cluc24

joi, 5 octombrie 2017

Călătorind fără griji

Gata de plecare! Am pus bagajele, am adunat familia și m-am instalat la volanul mașinii. Îmi pregătesc toate cele necesare și... cobor. Deschid portbagajul și scot copiii, trimițându-i pe bancheta din spate.
Revin la volan . Îmi reglej oglizile, îmi pun centura de siguranță și pornesc aplicația de pe telefon. Am primit deja un mesaj de la prieteni că au pornit și ei, de acasă, urmând să ne întâlnim într-o locație bine stabilită.
Introduc datele în aplicația telefonului și pornesc. Primesc atenționare de groapă și evit contactul cu aceasta.
Reusesc să urmez datele de pe telefonul mobil, mărind ecranul din display pentru a vedea mai ușor calea de urmat, prin traficul aglomerat din oraș. La ieșirea din localitate, mă opresc și setez sonorul și limba de transmitere a informațiilor, revenind apoi în trafic. La un moment dat sunt anunțat că voi trece pe lângă radarul poliției și verific viteza, care este una regulamentară, deoarece încetinisem la primul semnal transmis de navigator pentru viteză excesivă. După o perioadă de timp, primesc o informație actualizată despre un ambuteiaj și schimb ruta, alegând un drum mai lung dar cu mai multe benzi de circulație.
Traficul este greu prin țară dar mă descurc, alegând ruta dorită din multitudinea de opțiuni oferite de aplicație. După trecerea graniței, ne oprim pentru o scurtă perioadă de timp, deoarece am primit informații legate de o ploaie abundentă, ceea ce a și urmat.
În acest timp am servit masa la restaurantul pe care l-am găsit tot cu ajutorul aplicației. După două ore ne pregătim să continuăm drumul dar constat că nu prea mai am combustibil. Aplicația îmi prezintă locațiile benzinăriilor și cotația prețurilor. Aleg varianta cea mai convenabilă și călătoria continuă.
La Budapesta ne întâlnim cu prietenii noștrii veniți de pe alte meleaguri și continuăm împreună, călătoria.

Indiferent de locația în care ne aflăm, cum vedem ceva interesant de vizitat sau de admirat, oprim pentru a face poze. Aplicația de navigare nu ocupă mult spațiu de stocare și nici multă memorie RAM, motiv pentru nu mă limitez la utilizarea aplicațiilor de pe telefon și nici în capturi de imagini.
Călătoria decurge perfect prin Austria, Germania, Italia și cine știe până unde avem chef să mergem... Poate ajungem și la Vatican, că harta de navigație Navitel oferă un traseu ideal... Acum mă îndrept spre ATM identificat de aplicație, pentru a scoate niște bani.
Cu ajutorul aplicației Navitel Navigator putem călători oriunde, având informațiile actualizate în permanență. Datorită ușurinței în utilizare și a precizie acestuia, am recomandat această aplicație și prietenilor cu care am călătorit și ne-am regăsit cu usurință într-o Europă în veșnică schimbare și actualizare.

Acum simțim și noi că suntem europeni și ne putem descurca cu ușurință, în orice țară, indiferent de limba în care se vorbește.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu