O durere cumplită

Deși frigul începe să-i pătrundă prin oase, Pătrățel simte totuși o căldură inexplicabilă. Se deplasează în stil săltăreț, conform zvâcniturilor pe care le simte la măseaua care-i făcea probleme de câteva zile și nopți.

După zece minute, Pătrățel întră în clinica de stomatologie  Cris Smile, prezentându-se:

- Bună ziua. Eu sunt Pătrățel. Am programare...

- Da...peste o oră.

- Am venit mai repede.

- Mai sunt doamna cu copilul și domnișora... Trebuie să asteptați.

- Da... Poate se răzgândesc și pleacă – soptește Pătrățel.

- Aveți răbdare – zâmbește domnișoara ce verificase programarea. Ați avut și ieri programare, dar nu ați ajuns!

- Nu... A întârziat șoferul pentru că pierduse autobuzul – spune Pătrățel ocupând loc pe canapea.

Toți cei prezenți, se uită ciudat la el. Copilul este agitat, iar mama lui încearcă să-l calmeze. Domnișoara asistentă se retrage.

Pătrățel se uită în jur și începe:

- Brrr!

Copilul se uită la el.

- Brr..așa face freza... Brrr.... O să doară! – continuă soptind Pătrățel spre copil, arătând spre o poză de pe perete.

- Auzi că doare...Plec! – spune copilul care fuge spre ieșire, urmărit de mama lui.

Domnișoara care a rămas în așteptare, îl privește insistent pe Pătrățel, care începe să se joace cu cărțile și pliantele de pe masă. Le aruncă în sus, priznând câte una din trei. Fata se ferește de o carte care o țintise și se lovește de capătul mesei. Își face cruce și se retrage la toaletă să-și ude tâmpla.

Asistenta revine cu clientul anterior și privește mirată:

- Unde sunt...?

- Au plecat. Se întorc mai târziu – spune Pătrățel.

Uimită, asistenta îl poftește pe Pătrățel în cabinetul stomatologic. Aceste intră hotărât și se asează pe scaun. O vede pe doamna doctor și tresare, ridicându-se în picioare.

- Bună ziua... Cred că nu mă doare...acum.

- Bună ziua. Luați loc.

- Nu cred...

- Doar să văd despre ce e vorba.

- Bine.

Pătrățel deschide gura dar, în momentul când vede că o mână se apropie de gura lui, o închide rapid.

- Mă uit doar...

- Bine. Eu am senzație de vomă...Brrr....

Pătrățel deschide iar gura și este în așteptare. Doamna doctor aruncă o privire și constată:

- Trebuie extras.

- Bine...Dar ...nu vreau să simt nimic.

- Facem injecție. Aveți probleme cu inima?

- Nu... doar cu acul – sare pătrățel de pe scaun când vede seringa.

- Bine... Facem inhalosedare. Cu protoxid de azot și oxigen

- Adică?

- Respirați pe nas?

Pătrățel începe să inspire și să respire

- Este în regulă. Era o întrebare... Să nu aveți probleme cu respirația nazală. Vă pun o mască

- Și adorm?

- Nu... Doar amorțește locul...Putem vorbi – îi spune doamna doctor lui Pătrățel , moment în care-i pune masca peste nas și-i face și anestezia.

Pătrățel încearcă să gesticuleze dar se calmează. Privește liniștii activitatea doamnei doctor, se uită la lumini...

- Gata! – este anunțat Pătrățel și masca îi dispare de pe figură.

Acesta se ridică în picioare, face un pas, doi...

- Nu am nimic! Nu sunt amețit! Vai ce dinte mare! – spune Pătrățel prinvind dinozaurul care-i provocase durerile cumplite de câteva zile.

Asistenta îl conduce pe Pătrățel spre ieșire. În hol, Pătrățel arată victorios dintele și spune, privind spre domnișoara care avea un bandaj de-a lungul capului:

- Nu vă fie frică! Nu trebuie să vă legați la cap că nu vă doare, vă anesteziază după inhalosedare...

După ce o convinge pe fata care nu avea nevoie de așa ceva,  privește spre copilul care revenise în locație, și era ținut strâns de mamă pentru a evita o nouă evadare a acestuia:

- Îți pune .o mască și te simți ca într-un bazin...Pac ..pac... Acum pot vorbi, să mă strâmb... că nu mă doare...N-am simțit nimic cât a lucrat la dinte!