Ștampila... la propriu și la figurat

La ce ne gândim când auzim sau rostim, în orice context, cuvântul ștampilă? Instinctiv, ne imaginăm că este vorba de un instrument juridic necesar pentru documente, ca acestea să devină oficiale, făcând parte din așa zisa birocrație de zi cu zi.

Fiecare om, ca individ sau ca reprezentant al unei societăți, s-a lovit de un impact pozitiv sau negativ al acestui obiect atât de util în viața de zi cu zi.

Eu am întâmpinat o problemă legată de lipsa unei ștampile corespunzătoare pe un certificat medical, în momentul în care l-am predat la serviciul de Resurse Umane. Pur și simplu, din greșeală, doctorul a omis să folosească toate formele posibile și astfel a trebuit să fac mai multe drumuri la spital, după ce fusese mai multe săptămâni, cu piciorul în ghips. Această deplasare servici – spital a fost benefică pentru că am reînvățat să merg, ca un copil aflat la începuturile vieții.

Un prieten, care se ocupa de autorizările de mediu în cadrul companiei, a fost nevoit să petreacă o zi întreagă, pentru a obține avizele și aprobările necesare. Cel mai interesant moment, a fost când deși a plecat cu toate actele complete spre ultima locație, a trebuit să revină la prima instituție, că mai avea nevoie de o ștampilă, care certifica toate documentele. Distanța între cele două instituții nu era imensă, se putea parcurge în 40 de minute, cu mașina.

În prezent, în urma noilor legislații, ștampila și semnătura aferentă acesteia nu mai sunt necesare, fiind suficientă doar semnătura electronică, implicit documentele transmise pe mail.

Povestea ștampilei însă nu se termină. Fiecare firmă și companie are nevoie atât de o ștampilă personalizată cât și de datieră.

Oare oamenii nu se folosesc de acest obiect, în viața lor, de zi cu zi?

La propriu, există jocuri cu ștampile, care oferă încredere a copilului, că într-o zi, va fi o persoană importantă, a cărei semnătură și ștampilă va avea greutate și putere de decizie. Și eu m-am jucat cu aceste machetuțe... nu acum, pe vremuri,  la școală, când eram răsplătiți de învățătoare pentru reușite, cu câte un animăluț... ștampilat, pe caiet sau pe mână. Îmi aduc aminte că vreo două zile am evitat să-mi spăl zona cu pricina, de pe mâna, de parcă aveam un bandaj care nu trebuia să se ude!

Într-o zi, mama venise acasă cu o ștampilă personalizată de la birou, iar eu curios din fire, am cercetat obiectul misterios. Mi-a plăcut ceea ce făcea, cum făcea... și am început să o acționez pe peretele din spatele canapelei. M-am supărat când s-a terminat tușul și cumințel, am pus obiectul înapoi, sperând să continui a doua zi... Când să se apuce de treabă, mama s-a mirat când a descoperit că ștampila nu-și făcea treaba, fiind adusă acasă degeaba, și actele contabile urmau să se amâne cu finalizarea lor pentru o altă zi... Nu mai spun ce s-a întâmplat la curățenia de Crăciun, când s-a dat canapeaua la o parte....

Când am crescut, mi-am ștampilat pe braț mai multe forme ciudate, așa ca să pară niște tatuaje, iar fetele mă admirau pentru curaj. Totul a durat până am fost la mare și ieșind din apă, m-am trezit gol... nu de haine, doar de tatuaj.

La figurat, ștampila este ca o amintire lăsată de noi, în locurile pe unde trecem, la oamenii cu care intrăm în contact și mai ales pentru faptele și gesturile noastre.

Se spune că omul sfinţeşte locul. Omul este prezent în nenumărate locuri, ia contact cu o mulțime de persoane de-a lungul vieții. Din acest motiv, fiecare dintre noi, odată cu trecerea timpului, ne aducem aminte cu nostalgie de anumite locuri, persoane, dar anii trec şi uneori uitarea se aşterne pe câte o pagină din albumul propriei noastre vieţi. Fiecare pas, gest sau întâlnire la care luăm parte reprezintă de fapt, o  bifă, o ștampilă a participării noastre la acele evenimente.

Omul este ca un tren şi fiecare zi prin care trece, este ca o gară, unde ne oprim, staţionăm şi continuăm călătoria, spre o altă gară, o altă zi….

Omul este ca o trestie care se îndoaie după vânt. El îşi schimbă direcţia lui de mers, a  trenului vieţii, după ultima gară prin care a trecut… și unde a lăsat o urmă. Noi trebuie să fim fericiţi că ne plimbăm cu acel tren, descoperind cât mai multe gări unde contribuim şi noi cu ceva la ajutorul oferit semenilor noștri, pentru că acest lucru ne va îmbogăţi sufleteşte.

Existența mea.... Ștampila mea... nu poate fi decât una importantă, marca Colop ale cărei imagini le-am folosit pentru acest articol de la Superblog 2017.