe traseul ideal, cu semnal în reţea şi multe magazine pe drum. Ghiţă se tot agita. Uneori, în timpul mersului, mă trezeam cu capul său, lângă mine, parcă vrând să ajungă primul la destinaţie, chiar sărind pe geam. La o frână mai scurtă, mi-am dat seama că era băiat bun. Poate vroia să schimbe canalul la radio, ori mergeam prea repede şi-i zguduiam gândurile.
După mai multe zile pline de emoții, imagini și gânduri, ne apropiam de finalul călătoriei şi nu se întâmplase nimic rău. Ne îndreptam spre București, când o piatră ascuţită mi-a provocat o pană. De voie, de nevoie m-am apucat să schimb roata. Ghiţă fuma calm şi dădea din cap:
- Este doar începutul răului!
Oftând, mi-am terminat treaba şi am urcat în maşină. Am stat ceva timp, oprindu-ne şi la terasă pentru a savura o îngheţată. Când să pornesc maşina… pauză. Dau să aprind luminile, să accelerez… nimic.
- A venit răul! – spune cu o voce rece Ghiţă, aproape îngheţând sângele în mine, deşi afară erau 33 de grade. Cu plus și fără consum de tărie!
Mă dau jos din maşină şi privesc în zare, asteptând o salvare. O idee, nu o ambulanţă! Am nevoie de asistenta rutiera.
Trebuie să sun un prieten. Apelez cunoştinţa şi-i cer ajutorul. Acesta îmi redirecționează un mesaj:
  • Beneficiezi fără niciun cost de auto de înlocuire, dacă ești partea păgubita într-un accident rutier, simplu, în doar 4 pași. Costul este decontat de asiguratorul șoferului vinovat.
  • Prin numărul de asistență rutieră 0219111 ai acces la nivel național la toate serviciile necesare în cazul unui accident: asistență rutieră, platformă, tractare, depanare și auto de înlocuire
  • Tu știai că ai acest drept prin lege? Sub 1% din șoferi știu asta. Dă informația mai departe și apropiaților tăi!
Mă gândesc că prietenul meu a greșit destinatarul. Îi trimit mesaj iar el îmi răspunde: Ai dreptul prin lege la un auto de inlocuire. Sună la 021.9111 și primești servicii complete.
Mă gândeam că știe el ce știe, moment în care primesc un nou mesaj: Vezi aici un scurt video de prezentare.
După aceste informații, rămân fără semnal… adică se descarcă telefonul mobil, iar numărul de telefon… dispare!
Ghiţă dă semnificativ din cap:
- Acum e acum!
Oftez şi mă îndrept indecis, către o femeie ce tocmai trecea prin zonă:
- Bună ziua. Mă ajutaţi şi pe mine…
- Depinde…
- Am nevoie de asistenta rutiera. La…
- Aveți nevoie de un auto de inlocuire – spune femeia privind la mașină
- Da…da… - mă bucur recunoscând recomandarea cunoştinţei. Dar unde găsesc? Aveţi vreun număr de telefon?
- Da. Şi soţul meu a apelat la ei: 021.9111
Femeia îmi oferă datele necesare şi mă îndrept spre maşină, solicitând un telefon pentru a suna la numărul recomandat. Ghiţă îmi întinde telefonul:
- Chiar crezi că îţi vor răspunde?
- Da…
Spre dezamăgirea lui Ghiţă, la celălalt capăt al firului, o persoană bine intenţionată îmi răspunde solicitărilor, urmând să trimită o echipă de teren.
În câteva minute sunt asaltat de specialiştii de la firmă. Bateria mi se descărcase, lăsând luminile aprinse iar un contact de la computer făcea probleme. Din cauză că roata  înlocuită nu era conformă, forțasem motorul care s-a ars.

În două ore, maşina a fost preluată și am primit la schimb, o altă mașină pentru continuarea călătoriei. Ghiţă se uita mirat spunând:
- Sigur lipseşte ceva…
Spre deziluzia lui, totul a fost perfect. După vizita din București, ne-am întors cu bine din concediul de vară. L-am lăsat liniştit, pe Ghiţă, la casa lui. Acesta coborând supărat, spuse:
- Ceva nu a mers…sau a mers bine… Ceva rău tot trebuia să se întâmple….
- Ţi-ai pătat cămaşa favorită – spune soţia lui Ghiţă. Nu este destul?
- Mda…
Sună telefonul. Ghiţă răspunde tacticos:
- Alo… Bună surioară…Ce faci…Eşti în Bucureşti? Ai problemă…Mașina? A… sună la 021.9111 şi te rezolvă cei de acolo…



Chiar dacă povestea poate fi o ficțiune amuzantă, informațiile sunt reale și utile oricărui șofer care se află în impas, fie din cauza lui, ori datorită altor factori perturbatori. Credeți că această informație vă este utilă?


Acest articol a fost scris pentru Spring Super Blog 2020.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu