Alergând prin oraș

De câte ori trebuie să plec într-un anumit loc, unde să fiu prezent la o oră fixă, mă pregătesc intens. Câteodată nu pot dormi seara de grija zilei de mâine.

Sâmbata care a trecut a fost încă o zi de aventuri, în care alergam împotriva timpului, care uneori, din aliat îmi devine...rival!

Dimineața m-am trezit, ciudat, devreme pentru a mă organiza și a-mi face siesta. Întâi mi-am făcut o baie, în liniște, citind câteva pagini din cartea care m-a însoțit serile trecute. După ieșirea din baie, am servit micul dejun și mi-am savurat cafeaua. Apoi mi s-a părut că îmi este somn și mi-am preparat încă o cafea...tare. După ce am admirat peisajul de pe balcon, terminând cafeaua, m-am uitat le ceas și m-am gândit să ascult știrile.

Apoi am observat cartea a cărei acțiune mi-a acaparat atenția și văzând că mai am câteva pagini, am renunțat la televizor pentru a termina romanul. Eram curios de finalul aventurilor, dar nu vroiam să citesc doar ultima pagină.

Când am terminat de citit, privesc ceasul și tresar. Timpul zburase. Repede mă duc în baie, mă bărbieresc, mă tai un pic și mă pansez. Timpul trece.

Îmi iau hainele, trecând la operațiunea de îmbrăcare. Constat că pantalonii nu sunt călcați. deci iau o altă pereche, timpul trece...

Îmi îmbrac cămasa dar nu se asortează... caut altceva, dar până găsesc timpul trece....

Urmează pantofii care, trebuie dați cu cremă. Trec la acțiune, dând în grabă și peste pantaloni. Nu-i problemă că și ei sunt negrii, dar timpul trece, deși înainte aveam berechet!

După zece minute, cobor în fugă scările, dar revin în apartament pentru a verifica dacă apa, gazul, curentul și ușa sunt închise. Era în regulă. Continui călătoria pe scări.

Pe stradă, grăbesc pasul spre stația de autobuz.

Zăresc în depărtare un mijloc de transport în comun și forțez trecerea de pietoni, pe verde spre mai mult... roșu, printre claxoanele mașinilor. Nimic nu merge! Adică autobuzul nu era cel pe care-l așteptam.

Mă uit pe panoul cu program și inima îmi sare...și-mi prind repede pieptul. Următorul autobuz vine în 20 de minute iar eu în 25 de minute trebuie să fiu la întâlnire. Din stația unde cobor mai am de făcut fix opt minute, pe ceas.

Numai eu pot rata orice din prostie, chiar și când am timp! Privesc spre cer, căutând soluții aeriene.Sun la taxi dar nu găsesc nimic liber. Sunt pierdut.

Deodată îmi aduc aminte de un prieten, care m-a înscris într-o aplicație...Rememorez acele clipe și găsesc în telefon aplicația de la Uber . Apăs butonul specific aplicației și în trei minute, o mașină oprește în fața mea. Urc în ea, chiar cu gândul că nu am banii la mine... Plata oricum se face prin card, dar prima călătorie, rezonabilă, este gratuită. Ajung la timp în locul dorit, cobor și intru în instituția unde era sedința.

Mă sună prietenul cu aplicația, mulțumindu-mi că am apelat la mașinile personale ale șoferilor Uber, el câștigând cu această ocazie o călătorie gratuită.Eu am fost al 100-lea înscris de el în aplicație și acesta a fost răsplătit cu un iPhone 7. Trebuie să găsesc și eu 100 de persoane pentru a-mi schimba telefonul, gratuit.

Mă uit la cei din jur, care intră în valuri pe ușă și comentez:

- Nu puteți veni și voi la timp?