O călătorie de vis

În sfârșit a venit și concediul. De fapt venise de vreo trei zile dar nu ne-a găsit acasă. A plouat abundent și am amânat călătoria. Până la urmă am decis să plecăm pentru că dacă amânăm, cine știe cum ne trezim că începe serviciul și când voi fi întrebat de către colegi de vacanța, voi spune:

-          Pe balcon, în beci, la strâns de jucării...

Am vorbit cu prietenii din capitală să ne întâlnim pe drum și să facem un turneu prin țară pentru a ne cunoaște istoria și cultura.

Cu o zi înainte de plecare i-am culcat pe copii și am pregătit bagajele. Eu m-am ocupat de mașină și am fost la un service pentru a-mi pune autoturismul la punct.

Omul de la service, în timp ce-și scărpina urechea îmi zise:

-          Și ziceți că megeți la Sarmizesetusa?

-          Da. O să mergem și la Sarmizesetusa Ulpia Traiana și la Sarmizesetusa Regia.

-          Drumul pe munte este anevoios. Puteți rămâne în pană.

-          Am roată de rezervă. Și suntem mai mulți, deci ne putem ajuta.

-          Să vă luați cârlige de remorcare.

-          Da! Mulțumesc de sfat. Nu mă gândisem. Pe mine mă speria gândul că urcând în munți putem să dăm și de zăpadă!

-          V-am montat și scutul de motor. După cum v-am spus, protejează bara față, radiatorul, motorul și cutia de viteze

-          Mulțumesc. Nu se știe ce poate pica din copaci sau din gropile pe care cu siguranță le vom găsi.

În jurul orei două noaptea, am reușit și eu să termin cu pregările, fiind convins că mașina ne va fi un prieten loial, că doar este tot un consumator ca și noi (el benzină, noi mîncare și băutură - dar nu în timpul condusului).

Soția mea dormea iar prichindeii adunaseră o grămadă de lucruri pentru călătorie. Văzând un cățeluș de pluș imens, l-am luat ușor, punându-l bine în dulap, că poate uită să-l ia cu el și mai eliberez din portbagaj. Dar încap oare toate în mașină? Doar cortul ocupă un spațiu semnificativ! Măcinat de aceste gânduri, mă duc în sufragerie și pornesc televizorul. Aștept să mă apuce somnul, starea nu peștele....A să nu uit de undițe!

Deodată mă trage cineve de păr, altcineva de mâini și mă trezesc pe jos, călărit de unul dintre copii. Soția mea stătea cu o mătură în mână supărată. 

-          Faci curat sau vrei să zbori? - întreb eu, moment în care apare și un polonic în cealaltă mână a ei.

-          Ai chef de glume! Du bagajele, îmbarcă copiii... și vezi că a spus vecinul să iei de la el ceva!

-          Da. Am cerut împrumut o cutie portbagaj că aseară... azi-noapte, mi-am dat seama că nu încap bagajele - spun văzând cum reapare cățelușul de pluș pe care-l ascunsesem și mă consolam cu ideea că și acest obiect ne va însoți.

După 30 de minute de agitație, reusesc să-mi prind pe suport, cutia de portbagaj. Între timp au ajuns atât bagajele căt și membrii familiei, gata de plecare.

- Vezi să nu uităm ceva - o aud pe soția mea care merge să încuie locuința, după un scurt inventar al obiectelor din jurul mașinii.

Ajuns la mașină, încep ordonarea obiectelor, și nu numai:

-          Un bagaj în portbagaj, al doilea bagaj în cutia de bagaje, un copil pe bancheta din spate, al doilea copil pe bancheta din spate, al treilea bagaj în portbagaj, al patrulea...bagaj pe bancheta din spate...

După ce termin mă îndrept spre scaunul de șofer. Lângă mine se afla deja soția mea, care aranja cățelușul de pluș ca să nu ne cadă în cap, în timpul deplasării. Pornesc grăbit pentru a ajunge la timp și constat în că în urma noastră se face agitație pe stradă. Probabil se bucură vecinii că au scăpat de noi, pentru o perioadă de timp.

-          Știi ceva! - întreabă soția mea

-          Poate da, poate nu, depinde ce anume! - spun eu și mă trezesc lovit din scurt de o poșetă.

-          Ar trebui să scoatem bani de pe card.

-          Am rezolvat.

-          Benzină ai pus?

-          Am făcut plinul.

-          Reglaje și verificări la mașină?

-          Da. Gata, calm!

-          Bagajele sunt toate?

-          În total nouă genți!

-          Perfect. Mă mir că nu plânge... Vaiiiiiiiiiiiiiii!

Mă sperii și pun o frână bruscă și mașina se oprește instantaneu iar un polițișt care servea gogoși se îndreaptă spre noi.

-          Am uitat copilul. Unde este Mircea?

-          Păi...

Liniște deplină. Polițiștul auzise și el ultimele cuvinte și-și continuă drumul ca și cum noi eram invizibili. Probabil credea că e la camera ascunsă. Noi ne uităm în jur: pe banchetă, în portbagaj, în cutia de portbagaj și primim un telefon care ne lămurește că trebuie să revenim acasă, pentru că prichindelul nostru se jucase fotbal cu vecinul și fusese uitat de noi... Era să realizăm varianta românească de „Home Alone”!

O săptămână a durat călătoria noastră prin diverse locuri mirifice din România. Ne-am întâlnit cu prietenii la Sibiu și am stat o zi la „Casa de Lut” și apoi am vizitat muzeul Astra unde am „trăit” în istoria caselor țărănești de-a lungul veacurilor. Seara ne-am oprit în Rășinari și am petrecut o seară plăcută la un camping în cort. Copiii au zburdat, femeile au pregătit mâncarea iar noi bărbații, am instalat corturile savurând câte o licoare bahică binevenită și meritată.

Am fost la Tărgu Jiu și am văzut minunile lui Brâncuș: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului după care am străbătut Defileul și am pornit spre fostele zone miniere. Un cuplu de turiști au rămas blocați și i-am readus la o benzinărie, folosindu-ne de cârligul de remorcare. Totuși, am avut impresia că rămăseseră fără benzină!

Am urcat pe jos spre Sarmizesetusa Regio unde am retrăit istoria dacilor. Mașinile le-am lăsat la marginea drumului pentru că drumul era greu de urcat, în pantă.

Pe drum am ascultat ciripitul păsărelor și ne-am ferit de vipere. Aș fi stat o zi întreagă pentru că este un loc plin de energie dar noaptea se apropia și aveam un drum lung de făcut. Norocul nostru a fost că am ajuns cu mașinile într-o zonă verde, puțin iluminată de la o pensiune îndepărtată și aglomerată, reușind în timp record să ne ridicăm corturile. A doua zi am vizitat Ulpia Traiana, de la marginea orășului și am plecat spre Transfăgărașan admirând o multitudine de peisaje superbe.

Ne-am oprit Bâlea cascadă unde ne-am adăpostit peste noapte. Dimineața ne-am strâns corturile și fiind concentrat în mai multe direcții m-a speriat un strigăt:

- Cortul!

Desfăcusem cortul și vântul mi-l luase iar eu am început să alerg după el și prichideii râdeau alergând după mine, crezând că mă joc. Am recuperat obiectul și am pornit pe cărare la cascadă. Apoi am fost la Bâlea lac unde ne-a întâmpinat zăpada.

Timpul a trecut și gândul meu era la viitoarea vacanță, spre Transalpina pe care în această scurtă escapadă o rataserăm deși am fost foarte aproape de ea, din cauza timpului care scăzuse vertiginos!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2019 iar imaginile sunt de pe situl Auto Gedal și din arhiva personală.