cluc24

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Așteptând sărbătorile de iarnă

 

Moș Crăciun în copilărie

De mic copil, Crăciunul era sărbătoarea mea preferată. Adoram ziua în care împodobeam bradul și așteptam seara ca să vină Moș Crăciun. Doi ani am avut tentativa de a mă ascunde sub masa din sufragerie, astfel încât să am bradul sub observație ca să-l prind pe Moș Crăciun în acțiune.

Tentativele nu au reușit pentru că mă trezeam dimineața în pat și auzeam voci, ceea ce mă îndreptățea să sar din pat și să alerg la brad, unde ne căutam cadourile.

După desfacerea cadourilor, urma o petrecere în familie și veneau rudele care-mi aduceau cadourile pe care Moș Crăciun le lăsase la ei. Ce bun era Moș Crăciun!

Preferam Crăciunul și cadourile aferente chiar în detrimentul aniversării zilei mele de naștere, pentru că atunci eram timorat, fiind în centrul atenției, toți se uitau la mine ca la un spectacol live!

Anii au trecut și l-am cunoscut pe Moș Crăciun, ajungând și eu să fiu un asemenea personaj de basm pentru cei din jur!



 

Moș Crăciun în ziua de azi

Chiar dacă la început era stresant să caut cadouri utile pentru cei dragi, acum este o adevărată plăcere pentru că totul este doar la un clic distanța. Magazinele virtuale ne ajută enorm în alegerea optimă a ceea ce dorim și ne putem ghida după părerile altor clienți care oferă feedback-uri prin comentarii și/sau review-uri.

Comenzile sunt onorate rapid iar dacă produsul nu corespunde ori nu este potrivit, poate fi returnat în termen de câteva zile, iar banii sunt returnați. Plătind online nu trebuie să ne speriem că am uitat banii acasă, pentru că acestia sunt bine puși, la locul lor, gata să ne satisfacă dorințele și investițiile.

Se apropie cu pași repezi luna Decembrie, luna momentelor magice și mirifice petrecute alături de cei dragi. Alegerea cadourilor devine evenimentul prioritar pentru următoarele zile. Fiecare persoană, în sinea lui așteaptă cu nerăbdare să vină Moș Crăciun, atât pentru a se bucura de ceea ce primește cât și pentru a vedea bucuria în ochii celor dragi în momentul despachetării cadourilor.



 

Cadouri pentru familie

Familia reprezintă bogăția sufletească a omului, deci trebuie răsplătită cu lucruri de preț, utile și mai ales apreciate.

Crăciunul este o petrecere, care începe dimineața cu despachetatul cadourilor iar apoi continuă cu o masă în familie. Femeile își caută îmbrăcăminte adecvată, încălțămintea și accesoriile care să se asorteze perfect. Este o petrecere în familie dar trebuie să ne simțim bine.

Pentru soția mea, cadoul ideal îl reprezintă o rochie de dama modelul brandului Medicine: Timeless Black, specială pentru ocazii casual. Culoarea neagră este ușor de asortat cu alte nuanțe de încălțăminte și accesorii. Rochia neagră in clos confecționată din țesătură netedă, are decolteu în formă de V, lungime mini, model neted cu mânecă trei sferturi, fit glob și materialul este 100% bumbac.

 


Această rochie lasă libertate în alegerea pantofilor, motiv pentru care voi adăuga la cadou și o percehe de încălțăminte de damă pentru că va fi tentată să le probeze, să le poarte și nu va reveni în dressing pentru a-și căuta o pereche de pantofi ideali pentru petrecere.

Cizmulițele de piele de la Guess Jeans de culoare neagră au fixare cu fermoar, înalțimea tocului este între 5-8 cm (suficient ca să nu fie mai înaltă ca mine), neizolat, cu toc gros și fit de cowboy (tot îi plac filmele de cowboy romantice). Compoziția materialului este piele naturală pentru gambă și interior. În interior mai are o compoziție de material sintetic și textil care se îmbină cu piela. Talpa este din material sintetic

Atât rochia cât și cizmulițele pot fi perfecte de asemenea și pentru petrecerea de Revelion.

 


Pentru mamă și soacra, cadourile ideale le reprezintă gențile, poșetele. Pentru a nu face discriminare, voi oferi fiecăreia dintre ele câte un produs similar, din colecția de rucsacuri de damă modelul elegant al brandului Desigual, confecționat  din piele ecologică. Geanta neagră are un compartiment, un buzunar tăiat, cu fermoar și un buzunar lateral cu fermoar. Lungimea curelelor este reglabilă și are mâner pentru mână. Nu este de dimensiune mare dar suficientă pentru depozitarea accesoriilor utile și necesare pentru doamne.

 


Pentru tată și pentru socru, cadoul perfect îl reprezintă ceva ce le este util. Ei nu sunt obișnuiți cu plățile online, iar problema banilor, depozitarea lor reprezintă o problemă. Ei vor fi  recompensați pentru că sunt părinții noștri cu un portofel mic modelul Tommy Hilfiger din seria de portofele pentru bărbați. Modelul ales este un portofel din piele naturală Johnson Mini. Portofelul deține  un buzunar pentru monede care se încheie cu o clemă, materialul este neted, iar dimensiunile sunt de 10,5 x 7,8 cm. Produsul va fi livrat în cutiuță firmei producătoare.

 


 

Cadouri pentru colegi

Chiar dacă nu se mai practică în prezent, eu aș alege cadouri și pentru colegi.

Pentru Georgică, veșnicul întârziat, aș oferi de Moș Crăciun din colecția de ceasuri pentru bărbați, ceasul brandului Medicine, model cu cadran rotund și curea din piele ecologică. Ceasul are forma caracasei rotundă, iar mecanismul este din cuarț. Ceasul folosește baterie și este rezistentă la apa și stropituri (deci nu va avea scuză că uită ceasul).

 


Colegul Avram este un tip friguros. Așa că îi pot oferi un pulover pentru bărbați din seria Medicine - Music Wall, pentru că-i place muzica și să fie mai colorat, pentru a-l identifica ușor când dispare și nu-l găsim. Compoziția de material este de 80% bumbac și 20% acril, având decolteu rotund confecționat din tricot ornamentat și fason drept.

 


Pentru Gia, secretara directorului, i se potrivește perfect o cămașă de damă Medicine, model confecționat din țesătură ornamentat, cu fason lejer, mâneci cu manșete încheiate, material vâscos, cu guler clasic și încheiere cu nasturi. Cămașa este casual, modele înflorate, pentru că prin munca ei ar merita flori în fiecare zi...

 


 

Cadouri pentru prieteni

Pentru prieteni și cunostințe, cât și pentru mine, o voi lăsa pe soția mea să caute ce-i place și consideră că este util. Apropo, produsele și imaginile sunt de pe un site descoperit de ea în anul 2015:

Compania s-a lansat oficial pe piața din România chiar în anul 2015, continuând trendul ascendent al zonei de fashion ecommerce și oferind clienților produse de calitate, care vin în întâmpinarea nevoilor acestora.

După cum am observat, oferta Answear.ro oferă produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii, iar portofoliul magazinului online cuprinde peste 300 branduri internaționale de top. Printre acestea se numără și mărci cunoscute și foarte populare (Mango, Vero Moda), mărci sport (Adidas, Adidas Originals, Nike, New Balance), mărci de jeans (Levi’s, Lee, Wrangler), precum și mărci medium high (Pepe Jeans, Marc O’Polo, Diesel, Lacoste, Tommy Hilfiger, DKNY).

În concluzie, soția mea și cei care doresc să caute cadouri pe site, pot găsi multe produse utile și plăcute indiferent de preferințe, model sport-casual, ori pur și simplu pentru a ne simți bine în ceea ce purtăm. Se pot găsi o multitudine de produse de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii precum: portofele bărbați, ceasuri bărbați, pantaloni bărbați, cămăși bărbați, geci bărbați, lenjerie bărbați, pulovere bărbați, tricouri bărbați dar și cămăși damă, încălțăminte damă, salopete damă, rochii damă, rucsac damă, ceasuri damă, pulovere damă, lenjerie damă, cizme damă, pantaloni damă.



 

Articolul a fost scris pentru SuperBlog 2020.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu