cluc24

vineri, 8 noiembrie 2019

Când cauți cazare Brasov...


Brașov – locul ideal de relaxare

Cel mai plăcut moment din perioada unui an, o reprezintă acele zile plăcute, cele de concediu. Când timpul și agitația vieții nu ne permit o planificare detaliată, care oricum ar întâmpina modificări pentru că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, fiecare dintre noi, căutăm călătorii pe meleaguri și în zone cu activități diverse. Unul dintre cele mai frumoase orașe ale țării noastre este Brașovul. Când cauți cazare Brasov este imposibil să nu găsești ceva ideal din multitudinea de oportunități pe care le oferă mirificul oraș de la poalele Tâmpei.
Brașovul este orașul unde poți petrece atât un concediu cât și un city-break, indiferent de anotimp, fiind orașul care oferă tot ceea ce are nevoie un turist, indiferent de aria sa de preferințe.
Transportul spre Brașov din orice zonă a țării este ușor de realizat, orașul fiind amplasat în centrul României. Transportul cu trenul este mai eficient pentru că există curse regulate spre Brașov din diferite puncte geografice ale țării. Cei care se deplasează cu mașina proprie, economisesc la costurile de transport, cu atât mai mult cu cât numărul de persoane din autoturism este mai mare.
Singura problemă pentru transportul rutier, în zilele de week-end și chiar în anumite ore de vârf ale zilelor săptămânii o reprezintă porțiunea de drum de pe Valea Prahovei care este aglomerată.
În prezent, în Brașov au început lucrările pentru construirea aeroportului care va reduce durata de deplasare și orașul va deveni un centru turistic, nu doar orașul din centrul țării.
Din Brașov se ajunge cu ușurință în alte zone turistice precum Predeal, Bușteni, Sinaia și Azuga.


Brașov – oraș turistic

În Brașov există o rețea extinsă de transport în comun. O călătorie care este activată, are valabilitate de 50 de minute, indiferent de câte mijloace de transport în comun, în interiorul orașului, se folosesc. Se poate achiziționa atât biletul clasic, abonament, card cu călătorii, cât și plata prin telefon, cu scanarea codului  QR aferentă plății 24pay.
Întregul oraș este un templu al istoriei și se pot vizită o multitudine de puncte de atracție:
-    Prima Școală Românească din Șcheii Brașovului care s-a construit în anul 1760, este amplasată lângă Biserica Sf. Nicolae.  Prima dată acest lăcaș a fost amintit în documentele din anul 1495 când conform izvoarelor istorice ,,s-au zidit Sfânta biserică şi şcoala” prin grija voievodului Vlad Călugărul, iar la trei noiembrie 1495, popa Bratu din Şchei scrie la Sibiu, prima scrisoare în limba română.
-    Biserica Neagră – construită în timpul parohului Thomas Sander (prim ctitor, care  a trecut în neființă în anul 1410) a fost numită iniţial Biserica Sfânta Maria (Marienkirche), primind actuală denumire în urma incendiului care a distrus o parte din biserică, ce s-a refăcut în timp,
-    Bastionul Ţesătorilor este monument de arhitectură medievală situat în colţul sud-vestic al cetăţii din Brașov, fiind  construită pe cheltuiala breslei ţesătorilor din oraş şi apărat de acestia,
-    Turnul Alb şi Turnul Negru – situate pe Dealul Romurilor (Dealul Straja), foste două turnuri de pază,
-    Bastionul Graft – aflată pe Aleea După Ziduri, a fost construit la mijlocul secolului al XVI-lea, fiind amplasată la jumătatea distanţei dintre Bastionul Fierarilor şi Bastionul Curelarilor, în dreptul Turnului Alb,
-    Cetățuia de pe Straja – Cetățuia Brașovului – a fost construită la începutul secolului al XV-lea ca punct de veghe cu patru turnuri.



Brașov – oraș al muzeelor, al călătoriilor, al culturii și al spiritualității

Pentru iubitorii muzeelor, Brașovul oferă o multitudine de atracții precum: Muzeul Casa Mureșenilor, Casa Sfatului, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie, Casa Gheorghe Barițiu, Casa Johannes Honterus și Casa Memorială Gheorghe Dima.
Pentru iubitorii de drumeții: Pietrele lui Solomon, La Iepure, Troița junilor Roșiori, Strada Sforii (cea ma strâmtă stradă), Poarta Șchei, Poarta Ecaterina, Bunloc, rezervația naturală Muntele Tâmpa sunt doar câteva repere importante care nu pot fi ratate.
Locații culturale, unde se desfășoară diverse evenimente sunt: Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu, Teatrul Reduta.
Orașul este presărat cu multe parcuri și alte locuri de relaxare precum: Aqua Park, Paradisul Acvatic, Parc Aventura și Grădina Zoologică (în continuă modernizare).
Spiritualitatea este prezentă în Biserica Sfântul Nicolae, Catedrala Ortodoxă, Catedrala Romano-Catolică, Biserica Sf. Bartolomeu, Biserica Sf. Treime, Biserica Sfântul Ioan (Mănăstirea Franciscanilor) și Sinagogă.
Biserica Neagră îi delectează pe cei care trec pragul cu muzică la orgă.


Poiana Brașov

Stațiunea turistică Poiana Brașov se află la 12 km de Brașov, circa 15 minute de deplasare cu autoturismul sau autobuzul care face cursă Brașov (Livada Poștei) – Poiana brașov. În timpul sezonului, există și un autobuz care realizează transportul din Gara Brașov spre Poiana Brașov. Pe drumul cu multe curbe dinspre Brașov în Poiana Brașov, se află un loc numit Belvedere, de unde se poate admira panorama orașului.
Poiana Braşov a fost și a rămas, una dintre cele mai vechi destinații pentru drumeții și un loc ideal pentru practicarea sporturilor de iarnă. Prima mențiune documentară a locației datează din anul 1427, cu ocazia activităților de oierit ce aveau loc în acestă regiune.
Iarna se poate schia pe 12 pârtii cu diferite grade de dificultate: Kanzel, Bradul, Ruia, Sulinar, Subteleferic 1, Subteleferic 2, Drumul Roșu, Lupului, Stadion.
Pentru iubitorii de drumeții sunt disponibile mai multe rute: Poiana Brașov - Vârful Cristianul Mare din Masivul Postăvarul, Drumul Vechi din Poiana Brașov – orașul Brașov şi Poiana Brașov - Pietrele lui Solomon.
Întregul peisaj din zonă poate fi admirat de sus, din telefericul care transportă publicul dornic, nu doar de schii sau drumeții, ci și pe cei statici dar iubitori de frumos.

Cand cauti cazare Brasov


Amintiri

Brașovul este orașul care nu-și va dezamăgi turiștii. Indiferent de preferințele călătorilor, orașul și împrejurimile sale oferă multiple facilități.
În Zărnești, există o rezervație de urși. Castelul Bran se află la doar câțiva kilometri de Brașov.
Mai multe locuri de atracție, care vor deveni amintiri dragi, le poate descoperi fiecare, pentru că: călătorului îi șade bine cu drumul! Călătorind, probabilitatea de a rămâne într-o singură locație de cazare scade dar există multiple opțiuni și variante. Atât pentru cazare Brasov, cât și pentru cazare Busteni, cazare Bran, cazare Moeciu, se găsesc numeroase variante atât în domeniul hotelier cât și în cel dedicat pensiunilor și a caselor de vacanțe.
Având cazare la hotel, turistul scapă de grija pregătirii meselor, care totuși poate fi una plăcută, în cadrul unor pensiuni, folosind produse alimentare locale și ecologice: bulz cu brânză de burduf, sarmale în foi de viță de vie, pălincă....



Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019 fiind o pledoarie pentru frumusețile României.Imaginile au fost preluate de pe situl AZ-Turism și din arhiva personală.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu