Soarele devine tot mai
arzător. Mă decid să fac o baie. Marea este liniștită. Văzându-mă că mă ridic
în picioare, soția mea îmi zâmbește:
- Mergem în apă?
- Da... Să ne răcorim.
Îndreptându-ne spre mare, mă
opresc instantaneu, pentru a ocoli doi copii care se jucau în nisip:
- Uite... o scoică...
- Sunt mai multe.
- Uite cum arată asta!
- Zici că are 30 de ani!
Mă uit și eu, din reflex la
obiectul discuțiilor dintre cele două mogâldețe. Aceștia își strâng lopețile și
pleacă, lăsându-mă acolo, ca la un spectacol fără actori. Privesc grupul de
scoici și culeg una dintre ele și mă grăbesc să intru în apă. Soția mea era
deja printre valuri.
După primul contact cu apa,
simt cum mă pătrunde frigul și mă arunc efectiv în adâncul apei simțind o
înțepătură datorită obiectului din mână. Îmi aduc aminte de scoică și mă simt
moleșit.
Deschid ochii și mă sperii.
Mai multe persoane erau adunate în jurul meu, iar un salvamar exclamă fericit:
- Și-a revenit!
- Da...
- Sunteți bine?
- Da... Mă arde soarele...
- Este bine. Nu vă mai aventurați dincolo de
geamandură! – mă avertizează salvamarul.
Aprob cele spuse de el și o
familie aflată în apropiere îmi fac loc să stau să mă odihnesc. Înghesuială
mare pe plajă. Cei doi copii ai lor, se joacă cu găletușa și lopățica
privindu-mă insistent. Mă uit după soția mea care... nu este nicăieri. Mă uit
spre sezlongul nostru dar nu-l zăresc. Intru puțin în panică.
- Vreți apă? – mă întreabă femeia.
- Da...- spun în timp ce-mi întinde un pahar
de plastic cu apă din termos.
Apa are un gust groaznic.
- Brr... ce apă este?
- De la robinet. Nu mai aveau apă minerală.
- Nicăieri?!
- La alimentară – răspunde femeia
simțindu-se vinovată.
- Dar la SuperMarket? Mă duc să cumpăr – zic
eu dar ridicându-mă în picioare, renunț din cauza amețelii.
În timp ce mă așez, văd
trecând prin fața noastră, un bărbat în șlapi și cu bluza descheiată, având pe
spate mai multe animăluțe tip colac, umflate cu aer.
- Nu dați banii pe proștii, faceți poze la
copii! Colorata, mâine-i gata!
Mă uit ciudat la bărbat, la
fel cum mă privesc pe mine, cei din jur. De ce nu-și fac oamenii poze cu
telefonul... Auăleo, unde mi-e telefonul? L-am lăsat la hotel, ca să nu-mi
dispară de pe plajă.
- Sunteți bine? mă întreabă și o doamnă cu
pălărie, aflată în spatele nostru.
- Da…da…
Văd doar cenușiu….
-
?!
-
Pare totul ciudat. Când mi-am luat bilete pentru vacanță în Mamaia nu m-am gândit că va fi așa de
mohorât.
-
Ați găsit greu biletele? – mă întreabă o voce
pițigăiată, din spate.
-
A, nu. Am făcut rezervare online.
Se face liniște și toți se
uită surprinși la mine.
- Rezervare pe internet. Tot așa am găsit și
pentru luna august oferte Early Booking.
O să mai am un sejur, adică o vacanță în Antalya
- Oferte Early Booking?
- Da! Nu ați auzit de ele? De la Christian
Tour?
- Christian Tour? Cred că trebuie să mergeți
să vă faceți un consult medical - spune bărbatul aflat în dreapta mea.
- Dar nu am nimic...
- Nu are febră! – constată o femeie care-mi
pusese mâna pe frunte.
- În ce zi suntem? – mă întreabă un bărbat.
- Joi!
- Da... Ce an?
- 2019! – spun eu și toți tresar și privesc
cu milă spre mine.
- !?
- Ce an este?
- Suntem în anul 1989. Cred că ați avut un
șoc!
- Probabil de la soare, aglomerație, spun
privind în jur unde toți mă priveau de parcă eram un extraterestru. Dar dv. De
unde cumpărați biletele la mare?
- Prin ONT. Stăm la niște cozi ca să găsim
bilete!
- Da... da... Mă duc să beau o bere - spun
eu, încercând să descifrez postul radioa care se auzea.
- Probabil nu este cazul, nu în starea de
acum! Oricum, vedeți ce coadă imensă este!
Văzând că este un singur loc
unde se găsește bere, mă hotăresc să merg la hotel. Dar unde o fi soția mea?
Sezlongurile au dispărut. Poate s-a dus și ea la hotel! Între timp descopăr
numele postului radio, spus de către crainic: Radio Litoral.
Mă ridic de pe nisip, îi salut pe cei din jur și
mă grăbesc spre hotel. Nu recunosc nimic în jur, dar din instinct nimeresc în
locație, deși numele și culoarea exterioară par a fi total diferite. O fi din
cauza șocului.
Intru în recepție și caut
barul, care nu mai este! Recepționera blondă de dimineață a fost înlocuite cu o
bătrână ce avea o figură acră. Aud niște cuvinte în engleză. Este clar că e
hotelul unde m-am cazat. Mă duc la lift. Se deschide ușa și aștept să coboare
toată lumea. O femeie aflată pe un scaun, mă așteaptă. Probabil face ture cu
liftul. Intru și dau să apăs pe buton, iar femeia mă întreabă:
- La ce etaj?
- La 7 - răspund în timp ce apăs butonul ce
indica acel număr.
Ea se uită mirată la mine, eu
la ea, apoi cobor surprins când am ajuns la etajul meu. Ies din lift și rămân
blocat. Pe hol este beznă, deși îmi mișc brațele pentru a porni senzorul și
implicit, aprinderea fasciculelor luminoase. Nimic.
Cred că am greșit etajul. Mă
uit pe panou și scrie clar: șapte. Mă duc spre camera cu numărul 712. Ușa
încuiată.
Bat în ușă cu speranța că
soția mea îmi va deschide, pentru că deja eram înfrigurat, doar așa în costum
de baie și acoperit cu un prosop subtilizat de pe plajă.
Se aud voci, iar un cap de
fetiță apare în deschizătura ușii:
- Mama, e cineva cu prosop!
- E femeia de servici. Da-i coșul de gunoi.
În câteva secunde, mă trezesc
cu un coș de gunoi plin cu coji de pepene. Îl iau și mă deplasez spre scări,
unde abandonez obiectul primit, sub privirile mirate ale fetiței care mă
urmărise.
Aștept liftul care sosește, cu
aceeași femeie pe scaun. Acum avea altă poziție, mai sexy.... Se uită urât spre
mine și-i spun că cobor... de parcă mai aveam unde să mai urc, fiind deja la
ultimul etaj.
După ce ies din lift, mă
îndrept spre plajă, urmărit din priviri de câțiva curioși și de doi japonezi
care făceau poze cu niște aparate foto antice și de demult.
Revin pe plajă, în același loc
din care plecasem. Femeia cu voce pițigăiată mi se adresează:
- Sigur sunteți bine?
- Da... Dacă la Mamaia este așa ciudat...
cum o fi în Turcia.
- Nu vom ști niciodată - completează o altă
femeie.
- De ce?
- Păi doar nu este țară socialistă ca să o
vizităm!
- Dar este libertate și democrație - spun eu
și mai multe priviri severe mă vizează.
- Tovarășe, vă rog... nu provocați....
- Chiar nu ați fost în Turcia, în Grecia?
- Nu... - se aud mai multe voci șoptind.
- Eu am fost și la Paris. Am găsit oferte
city-break.
- Ce sunt alea?
- Scurte evadări... adică sejur de două
zile, sau trei, adică într-un week-end.
- Ce e week-end?
- Zilele libere când nu lucrăm: sâmbăta și
duminica.
- Noi lucrăm și duminică. Când avem curent
electric.
- Curentul electric este de mai multe
feluri... adică se produce și cu panouri fotovoltaice, pentru a nu distruge
mediul - spun eu, privind în jur și constatând că aerul este mult mai curat că
în urmă cu câteva ore, iar vegetație este parte integrantă a zonei.
- Da...
- Aveți o bere... Mor de sete - oftez eu.
O femeie îmi întinde o halbă
de bere, spre disperarea partenerului ei:
- Mulțumesc, spun eu și sorb
licoarea dintr-o suflare. Este cea mai bună și gustoasă bere.
- Păi este unica de pe
litoral.
- Da? Dacă este anul 1989...
este anul Revoluției, iar în 2019 totul va fi așa cum știu eu.
- ?!
- O să fie multe agenții de
turism, multe locuri de vizitat și mai ales putem alege last minutes sau first
minutes....
- Adică?
- Ofertele promoționale sau
oferte de ultimul moment. Dacă cineva se răzgândește, călătoria îi poate reveni altui client, la
preț mai bun decât cele existente în acel moment pe piață.
- Omule... visezi...
- Nu....
Toți sunt suspicioși. Privind
în nisip, văd scoica pe care o luasem cu mine în apă... Mă ridic de pe nisip, iau
scoica, îi salut pe cei din jur și mă avânt în valuri... Sper să revin în
prezentul meu, lângă soția mea cea dragă.
Ridic repede mâinile și înghit
apă. Deschid încet ochii și o văd pe soția mea, la cinci metri de mine. Mă uit
pe plajă și observ sezlongul și mai ales coloritul pestriț al stațiunii. Mă duc
repede lângă soția mea, o strâng în brațe și o sărut. Ea se uită mirată la
mine. Mirarea nu mă mai înspăimântă, m-am obișnuit cu ea.
Acest articol a fost scris
pentru Super Blog 2019.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu