Slalom printre peripeții

Mă pregăteam de concediu. Veniseră prietenii din Timișoara la noi, și urma să plecam undeva, încă nu eram siguri unde, pentru a petrece clipe de neuitat, atât pentru noi, cât mai ales pentru fetița lor, mogâldeața de cinci ani.

Cu câteva ore înainte de a-mi încheia activitatea la servici, pentru o perioadă mai lungă de timp, managerul companiei mă chemase la el:

-          Trebuie să rezolvăm problemele tehnice....

-          Da. Eu plec în concediu.

-          Știu. O să fie o săptămână grea. Unul dintre voi are deces în familie, celălalt este plecat la nuntă, tu ai concediu programat...

-          Da. De aceea sunteți un manager capabil, să ne înlocuiți pe toți trei. Dacă vă pot ajuta....

-          Da. Să fii prin apropiere dacă am nevoie de tine. Concediu plăcut. Unde mergi?

-          Păi... undeva în apropiere.... La câțiva kilometri distanță... doar zeci....

-          Mulțumesc – spune fericit managerul.

Cu acestea spuse, am plecat, dar nu în concediu ci doar din firmă, gânditor, spre casă. Privind în jur, deodată mă lovise o idee... ca o piatră prețioasă! Ajungând fericit acasă, comunic celor din jur, care discutau despre destinația de concediu:

-          Mergem în Poiana Brașov!

Soția mea s-a uitat mirată la mine și și-a pus mâna pe fruntea mea:

-          Ai temperatură?

După ce-și retrase mâna, fetița prietenilor o imitase și constatase:

-          Nu are. Trebuie să fie fierbinte, nu?

-          Da. Dacă nu delirează.

-          Mergem în apropiere. Pe munți. Schiem! - spun eu, susținându-mi ideea.

-          Dar nu avem schiuri!

-          Închiriem. Mergem la teleschi. Vedem lacul Miorița, ne plimbăm... De ce să pierdem mult timp pe drum cțnd putem avea tot ceea ce vrem, în apropiere?

-          Știi să schiezi? – se miră soția mea.

-          Am schiat când eram mic.

Mai mult nu am spus. Am făcut și eu pe atunci... vreo zece pași până am rupt schiurile și astfel s-a terminat experiența mea legată de sporturile de iarnă. De patinat nici nu putea fi vorba, cum urcam pe patine, cum dădeam un cap de zăpadă, de credea lumea că sunt om de zăpadă, pe cale de topire!

Până la urmă i-am convins pe toți de beneficiile unui concediu în Poiana Brașov, în mijlocul munților. Soția mea a găsit cazare mai mult decât avantajoasă la un hotel din această stațiune montană.

A doua zi am parcat la Hotel Royal Poiana Brașov, coborând atât de repede din mașini, de parcă nici nu ne urcaserăm în ele! După ce ne-am cazat, mi-am scos laptopul, conectându-mă wi-fi la rețeaua din hotel, descoperind facilitățile locului.

Prima zi a fost o vreme urâtă dar ne-am delectat cu jocurile de cameră, cu emisiunile de la televizor, am admirat peisajul din jur și aproape că am uitat să servim masa. Eram la un joc de fotbal de masă, cu mogâldeața, iar meciul ne-a captat că nu auzeam invitațiile celor din jur de a merge la masă, Mă simțeam ca un copil, până am văzut privirile mai ciudate ale unor turiști care erau cazați la Poiana Brașov.

Seara am jucat biliard, am făcut saună și am savurat un cockteil la bar. Am uitat să mănânc, iar noaptea am devorat mâncarea pe care o aveam în frigiderul din cameră.

A doua zi am mers prin Poiana Brașov, oprindu-ne la baza telefericului. Am închiriat schiuri și am urcat sus, cu telefericul pentru a reveni la bază, alunecând lin, sub scrâșnetul zăpezii de sub schiuri.

Eu m-am echipat și dădeam explicații și indicații pe care nici eu nu le înțelegeam, iar schiul a alunecat și m-am trezit pornind la vale. Nu am făcut mișcări bruște, ca să nu sperii natura și unicul copac care-mi apăruse în față și mă îmbrățisase ca pe un bun prieten. Schiul s-a rupt... M-am ridic încet verificându-mi integritatea corporală și văzându-i pe ceilalți venind după mine, le-am comunicat, senin:

-          M-am oprit să vă aștept. Nu vreau să am avans prea mare.

-          Vii?

-    Imediat. Vorbesc la telefon, la servici... Mergeți, vă ajung eu... – zic prefăcându-mă că vorbesc la telefon... bine că nu sunase în timp ce se afla la urechea mea!

M-am dezechipat rapid și am fugit spre teleferic, prinzând cursa, revenind astfel, pe calea aerului la bază. Am predat bucățile de la schiuri, echipamentul, sub privirile uimite ale celor de acolo, după care mi-am o cafea și am mers la baza pârtiei, interpelându-i pe prieteni și soție:

-          Am băut o cafea până ați venit!

-          Dar nu te-am văzut!

-          Am venit ca vântul! – răspund eu, sorbind din cafea.

De voie, de nevoie, am petrecut unul dintre cele mai plăcute concedii, în care am îmbinat plimbările, joaca și experiențele fascinante ale sporturilor de masă și de fond, motiv pentru care înscriu acest articol pentru Superblog 2017!