După ani și ani...

De multe ori, când stau și mă gândesc la trecut, mă apucă nostalgia. În perioada primilor 20 de ani de existență, aveam un grup de prieteni cu care petreceam timpul împreună. Am stabilit că vom rămâne prieteni pe veci. Așa și este, dar suntem prieteni prin corespondență, adică prin intermediul rețelelor de socializare, unde aveam o comunicare activă.

Deși viața ne-a despărțit, fiecare fiind plecat în alte zone din țară, ne doream insistent, să reînviem acele petreceri ale tinereții. Mi s-a propus să organizez o întălnire, la care fiecare să vină împreună cu familia și să retrăim pentru o scurtă perioadă de timp acele vremuri de neuitat.

După o îndelungată gândire și profundă inspirație, m-am gândit că mediul ideal pentru o revedere fizică este chiar locul unde am petrecut noi, în trecut, deci în Poiana Brașov.

Stațiunea Poiana Brașov se află la 12 km distanță de centrul municipiului, dispunând de o infrastructură dezvoltată pentru practicarea sporturilor de iarnă.

În acele vremuri îndepărtate, noi aveam locul nostru de întâlnire, lângă restaurantul unde erau doi urși pe care-i hrăneam de fiecare dată, pentru a ne împrieteni cu ei. A fost o experiență utilă, pentru că o dată, fiind în munți, ne-am întâlnit cu un pui de urs și nu ne-am panicat, nici el, nici noi.

După îndelungi dezbateri, am stabilit perioada în care să ne revedem, urmând ca eu să mă ocup de micile detalii, adică să găsesc o cazare, evident făcând și rezervare.  

Apoi urma să caut și un salon de evenimentein Brasov unde să petrecem. Până la urmă am decis să simplific lucrurile, la fel cum realizam simplificările la matematică pe băncile școlii și să aleg vaianta optimă: petrecerea și cazarea să fie în aceeași locație. 

De comun acord cu soția mea, ne-am decis să mergem la Hotel Royal, locul unde ne-am căsătorit. De câte ori mă gândesc la acel eveniment, zâmbesc. Mi-a plăcut aperitivul, pentru că m-am delectat cu tartar de somon fume, frigăruie de capress, rulou de sunca cu salată, coșuleț cu cremă de brînză și un turnuleț de castravete cu măsline. Am vrut să servesc și o bere, dar soția mea mi-a oferit, cu dragoste, apă minerală. Ca reciprocitate, eu i-am dăruit din porția mea, un trandafir din salam de chorizo.

Hotelul este amplasat pe strada Poiana Doamnei, nr. 4 și se ajunge ușor cu mașina, fiind chiar la intrarea în Poiana Brașov, pe drumul de lângă parcarea principal a stațiunii montane.

Pe drum ne-am oprit la Belvedere ;i am admirat panorama orașului Brașov/

Am așteptat cu nerăbdare să parcăm în fața la Hotel Royal - Poiana Brașov, iar după ce ne-am cazat mi-am scos laptopul, conectându-mă wi-fi la rețeaua din hotel, descoperind astfel o parte din facilitățile locului. 

Mă pregăteam să vorbesc cu prietenii pe rețeaua de socializare, din obișnuință, după care mi-am dat eama că de fapt suntem împreună, la hotel! Ciudat cum apare tendința de a comunica prin rețelele de socializare! Am închis laptopul sub privirile de reproș ale soșiei mele:

-    Ai venit în concediu ca să stai la calculator?

Prima zi a fost o vreme urâtă dar ne-am delectat cu jocurile de cameră, cu emisiunile de la televizor, am admirat peisajul din jur făcând o scurtă plimbare și aproape că am uitat să servesc masa.

Fiind la un joc de fotbal de masă cu o mogâldeața a prietenilor din Constanța, iar meciul fiind captivant, nu am auzit invitațiile celor din jur, de a merge la masă, Mă simțeam ca un copil, până în momentul când am văzut privirile puțin ciudate ale unor turiști care erau și ei cazati la Poiana Brașov. 

În acest timp, ceilalți copii au ieșit afară, la locul de joacă, printre fulgii de nea care cădeau intens....

Seara am jucat biliard, am făcut saună și am savurat un cockteil la bar. Între timp, ninsoarea ne zâmbea de le fereastră iar eu am avut un gând nebunesc:

-          Mâine, mergem la schi!

Soția mea s-a uitat mirată la mine și și-a pus mâna pe fruntea mea:

-          Ai temperatură?

După ce și-a retrase mâna, fetița prietenilor din Constanța,  a imitat-o și a constatat:

-          Nu are. Trebuie să fie fierbinte, nu?

-          Da. Dacă nu delirează.

-          Mergem pe pârtie cu telefericul. Aici există 12 părtii de diferite dificultăți. Noi alegem una mai ușoară! - spun eu, susținându-mi ideea.

-          Dar nu avem schiuri!

-          Închiriem. Mergem la teleschi. Vedem lacul Miorița, ne plimbăm... De ce să pierdem timpul când avem tot ceea ce ne trebuie, în apropiere?

-          Știi să schiezi? – se miră soția mea.

-          Am schiat când eram mic.

Mai mult nu am spus. Am făcut și eu pe atunci... vreo zece pași până am rupt schiurile și astfel s-a terminat experiența mea legată de sporturile de iarnă. De patinat nici nu putea fi vorba, cum urcam pe patine, cum dădeam un cap de sol, de credea lumea că sunt un om de zăpadă, în procesul de topire!

Până la urmă i-am convins pe toți de beneficiile acestui sport și am hotărât să ne punem în aplicare planul.

Am uitat să mănânc, iar noaptea am devorat mâncarea pe care o aveam în frigiderul din cameră.

A doua zi am mers prin Poiana Brașov, oprindu-ne la baza telefericului. Am închiriat schiuri și am urcat cu telefericul, pentru a reveni apoi la bază, alunecând lin, sub scrâșnetul zăpezii de sub schiuri.

Eu m-am echipat repede dând explicații și indicații pe care nici eu nu le înțelegeam, iar schiul a alunecat și m-am trezit pornind la vale. Nu am făcut mișcări bruște, ca să nu sperii natura iar unicul copac care-mi apăruse în față, mă îmbrățisase ca pe un bun prieten. Schiul s-a rupt...  Frigul de -15 grade C mi-a anihilat toată căldură transmisă de corpul agitat în urma evenimentului neplăcut.

M-am ridic încet verificându-mi integritatea corporală și văzându-i pe ceilalți venind după mine, le-am comunicat, senin:

-          M-am oprit să vă aștept. Nu vreau să am avans prea mare.

-          Vii?

-    Imediat. Vorbesc la telefon, la servici...  Mergeți, vă ajung eu... – zic eu prefăcându-mă că vorbesc la telefon și fericit în același timp că mobilul nu sunase, în timp ce se afla la urechea mea!

M-am dezechipat rapid și am fugit spre teleferic, prinzând cursa în ultimul moment, revenind astfel la punctul de sosire-plecare, pe calea aerului la bază.

Am coborât grăbit din telecabină, m-am dus la locul de închiriere a schiurilor și am predat bucățile rămase de la schiuri, echipamentul și am achitat paguba, sub privirile uimite ale celor de acolo. Apoi mi-am cumpărat o cafea și am mers la baza pârtiei, interpelându-i pe prieteni și pe soția mea:

-          Am băut o cafea până ați venit!

-          Dar nu te-am văzut când ai trecut pe lângă noi!

-          Am venit ca vântul! – am răspuns eu sorbind din cafea.

Următoarele două zile le-am petrecut făcând drumeții: Poiana Brașov - Vârful Cristianul Mare din Masivul Postăvarul şi Poiana Brașov - Pietrele lui Solomon.

În ziua următoare, am închiriat sănii și ne-am dus pe Drumul Vechi, coborând din Poiana Brașov spre Livada Poștei, cu o mică oprire, în Poiana Mică. Dacă se numea Poiana Mai Mare, stăteam mai mult. Mai greu a fost drumul spre hotel, noroc că am găsit autobuzul 20, care făcea curse Brașov - Poiana Brașov.

În ultima zi, am urcat spre Șura Dacilor și Coliba Haiducilor, unde am admirat diversitatea expozițională de murături ale proprietarului, domnul Viorel. Apoi am mers în zona tarabelor și am găsit Fântâna Dorințelor unde am aruncat bănuți și ne-am exprimat în gând, ceea ce visam și speram să ni se îndeplinească.

Am petrecut unul dintre cele mai plăcute concedii, în care am îmbinat plimbările, joaca și experiențele fascinante ale sporturilor de masă și de fond, motiv pentru care înscriu acest articol pentru Superblog 2019!