Examenul culinar

Săptămâna se apropie de sfârșit și urmează zilele de relaxare... Toți oamenii au nevoie de odihnă, în general,  iar bucătarii în special.

Viața unui bucătar este una grea. Pe lângă ideea preconcepută că un profesionist al artei culinare trebuie să facă ciorbă din orice, pretențiile cresc în cadrul unui restaurant cu stele Michelin.

Pregătind cele necesare unei zile obișnuite, cu clienți speciali dar previzibii, mă trezesc cu Panicatul lângă mine. Nu este vorba de o stare, ci de numele patronului locației:

-          Diseară avem un oaspete important!

-          Ca toți cei care vin la noi – dau replica obișnuită a acestuia pentru noi, dar direcționată invers de către mine.

-          Da, așa este. Dar este ceva unic! Vine J.R. Ewing!

-          Marele afacerist din Dalas, Texas!?

-          Da. Magnatul petrolului. Trebuie să pregătim ceva special.

-          Un prânz....

-          O cină.

-          Este o cină de afaceri?

-          Cred... Sau romantică?

-          Păi vine cu o doamnă?

-          Are o rezervare pentru două persoane.

-          Mda...

-          Faci ceva special... nu știu ce eveniment este.... ceva ce să fie bun pentru orice eveniment

-          Bine. Mă voi folosi de intuiție și profesionalism! Dar cum de a venit în România?

-          Afaceri... plăcere... Presa nu știe nimic, deci trebuie să fim muți!

J.R. Ewing era idealul meu în viață. Datorită caracterului său de neînvins, am reușit și eu să ajung unde sunt. De fapt nu doar din acest motiv....Totul trece prin stomac, dar este făcut cu cap!

În tinerețe adoram o colegă de facultate. Invitat la ea acasă, am sperat să servesc o masă copioasă, dar ea mi-a oferit niște prăjituri de la cofetărie alături de clătitele de la bunica ei. Am crezut că este timiditatea primei întâlniri. La a doua vizită la ea, m-a servit cu un suc special, cu multe chestii ce se plimbau prin pahar. Am ajuns la o concluzie clară: trebuie să mă apuc de gătir, motiv pentru care am urmat cursuri de specialitate, devenind expert și chiar pasionat. Am considerat că femeia dragă este ca o bomboană, unde ambalajul nu contează că oricum se aruncă, iar interiorul, bomboana, reprezintă persoana și sufletul. După căsătorie mi-am dat seama că știe să gătească dar nu știa ce mâncăruri îmi plac și s-a decis să acționeze în bucătărie doar în deplină cunostință de cauză.

Eu obișnuiesc să gătesc singur pentru că munca în echipă, uneori are un singur beneficiu: poți da vina nereușitei, pe alții. Niciodată nu o să facem ceva care să fie pe placul tuturor, important este ca noi să fim mulțumiți și să facem ca clienții să se gândească la o revenire în locația unde lucrăm. Vorbesc la plural, pentru că pe lângă mine, mai sunt și ajutoarele care pregătesc și curăță preparatele necesare unui maestru ca mine. Sunt modest.

Revenind la J.R., eram sigur venea cu o femeie, fiind un mare cuceritor. Dacă venea cu April știam că bea ceai cu gheață, iar Sue Ellen prefera whiskey și mâncăruri ușoare, dar J.R. prefera rafinamentul și mâncarea sănătoasă. Pe lânga obișnuita evitare a  chimicalelor, trebuia să găsesc și gustul desăvârșit al unui meniu special.

Intuiția m-a făcut să pregătesc o cină romantică. Oaspetele era mai mult ca sigur în concediu, evadând astfel din stresul cotidian și din agitația afacerilor.

Am început să prepar mâncarea, iar în momentul când invitatul a pătruns în restaurant, m-am eschivat de la locul meu de muncă, aruncând o privire care să-mi confirme toate principiile și gândurile legate de acesta. J.R. Ewing venise cu Sue Ellen și încerca să-și salveze căsnicia atât de greu încercată. Meniul corespundea cerințelor evenimentului, deci J.R. era din nou, învongător, datorită și mie! Era clar că am trecut examenul culinar

Aperitivul a constat în fructe exotice, asociate unui joc al seducției care reamintea de vremurile cînd ea era Miss, iar el un june aflat în căutarea fericirii.

Felul principal a constat în curcan cu ciuperci. Pregătirea acestui fel necesită o anumită experiență și îndemânare, pe lângă o rețetă originală. Ceea ce face diferența între restaurante și meniuri cu carne de curcan este ingredientul de bază, uleiul O linguriță de ulei amestecată cu ciupercile călite și amestecate cu o chiflă înmuiată în lapte, ouă, sare și piper, oferă delicioasa garnitură. Gata preparată, garnitura am introdus-o în fazan, cosând  apoi această deschizătură.  Am adăugat slănină peste pieptul și pulpele fazanului și apoi  l-am pus în ulei și l-am fiert înăbușit. Apoi am scos zeama în care am preparat sosul de ciuperci. După ce am transat fazanul, l-am stropit cu sosul de usturoi iar gustul desăvârșit a cucerit oaspeții.

Ingredientul care a făcut ca acest meniu, să treacă de la o mâncare simplă la rang de artă, a fost uleiul presat la rece obținută prin tehnologia oferită de utilizarea unei prese de ulei YODA HOME PRO  achiziționată de Panicatu în urma unei promoții YODA. Această delicatesă a fost savurată împreună cu un pahar de vin roșu, aprins, ca flăcara unei iubiri nestinse, care trece peste obstacole și ispite, dar învinge mereu.

Desertul a fost o prăjitură de ciocolată, care trebuie să fie pasul spre o seară dulce.

Această cină a fost servită într-un separeu luminat de lămpile din tavan, reduse la minim, astfel încât lumânările aflate pe masă, să ofere o imagine desprinsă din filmele de dragoste. Fața de masă de culoare crem, dădea impresia că este “curgere” lină a flăcărilor lumânărilor ce tronau pe o parte a mesei, pentru a nu stânjeni imaginile celor doi care se priveau cu dragoste.

J.R Ewing, alias Larry Hagman a fost un personaj emblematic al cinematografiei americane și nu numai, însă povestea este doar o ficțiune. Acest articol a fost scris pentru Superblog 2017, la lumânare, dar nu din motive romantice, ci pur și simplu din cauze unei pene de curent!