Călător prin galaxie

O pornesc agale pe cărare spre inima munţilor. Nu prea am dormit noaptea trecută fiind preocupat să văd la cinema, filmul „Primul Contact”. Mi-a plăcut prestaţia actriţei Amy Adams într-un thriler SF care a cucerit publicul din momentul lansării, adică din 11 noiembrie 2016.

Drumul este anevoios dar ştiu că la căpătul ei îmi voi regăsi prietenii care plecaseră cu o zi înainte. Probabil făceau mâncare, grătar şi se delectau cu ceva bun, atât comestibil cât şi lichid. Deodată simt că mă ia ameţeală, dar de fapt m-am împiedicat de un bolovan imens, pierzându-mi echilibrul şi căzând în golul lăsat de uncopac proaspăt tăiat.

Deschid ochii şi văd cerul. Oftez şi mă pregătesc să mă ridic, auzind agitaţie în jurul meu. Mă ridic în fund şi mă sperii! În faţa mea, se aflau cinci creaturi... albastre şi ţuguiate. Se uitau la mine bolborosind într-o limb necunoscută. De fapt erau doar nişte sunete ce mi se păreau primitive. Mă trag în spate, lovindu-mă uşor de trunchiul unui copac. Atunci observ că se mai aflau în jur, vreo 20 de creaturi care urcau şi coborau dintr-o navă. Erau extratereştrii!

Cei cinci curioşi, mă privesc insistent. Încep să-i salut şi să spun ceva. Ei aprobă din cap, de fapt mişcând capul stânga-drapta. Cred că nu înţeleg nimic din ce spun, dar mă cercetează intens. Încerc să mă ridic dar privirile lor sunt aprige, făcându-mă să renunţ. Încerc să le explic că eu sunt doat un turist rătăcit iar ei se uită şi mai intens la mine. Renunţ şi încep să fac gimnastica mâinilor pentru a fi înţeles, dar cei cinci sar în picioare, luând poziţie de luptă. Îmi retrag mâinile, cu palmele deschise în faţă, pentru a le lăsa impresia că renunţ, fiind paşnic. Obişnuit să-mi folosesc mâinile în orice conversaţie, oftez şi încep să desenez pe nisipul din faţa mea. Cei cinci privesc intens la ceea ce fac. Atunci îmi dau seama că pot comunica cu ei, prin imagini, prin desene, exact că în perioada primitivă, când se realizau picturi în peşteri.

Unul dintre cei cinci se deplasează spre navă. Încep să mă bucur, sperând ca şi ceilalţi să-i imite. Dar nu este cazul, deoarece şi cel plecat, revine cu mai multe pietre, de culori diverse, alături de un bolovan pe care-l rostogoleşte. Apoi alt extraterestru preia obiectele şi desenează. Încerc să identific, ca în jocurile de mimă din copilărie, ceea ce vor să comunice.

Comunicăm în scris, deci este perfect. Ei îmi desenează cerul, galaxiile şi nava lor. Apoi conturează cerul care din albastru pur devine gri, apa care are urme negre şi pământul care are diverse culori. Soarele este „bolovănit” cu o culoare galbenă de formă mică. Eu pun degetul pe piesele din puzzel-ul desenat iar unul dintre ei îmi indică ceea ce reprezintă fiecare piesă.

Cerul este poluat de fumul care se vede în depărtare, marea care se zăreşte în dreapta muntelui este murdar, având gunoaie şi peşti morţi iar pământul este în paragină, nu doar pe muntele unde au trecut turiştii şi chiar în toată lumea. Soarele şi-a pierdut strălucirea şi se deplasează... părăseşte pământul. Creaturile îşi mişcă palmele de jos în sus, ceea ce înseamnă că vor pleca, deoarece nu au găsit ceea ce căutau.

Acestia îşi strâng jucăriile, bolovanii şi o pornesc spre nava lor. Urcă toţi şi fără a mai aruncă vreo privire în urmă, părăsesc zona. Îi urmăresc cu privirea până dispar.

Oare chiar au fost aici cu mine, sau este doar o iluzie bazată pe adevăr? Privesc fumul din turnurile companiei care se află în oraşul de la poalele muntelui unde se prelucra lemnul pădurii pe care tocmai mă aflăm, iar deseurile erau deversate în apă, unde se întâlneau cu gunoaiele lăsate de turiştii nepăsători.

Natura plânge, marea, cerul şi pământul nu mai pot face faţă problemelor pe care oamenii le produc. Nepăsarea noastră poate duce la distrugerea planetei, iar noi vom fi nişte extratereştrii pe o altă galaxie?