Bătrânul şi licoarea magică

Soarele îşi trimite ultimele raze înainte de a saluta toamna. Prin parc, copii încep să se ascundă în zonele mai apropiate de casa lor. Pe o bancă lângă o masă unde înainte pensionarii jucaseră şah, stătea un bătrânel ce-şi sorbea tacticos dintr-o licoare magică.

Un tânăr se agita de zor, plimbându-se în jurul unui punct central, câte 30 de paşi, în sus şi-n jos. Avea în mână un buchet de flori.

După 30 de minute insistente, de priviri aruncate asupra ecranului telefonului, aruncă florile lângă bancă şi se aşează lângă bătrânel:

- Mă scuzaţi, se poate?

- Cum să nu. Trebuie să te linişteşti. Femeila mereu întârzie.

Tânărul zâmbeşte privind spre buchetul de flori pe care-l abandonase:

- Nu cred că întârzie… nu vine!

- Prima întâlnire?

- Da.

- Mereu ceea ce este pentru prima oară, rămâne întipărită în memorie.

- Da…

- Şi eu am rămas cu unicul meu prieten, care are aceeaşi vârstă cu cea pe care o împlinesc eu, astăzi.

- Da? Câţi ani? La mulţi ani! Dar prietenul… - se uită tânărul îngândurat prin jur.

Bătrânul zâmbeşte şi soarbe din pahar, după care arată conţinutul către partenerul de discuţie:

- Siropul de fructe Yo. Doar atât mai am ca plăcere şi satisfacţie.

- Sunt bune?

- Ar trebui să guşti. Are o existenţă de 60 de ani. Prietenii te mai lasă la greu, dar licoarea mea magică…nu. Ce-şi doreşti să realizezi până la … vârsta mea?

- Multe.

- Şi eu am vrut. Când m-am căsătorit şi m-am mutat, eram cel mai tânăr din bloc. Mi se spunea că trebuie să muncesc, fiind în putere. Acum sunt printre cei mai bătrâni, iar tinerii nu au timp. Trebuie să facem treburile tot noi, că avem experienţă….

- Eh! Sunt vremuri agitate. Eu vreau să reusesc profesional şi familial! – spune hotărât tânărul.

- Ale tinereţii valuri…

- Da. Vreau să mă căsătoresc, să am doi copii, o casă, o maşină şi o carieră perfectă în domeniul în care sunt calificat. Sunt cele cinci obiective.

- Da… ideale dar nu mereu reale.

- Am prieteni care mă sprijină şi sunt alături de mine.

- Şi eu am avut. Cariera mea era promiţătoare. M-am îmbolnăvit şi am fost obligat să demisionez… Familia a suferit alături de mine şi eu am căzut psihic, i-am părăsit. Am renunţat la tot ce aveam pentru singurătate…

- Trebuie gestionate crizele.

- Da. Sănătatea, prietenii, familia, cariera şi locuinţa au fost principalele mele vise… Dar trebuie să ştii ceea ce vrei, că poate ţi se îndeplineşte.

- Nu cred. Primul pas, spre primul obiectiv este departe.

- Se pare că nu este chiar aşa departe – spune bătrânul privind la o domnişoară care se opreşte în faţa lor.

Femeia priveşte spre tânăr şi i se adresează:

- Am întârziat… Am uitat că s-a schimbat ora!

Tânărul sare fericit în picioare şi-şi culege buchetul de flori de pe jos:

- A căzut….

- Nu este prea fixă bancă – susţine bătrânul zâmbind. Cred că este timpul să plec acasă. La revedere.

- La revedere – răspunde tânărul şi femeia privindu-se în ochi.