Nimic nu este mai enervant
decât sunetul ceasului care mă trezește dimineața. Într-un timp, acesta se afla
lângă noptieră, apoi încet dar sigur, pentru integritatea lui, a fost amplasat
pe masă, la o distanță de doi metri de pat. De când și-a schmbat locația și eu
am început să ajung la timp, la servici.
Da, la acel servici unde aveam
un ceas amplasat deasupra capului și-l auzeam că făcea tic-tac, iar timpul mă
privea răzând sarcastic, pentru că știa că niciodată nu vom fi în rezonanță.
Mereu îmi spuneam că atunci
când voi avea timp, multe voi face dar mă linișteam repede, pentru că acele
momente erau simple iluzii. Oricum, nu aveam timp să-mi fac planuri despre ceea
ce voi face când voi avea timp!
Soția mea îmi spunea, „pasărea
mălai visează”, dar nu înțelegeam de ce, pentru că mie nu-mi place mămăliga.
A trecut ceva timp. Fără să
vreau, m-am trezit singur și pierdut în spațiu. A venit un virus mai rău decât
cel de pe calculator care ne-a pus să stăm în casă. Vorba ardeleanului, „nu-i
bai, dă-i pace”, am zis că bucuroși le ducem toate.
În fiecare dimineață dormeam
cât vroiam, adică până mă suna soția mea pe telefonul mobil. Ea a plecat la
părinții mei și a rămas acolo până se linișteau treburile. Eu i-am spus că mă descurc singur pe acasă, era
ca și cum aș fi în vacanță totală: fără griji și fără bani.
Mă uitam la ceas și pe telefon
și constatam anumite anomalii legate de greutatea mea. Îmi era frică să apelez
la informațiile cântarului.
M-am descurcat primele zile
când am avut mâncarea lăsată de soția mea, apoi am început să mânânc ceea ce
găseam prin frigider.
După trei zile mi-am dat seama
că de fapt primesc o lecție de viață, de la virusul afurisit:
Am venit pe la voi
Să vă trimit în carantină,
Fără acces la cantină,
Ca să vedeți ce înseamnă „noi”.
Da, când eram doi, eram noi și
ne descurcam: eu la cumpărături, soția mea la gătit. Dar cât de greu este să
gătești?
Mi-am luat ceasul de mână,
adică smartwatch-ul și am început să mă folosesc de facilitățile oferite.
Am pregătit și eu două ouă ca
să fac omletă. Am căutat pe internet modalitatea de preparare, aveam niște flash-uri
legate de soția mea când îmi pregătea ea asemenea delicatese dimineața și m-am
apucat de treabă. Mi-am setat timpul la ceas și am trecut la treabă.
A fost mai greu pentru că
între timp sunase soția mea la telefon și vorbind cu ea, am neglijat sunetul de
la alarmă, panica cuprinzându-mă când senzorul de gaz începuse să se facă
auzit. Am terminat convorbirea calm, am oprit focul, am aruncat resturile din
cratiță și am ieșit pe hol să recuplez valva pentru gaz. Mi s-a părut că
undeva, în spatele unor uși din vecini, cineva chicotea... sau nu!
După rezultatul neașteptat cu omleta, am trecut la curățat
cartofi, pentru prăjit. Nu făcusem niciodată dar puteam încerca. Am folosit din
nou alarma de la ceas dar din nou a sunat telefonul mobil și evenimentele de la
prepararea omletei, s-au repetat.
Abia atunci mi-am dat seama că
de fapt, era un avertisment, ca să trec la o viață cu alimentație sănătoasă!
Zis și făcut. Am făcut
cumpărăturile necesare și mi-am schimbat complet modul de alimentație și stilul
de viață. Doar aveam timp să servesc trei mese principale și două gustări!
Soarele își trimite razele
călduroase prin fereastră. Mă trezesc și zâmbesc. Mă ridic din pat, fac duș, mă
îmbrac și-mi pun ceasul la mână. Mă duc în bucătărie și servesc un ceai cu o
felie de pâine cu miere.
Urmează câteva momente de
relaxare, de ordine și curățenie, apoi mă îndrept spre hol. Îmi iau cele două
haltere mici și încep să fac sport, trecând și la exerciții fizice monitorizându-mi bătăile inimii pe
smartwatch. După 20 de minute de forță, mă duc în
bucătărie și beau apă ca să mă hidratez, apoi mănânc un fruct, un măr.
După ce fac un duș, mă retrag
la birou și încep să citesc o carte despre psihologia și gândirea oamenilor.
Alarma de la ceas mă anunță că este timpul să servesc prânzul.
Merg în bucătărie și-mi prepar
o ciorbă și niște cartofi fierți cu legume. În timp ce prepar mâncarea, vorbesc
în același timp, la telefon cu soția mea.
După servirea prânzului,
urmează o scurtă navigare pe internet și urmărirea unor emisiuni de
divertisment.
Apoi mă retrag pe hol și încep
să fac exerciții cardio și să fac ture pe loc, cu bicicleta de fitness, pe
care-l scosesem din ambalaj, la trei ani după achiziționare.
Urmăresc datele cardio pe ceas
și după ce obosesc intens, mă retrag în bucătărie și mănânc un măr. Fructele
sunt sănătoase dar să nu fie alimentul de la ultima masă, că te apucă foamea!
Apoi fac un duș și mă duc la
calculator pentru a socializa online cu prietenii.
Mă uit la ceas și când simt
că-mi este foame, mă retrag în lumea reală și servesc o cină ușoară.
Înainte de culcare, am o
ultimă discuție a zilei, cu soția mea și apoi mă retrag în pat unde urmăresc o
emisiune TV, apoi citesc câteva pagini dintr-o carte de aventură. Alarma de la
ceas îmi spune că este timpul pentru somn, ceea ce și fac....
Au trecut căteva săptămâni,
unii s-au plâns că au fost grele dar mie chiar mi-au făcut bine, din punct de
vedere fizic. Conform informațiilor de pe smartwach, am făcut în medie, câte 15
000 de pași, mult mai mult decât într-o zi obișnuite, servici-casă. Atunci
mi-am dat seama, că dacă ieșeam afară, la pașii făcuți, ajungeam până în
Franța, poate chiar sus, în turnul Eiffel.
De asemenea, mi-am făcut un
program fix, am slăbit și încet dar sigur am căștigat o luptă mai veche, cea cu
timpul.
Când m-am reîntâlnit cu
prietenii și colegii de la servici, am remarcat că s-au îngrășat, în timp ce eu
am slăbit. Parcă lumea arăta altfel, mai frumos. Soarele îmi zâmbea, iarba se
înclina în bătaia vântului care-mi sufla dulce în urechi, o melodie despre
timp....
Unii colegi au crezut că am fost bolnav pentru că
slăbisem, iar alții îmi cereau rețeta de slăbit. Eu zâmbeam și priveam
statistica de pe ceas, secretul îl știam doar noi: eu, smartwach-ul și timpul.
Urmează să revină soția mea
acasă, așa că îi voi oferi un cadou, îi voi un ceas japonez Citizen: Ceas Sport Eco Drive FE1081-59B, din
seria de ceasuri damă tip sport, pentru că o să reînceapă viața
agitată în care vom fi din nou călători în timp.
Important este, că timpul a
devenit prietenul meu și doar împreună putem reuși, să trecem peste obstacolele
din viața, fără a alerga din calea secundelor care se scurg nemilos.
Uneori, anumite lucruri se
întâmplă pentru a afla esența vieții și a ne cunoaște mai bine, pe noi înșine
și implicit pe cei din jurul nostru.
Acest articol a fost scris
pentru Spring Super Blog 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu