Mereu ne plângeam că nu avem
timp să facem sport și că serviciul ne obligă la sedentarism, dar acum dacă stăm
și ne gândim, ne dăm seama că totul a fost doar în mintea noastră, preluată din
context de la alte persoane.
Puteam merge la sala de sport,
la fitness unde aveam oportunități atât pe partea de forță cât și de cardio. Ne
puteam monitoriza datele despre efort. Puteam face saună.
Telefoanele inteligente ne
arătau numărul de pași pe care-l făceam zilnic, iar când nu ne îndeplineam
„baremul” stabilit dădeam vina pe agitația de la servici. Completare la aceste
anomalii mai erau și alimentația nesănătoasă, lipsa consumului de apă (unii
consumau 2 litri de lichide combinate: cafea, alcool, apă, dar...) astfel că
încet dar sigur societatea se îndrepta spre o obezitate și acumulare de boli
cronice.
Dacă tot ne plângeam că nu
avem timp pentru mișcare și sport, de ce nu făceam plimbări, cu mers rapid în
jurul locuinței, ori cei care stăteau la bloc, puteau urca-coborî pe scări nu
prin folosirea liftului? Cei care locuiau la etajul zece, făceau mișcare
suficientă cu câte un drum la servici, la cumpărături, dus-întors (mai ales
dacă aveau de făcutmai multe drumuri cu
produsele achiziționate!).
Acum a apărut un virus care ne
afectează, pe unii mai mult, pe alții mai puțin dar sunt recomandări ca oamenii
să stea acasă.
Dacă înainte, unii mergeau cu
greu la cumpărături sau la plimbat animalele de companie, acum, pentru ei a
devenit o adevărată plăcere această activitate, putând fi denumite chiar
sporturi naționale, dacă nu cel puțin locale.
În ritmul acesta, numărul
animalelor de companie va depăși în mod cert numărul locuitorilor din diferite
locații și zone ale țări sau ale Lumii.
Mulți nu concep ce au pierdut
decât atunci când nu mai au. Nu este supărător statul în casă alături de
familie, ci lipsa activității, pe care alteori nu vroiam să o facem nici în
ruptul capului, invocând oboseala.
Dar ce putem face când stăm
acasă, în afară de socializare cu familia și cu cei dragi prin intermediul
comunicării online sau pe rețelele de telefonie
mobilă?
Putem face gimnastică. Când
eram la școală, făceam exerciții de sport, simple dar eficiente. Putem
transforma holul din locuință într-o mică sală de sport unde să facem
exercițiile clasice de încălzire ale sportivilor pregătiți să intre în febra
concursurilor.
Dacă avem o minge de pluș,
putem face scurte pase cu ceilalți membri ai familiei. Mulți jucam fotbal atât
pe terenurile special amenajate și chiar acasă, spre supărarea vecinilor
noștri.
Important este să nu uităm să
ne hidratăm. Recomandarea unor specialiști o reprezintă apa minerală naturală
carbogazificată Stânceni care are un conținut bogat în
minerale, în special sodiu, calciu și magneziu, oferind o hidratare optimă și
susținând buna funcționare a organismului. Sursele Stânceni sunt situate în partea centrală a
României, în Carpații Orientali, zona protejată Parcul Național Călimani,
departe de orice sursă de poluare, rocile vulcanice furnizând apei un conținut
special de minerale. În 2019, în cadrul competiției internaționale World
Selection, apa minerală naturală carbogazificată Stânceni a primit distincția
Gold Award, premiul fiind o confirmare a calității deosebite a apei izvorâtă
din Munții Călimani.
După oboseala fizică ne putem ocupa și de psihicul nostru, gimnastica minții. Trecem de la sport la cultură, citind cărți și lucrări care să ne relaxeze și să ne învețe, ca să progresăm și să ne dezvoltăm personal.
O gândire pozitivă ne poate
ajuta să trecem cu bine peste orice problemă, care poate ni se pare mare acum,
dar în timp vom constata că a fost doar un mic pas spre evoluția noastră!
Cum ar fi, ca atunci când
revenim în mijlocul societății să fim mai slabi, mai sănătoși, mai destepți,
mai culți și mai puri?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu