cluc24

joi, 28 noiembrie 2019

Doar o scoică....


Soarele devine tot mai arzător. Mă decid să fac o baie. Marea este liniștită. Văzându-mă că mă ridic în picioare, soția mea îmi zâmbește:

-    Mergem în apă?
-    Da... Să ne răcorim.
Îndreptându-ne spre mare, mă opresc instantaneu, pentru a ocoli doi copii care se jucau în nisip:
-    Uite... o scoică...
-    Sunt mai multe.
-    Uite cum arată asta!
-    Zici că are 30 de ani!
Mă uit și eu, din reflex la obiectul discuțiilor dintre cele două mogâldețe. Aceștia își strâng lopețile și pleacă, lăsându-mă acolo, ca la un spectacol fără actori. Privesc grupul de scoici și culeg una dintre ele și mă grăbesc să intru în apă. Soția mea era deja printre valuri.
După primul contact cu apa, simt cum mă pătrunde frigul și mă arunc efectiv în adâncul apei simțind o înțepătură datorită obiectului din mână. Îmi aduc aminte de scoică și mă simt moleșit.

Deschid ochii și mă sperii. Mai multe persoane erau adunate în jurul meu, iar un salvamar exclamă fericit:
-    Și-a revenit!
-    Da...
-    Sunteți bine?
-    Da... Mă arde soarele...
-    Este bine. Nu vă mai aventurați dincolo de geamandură! – mă avertizează salvamarul.
Aprob cele spuse de el și o familie aflată în apropiere îmi fac loc să stau să mă odihnesc. Înghesuială mare pe plajă. Cei doi copii ai lor, se joacă cu găletușa și lopățica privindu-mă insistent. Mă uit după soția mea care... nu este nicăieri. Mă uit spre sezlongul nostru dar nu-l zăresc. Intru puțin în panică.
-    Vreți apă? – mă întreabă femeia.
-    Da...- spun în timp ce-mi întinde un pahar de plastic cu apă din termos.
Apa are un gust groaznic.
-    Brr... ce apă este?
-    De la robinet. Nu mai aveau apă minerală.
-    Nicăieri?!
-    La alimentară – răspunde femeia simțindu-se vinovată.
-    Dar la SuperMarket? Mă duc să cumpăr – zic eu dar ridicându-mă în picioare, renunț din cauza amețelii.
În timp ce mă așez, văd trecând prin fața noastră, un bărbat în șlapi și cu bluza descheiată, având pe spate mai multe animăluțe tip colac, umflate cu aer.
-    Nu dați banii pe proștii, faceți poze la copii! Colorata, mâine-i gata!
Mă uit ciudat la bărbat, la fel cum mă privesc pe mine, cei din jur. De ce nu-și fac oamenii poze cu telefonul... Auăleo, unde mi-e telefonul? L-am lăsat la hotel, ca să nu-mi dispară de pe plajă.
-    Sunteți bine? mă întreabă și o doamnă cu pălărie, aflată în spatele nostru.
-    Da…da…  Văd doar cenușiu….
-    ?!
-    Pare totul ciudat. Când mi-am luat bilete pentru vacanță în Mamaia nu m-am gândit că va fi așa de mohorât.
-    Ați găsit greu biletele? – mă întreabă o voce pițigăiată, din spate.
-    A, nu. Am făcut rezervare online.
Se face liniște și toți se uită surprinși la mine.
-    Rezervare pe internet. Tot așa am găsit și pentru luna august oferte Early Booking. O să mai am un sejur, adică o vacanță în Antalya
-    Oferte Early Booking?
-    Da! Nu ați auzit de ele? De la Christian Tour?
-    Christian Tour? Cred că trebuie să mergeți să vă faceți un consult medical - spune bărbatul aflat în dreapta mea.
-    Dar nu am nimic...
-    Nu are febră! – constată o femeie care-mi pusese mâna pe frunte.
-    În ce zi suntem? – mă întreabă un bărbat.
-    Joi!
-    Da... Ce an?
-    2019! – spun eu și toți tresar și privesc cu milă spre mine.
-    !?
-    Ce an este?
-    Suntem în anul 1989. Cred că ați avut un șoc!
-    Probabil de la soare, aglomerație, spun privind în jur unde toți mă priveau de parcă eram un extraterestru. Dar dv. De unde cumpărați biletele la mare?
-    Prin ONT. Stăm la niște cozi ca să găsim bilete!
-    Da... da... Mă duc să beau o bere - spun eu, încercând să descifrez postul radioa care se auzea.
-    Probabil nu este cazul, nu în starea de acum! Oricum, vedeți ce coadă imensă este!
Văzând că este un singur loc unde se găsește bere, mă hotăresc să merg la hotel. Dar unde o fi soția mea? Sezlongurile au dispărut. Poate s-a dus și ea la hotel! Între timp descopăr numele postului radio, spus de către crainic: Radio Litoral.
  ridic de pe nisip, îi salut pe cei din jur și mă grăbesc spre hotel. Nu recunosc nimic în jur, dar din instinct nimeresc în locație, deși numele și culoarea exterioară par a fi total diferite. O fi din cauza șocului.
Intru în recepție și caut barul, care nu mai este! Recepționera blondă de dimineață a fost înlocuite cu o bătrână ce avea o figură acră. Aud niște cuvinte în engleză. Este clar că e hotelul unde m-am cazat. Mă duc la lift. Se deschide ușa și aștept să coboare toată lumea. O femeie aflată pe un scaun, mă așteaptă. Probabil face ture cu liftul. Intru și dau să apăs pe buton, iar femeia mă întreabă:
-    La ce etaj?
-    La 7 - răspund în timp ce apăs butonul ce indica acel număr.
Ea se uită mirată la mine, eu la ea, apoi cobor surprins când am ajuns la etajul meu. Ies din lift și rămân blocat. Pe hol este beznă, deși îmi mișc brațele pentru a porni senzorul și implicit, aprinderea fasciculelor luminoase. Nimic.
Cred că am greșit etajul. Mă uit pe panou și scrie clar: șapte. Mă duc spre camera cu numărul 712. Ușa încuiată.
Bat în ușă cu speranța că soția mea îmi va deschide, pentru că deja eram înfrigurat, doar așa în costum de baie și acoperit cu un prosop subtilizat de pe plajă.
Se aud voci, iar un cap de fetiță apare în deschizătura ușii:
-    Mama, e cineva cu prosop!
-    E femeia de servici. Da-i coșul de gunoi.
În câteva secunde, mă trezesc cu un coș de gunoi plin cu coji de pepene. Îl iau și mă deplasez spre scări, unde abandonez obiectul primit, sub privirile mirate ale fetiței care mă urmărise.
Aștept liftul care sosește, cu aceeași femeie pe scaun. Acum avea altă poziție, mai sexy.... Se uită urât spre mine și-i spun că cobor... de parcă mai aveam unde să mai urc, fiind deja la ultimul etaj.
După ce ies din lift, mă îndrept spre plajă, urmărit din priviri de câțiva curioși și de doi japonezi care făceau poze cu niște aparate foto antice și de demult.
Revin pe plajă, în același loc din care plecasem. Femeia cu voce pițigăiată mi se adresează:
-    Sigur sunteți bine?

-    Da... Dacă la Mamaia este așa ciudat... cum o fi în Turcia.
-    Nu vom ști niciodată - completează o altă femeie.
-    De ce?
-    Păi doar nu este țară socialistă ca să o vizităm!
-    Dar este libertate și democrație - spun eu și mai multe priviri severe mă vizează.
-    Tovarășe, vă rog... nu provocați....
-    Chiar nu ați fost în Turcia, în Grecia?
-    Nu... - se aud mai multe voci șoptind.
-    Eu am fost și la Paris. Am găsit oferte city-break.
-    Ce sunt alea?
-    Scurte evadări... adică sejur de două zile, sau trei, adică într-un week-end.
-    Ce e week-end?
-    Zilele libere când nu lucrăm: sâmbăta și duminica.
-    Noi lucrăm și duminică. Când avem curent electric.
-    Curentul electric este de mai multe feluri... adică se produce și cu panouri fotovoltaice, pentru a nu distruge mediul - spun eu, privind în jur și constatând că aerul este mult mai curat că în urmă cu câteva ore, iar vegetație este parte integrantă a zonei.
-    Da...
-    Aveți o bere... Mor de sete - oftez eu.
O femeie îmi întinde o halbă de bere, spre disperarea partenerului ei:
- Mulțumesc, spun eu și sorb licoarea dintr-o suflare. Este cea mai bună și gustoasă bere.
- Păi este unica de pe litoral.
- Da? Dacă este anul 1989... este anul Revoluției, iar în 2019 totul va fi așa cum știu eu.
- ?!
- O să fie multe agenții de turism, multe locuri de vizitat și mai ales putem alege last minutes sau first minutes....
- Adică?
- Ofertele promoționale sau oferte de ultimul moment. Dacă cineva se răzgândește,  călătoria îi poate reveni altui client, la preț mai bun decât cele existente în acel moment pe piață.
- Omule... visezi...
- Nu....
Toți sunt suspicioși. Privind în nisip, văd scoica pe care o luasem cu mine în apă... Mă ridic de pe nisip, iau scoica, îi salut pe cei din jur și mă avânt în valuri... Sper să revin în prezentul meu, lângă soția mea cea dragă.

Ridic repede mâinile și înghit apă. Deschid încet ochii și o văd pe soția mea, la cinci metri de mine. Mă uit pe plajă și observ sezlongul și mai ales coloritul pestriț al stațiunii. Mă duc repede lângă soția mea, o strâng în brațe și o sărut. Ea se uită mirată la mine. Mirarea nu mă mai înspăimântă, m-am obișnuit cu ea.

Acest articol a fost scris pentru Super Blog 2019.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu