Capriciile unei profesoare

Profesoara își aranjează ținuta și se îndreaptă spre sala de clasă. Începe o nouă zi și trebuie să fie în pas cu programa școlară. Când ajunge aproape de ușa clasei își dă seama că a uitat catalogul. Oftează și se gândește la o vorbă veche: lunea nici iarba nu crește.

Pătrunde în clasă iar elevii care se jucau prin clasă aleargă să-și ocupe pozițiile în bancă. Profesoara zâmbește și spune:

-          Bună ziua!

-          Bună ziuaaa doamnă profesoarăăă! - se aude răspunsul pe mai multe voci.

Se așează pe scaun și le face semn elevilor să-i urmeze gestul. Se face liniște iar profesoara se îndreaptă spre tabla scorojită și începe să predea noua lecție. Scrie trei rânduri cu spații între ele, după care se uită spre copii. Unul dintre ei desena pe băncuță. De fapt colora un chip de maimuțoi care fusese scrijelit cu mult timp în urmă, probabil fiind o urmă lăsată de cei care au trecut pe acolo și au finalizat etapa școlară respectivă. Profesoara privește spre geamul de termopan, la ușa nouă și gândurile ei sunt plecate....

Directorul școlii este îngândurat. Una dintre profesoare i-a solicitat să achiziționeze niște banci  scolare rezistente.  Consiliul profesoral nu are în gestiune un buget impresionant dar câteodată trebuie aduse îmbunătățiri și să se înlocuiască obiectele vechi, uzate și deteriorate. 

O bancă de școală trebuie să aibă un cadrul metalic foarte rezistent, solid care să fie tratat cu materiale ecologice. El fiind de specialitate mecanică era conțtient că sudurile la îmbinările băncilor trebuie să fie perfecte până la cele mai mici detalii, iar vopsirea trebuie realizată în câmp electrostatic pentru a oferi o durabilitate mare și aspect plăcut.
Băncile se realizează din bucăți de pal iar colțurile trebuie să fie bine rotunjite pentru evitarea posibilităților de accidentare. Unde să găsească asemenea perfecțiune?

Profesoare intră grăbită în sala de clasă. Își așează catalogul pe catedră, salută elevii și se îndreaptă spre  dulapul din clasă, achiziționat cu ocazia dotărilor claselor cu mobilier scolar.

Își scoate laptopul pe care-l conectează la proiector și prezintă un scurt videoclip legat de lecția pe care urma să o prezinte. Băncile din clasă întregesc și oferă o senzație de nou, de proaspăt, care crește apetitul elevilor pentru studiu și știință.

Profesoara aruncă o privire asupra noilor bănci și constată cu surprindere și satisfacție, că nu au fost măzgălite și școlarii au grijă de ele, pentru că de fapt, tot ceea ce se află acolo, ține de imaginea lor și de prestigiul oricărei școli.

Se pare că directorul a găsit soluția ideală, mai ales că nu a fost nevoit să se streseze cu transportul și montajul mobilierului... Oare care a fost soluția ideală?

PS: Imaginile au fost preluate de pe situl Mobman.