Un surâs care alungă teama

Oamenii sunt ființe inteligente care-și stăpânesc sentimentele și emoțiile. Suntem conștienți că toți reușim să fim detașați și liniștiți când ajungem în fața cadrelor medicale mai ales dacă avem probleme de sănătate.

Eu am avut două asemenea momente în care impactul cu spitalul a fost unul care mi-a produs pentru început sentimentul de panică și nesiguranță, iar apoi din punct de vedere psihic, am trecut la sentimente pozitive.

Eu mă pot considera atât norocos cât și ghinionist în viață, având de mai multe ori posibilitatea de a fi ultimul sau primul dintr-o serie care trec printr-o anumit ciclu al vieții.

Am fost ultima generație care a fost nevoită să-și satisfacă stagiul militar. Fiind absolvent de cursuri superioare, aveam de servit Patria doar 6 luni. Mi-am dorit ca această perioadă să fie iarna, pentru că acest anotimp este unul friguros și vara trebuie să o petrecem în mod plăcut. Am avut noroc în acest sens, chiar dacă am avut ghinionul de a face totuși armata.

Când am primit convocarea la Comandament am fost fericit că era în localitatea în care locuiam și deja mă vedeam venind tot mai des pe acasă, ca și cum aș fi lucrat undeva și făceam naveta. Ajuns la sediul Comandamentului, am aflat cu stupoare că eram detașat în zona cea mai friguroasă a României!

Ajunși la destinație, am încercat să ne obișnuim cu noua și scurta viață a celor care sunt pregătiți să-și apere țara. Clădirile zugrăvite în alb, ne-au speriat că a venit zăpada și trebuie să dăm la ... lopată.

A doua zi dimineață, am servit un mic dejun și am plecat la locurile de instrucție, la rachetele imense care păreau ca niște nave extraterestre. Fiind preocupați cu studiul zonei, nu am auzit goarna de adunare și a trebuit să alergăm pe deal, când ne-am dat seama de rolul acelui semnat.

După câțiva metri, am început să transpir și să-mi caut respirația care dispăruse. Colegii și căpitanul plutonului au intrat în panică și m-au trimis de urgență la dispensar, de unde am fost dus la spitalul militar.

În acel moment, am pătruns pentru prima oară într-un spital. M-a consultat un doctor și eu mă simțeam mai bine, până a apărut lângă noi o asistentă frumoasă care m-a lăsat iar fără respirație. Doctorul s-a panicat iar eu priveam cu coada ochiului spre fata care încerca să-mi facă o injecție. Între timp, în cabinet apare și o altă asistentă medicală, mai frumoasă ca cealaltă, a cărei eleganță este scoasă în evidență, ca și a colegei ei de acele bluze medicale cu imprimeuri pe care le purtau.

În următoarele zece minute eram într-un pat din salon și ascultam discuțiile celorlalți pacienți, foste cadre militare, aflate la pensie. Încet dar sigur m-am obișnuit cu atmosfera și cu cei din jurul meu. Totul era perfect, mă simțeam mai bine și eram cooptat în diferite discuții legate de sport și politică. Seara la orele 18.00, se aducea mâncarea și venea câte o asistentă cu o cutie din care ne repartiza fiecăruie, pastilele pe care trebuia să le luăm.

Personalul medical era atent cu noi și ne zâmbeau tot timpul, chiar și atunci când m-am ascuns printre copaci ca să fumez o țigară iar doctorul de gardă mă prinsese în flagrant.

În spital totul era ordonat și curat, exact cum este în Armată. Asistentele și doctorii erau îmbrăcați curați, purtând halate medicale adecvate care pe lângă eleganță, transmiteau un mesaj nonverbal de încredere, eficiență și capacitatea de a rezolva orice problemă pentru alinarea suferințelor și necazuriloe pacienților. Ei nu căutau scuze sau argumente, ci ofereau soluții.

Deși am fost supus unei tratament cu injecții, nu eram agitat sau stressat, așa cum se întâmplase în copilărie pe acasă, când venea o vecină grasă cu o seringă mare cât un ciocan și eu strigam din toate puterile:

-          Ajutor! Mă omoară!

Fiind atât de bine îngrijit, nici nu mi-am dat seama că începuse să mă doară măseaua. Am fost atenționat de o asistentă că am partea dreaptă a feței umflată și m-am dus la dentist, care  m-a trimis la o cabinet de stomatologie pentru o radiografie. Am plecat la plimbare prin oraș, fără bilet de voie și echipat în haine militare, temător să nu fiu găsit de Poliția Militară și să mă trezesc ca fiind declarat ultimul dezertor al Armatei Române și predat Batalionul Disciplinar (BD). Nu aveam alte haine la mine!

Ajuns la cabinetul stomatologic am putut remarca diferența între aceste instituții medicale. Clădirea necesita zugrăveală, personalul era îmbrăcat de parcă erau toți pacienți având hainele de stradă, coadă imensă....

După o săptămână am ieșit din spital, sănătos, după o operație pentru deviație de sept.

Ultima mea internare la spital a fost când am avut dureri de spate și uneori simțeam că cineva mă spintecă cu cuțitul. Am fost supus la diferite analize medicale și la un moment dat, când a trebuit să-mi ia sânge, m-am panicat pentru o scurtă perioadă de timp, prinzându-mă de halatul asistentei, pe al cărui buzunar l-am rupt. Bine că era o asistentă apropiată de vârsta de pensionare, că altfel mă acuzau de hărțuire sau atentat sexual! M-am speriat după ce am observat mica catastrofă, uitând de panică, dar asistenta m-a liniștit:

-          Oricum trebuie să ne cumpărăam halate medicale noi, sănătoși să fim! O să avem bluze medicale cu imprimeuri.

-          Mă duc eu și le aduc – mă ofer eu să mă revansez.

-          Noi le comandăm de la un magazin online de costume medicale si echipamente de lucru care le livrează la spital – mă liniștește asistenta.

După terminarea testele medicale, așteptam cu nerăbdare atât rezultatele, cât și derularea zilei următoare pentru a vedea dacă s-a rezolvat problema ținutei de lucru, distruse de mine.

Toate au fost în regulă. Analizele au ieșit bune și asistenta mi-a zâmbit oferindu-mi actele de externare, în timp ce-și aranja imprimeul la halatul de lucru. Singura problemă a fost că a trebuit să-mi schimb patul de acasă, cauza reală a problemelor mele!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018, iar imaginile au fost preluate de pe situl eHalate.