Relațiile dintre oameni trebuie să fie
bazate pe încredere reciprocă, manifestată prin grijă și recunostință pentru
semenii săi. Omul trăiește pentru a evolua și să producă bunuri de consum sau
să realizeze servicii utile celor din jur pentru ca omenirea să evolueze.
În urma exodului populație spre alte zone,
unele mai favorizate sau din contră, defavorizate, societatea se dezvoltă și
principiile de viață prind noi valențe. Omul nu mai este statornic, el călătorește
și lucrează acolo unde este nevoie de el.
Dacă în trecut omul era obișnuit să aibă
un singur loc de muncă, acum diversitatea muncii se reflectă în experiența
acestuia. Mulți dintre ei lucrează peste hotare și unii dintre acestia, din
păcate, dar conform evoluției omului, ajung să treacă în neființă, departe de
casă, de țară, de cei dragi.
Datorită acestor probleme și pe
considerentul acordării unui sprijin pentru familiile celor decedați s-au
înființat firmele care oferă servicii funerare complete, de la întocmirea
actelor necesare repatrierii și până la transportul corpului neînsuflețit la
destinație, fie pe cale aerienă, fie pe cale rutieră. Unele companii se ocupă
și cu aranjamentele necesare pentru înmormântarea crestinească a decedatului.
În prezent nu există probleme legate de repatriere decedati Italia,
sau repatriere decedati Germania ori din orice alt colț al
bătrânei Europe.
Toate documentațiile necesare repatrierii
sunt obținute de câtre compania care oferă serviciile funerare și care este în
continuă legătură cu consiliile locale din orașele europene, având mereu
actualizate datele necesare pentru eventualele solicitări ulterioare.
Pentru repatrierea decedaților nu este
nevoie ca rudele acestuia să se deplaseze în țara unde s-a produsul tragicul
eveniment, compania respectivă ocupându-se de toate detaliile necesare bunei și
optimei desfăsurări a acestei acțiuni, fiind un liant între cele două
autorități: cea română și cea a țării unde s-a produs decesul.
În acest fel, familiile îndoliate în
urma necazului provocat de decesul
persoanei iubite își găsesc un sprijin real în aceste companii care fac tot
posibilul ca trecerea prin acele momente grele să fie diminuată.
Între viață și moarte, uneori este un pas
atât de mic, de nesemnificativ...
Toți suntem constienți că moartea face
parte din ciclul vexistenței omenești dar uneori este important să ne putem
baza pe oameni, elemente ajutătoare ca trecerea prin suferință să fie mai lină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu