De mic copil am început să mă
preocup de starea mea materială. Aici nu mă refer la jucăriile pe care le
solicitam ci strict la modul în care reușeam să mă gospodăresc. Îi vedeam pe
părinții mei cum adunau banii și-i împărțeau dându-le diferite denumiri deși
erau de aceeași formă și valori apropiate: întreținere, apă, gaz, rochie,
pantof, școală, pulpe.... Mă gândeam că experimentau ceea ce scria pe caietele
mele pe atunci: „azi un leu depui, mâine el va scoate pui”.
Mi s-a părut interesant modul
de împărțire al banilor, mai ales că uneori când vroiam ceva, nu primeam
imediat ci doar după un timp. O dată mi-am dorit un căluț roșu dar nu l-am
primit din motive obiective. Atunci, m-a decis să devin independent financiar,
deși pe atunci nu știam ce înseamnă. Primeam zilnic câte o monedă pe care nu o
mai cheltuiam, ci din contră, o ascundeam sub covor. La un moment dat covorul
începuse să se înalțe și părinții mei s-au speriat că se umflă parchetul de la
umezeală! De atunci mi-au schimbat monezile în bancnote....
În urma calculelor pentru
economie și strângere de fonduri am ajuns să-mi dezvolt anumite abilități și
capacități, astfel încât ajunsesem să fac calcule matematice rapide. Văzând că
mă descurc în acest domeniu al științelor, am investit pentru viitorul meu,
dezvoltare profesională și diferite accesorii utile: calculator și ținută
vestimentară adecvată serviciului pe care-l aveam.
Între timp am crescut și m-am
maturizat, consider eu că am ajuns la o independență
financiară, pentru că am început să-mi achit singur facturile: apă, gaz,
curent electric, gaz, telefon...și ce o mai fi!
Aud des în jurul meu că
oamenii au împrumuturi și ceea ce este mai rău, nu reusesc să ajungă la un
nivel în care să fie independenți financiar, ceea ce conduce spre o acută
necesitate de educare financiară a acestora. Conform statisticilor europene, românii
se plasează pe ultimul loc la gradul de educație financiară din întreaga Uniune
Europeană.
Indiferent de venitul unei
familii, a unei persoane sunt diferite modalități de a face economie. Cum să faci bani fără riscuri și mai ales folosindu-ne
de ceea ce avem?
O parte importantă din buget
se alocă plăților la utilități. Dacă
înlocuim sursele de lumină clasice cu becuri cu led, consumul de energie scade,
iar prețul de achiziție mai mare al acestor surse de lumină se amortizează în
timp. Centrala nu trebuie să încălzească apă la temperaturi înalte, fiind
suficientă temperatură între 30-50 de grade, ceea ce face ca funcționarea
acestui sistem de încălzire să fie mai eficient, cu consum mai mic.
O altă parte din buget, pentru
tinerii de astăzi se investește în gadget-uri. Fiecare vrea să fie în top cu
noile apariții tehnice dar uneori este mai bine să se aștepte o perioadă de
timp pentru că orice obiect nou apărut, va fi perfecționat și poate nu oferă
toate facilitățile dorite și nu funcționează la parametrii optimi.
Investiția în ținuta
vestimentară este una importantă pentru că contează cum arăți și să te simți
bine în hainele, în pielea ta. Îmbrăcămintea trebuie aleasă bine din punct de
vedere calitativ nu doar al designului sau al brandului.
Alimentele sunt necesare. Uneori
investim mai puțăn în măncare și consumăm alimente nesănătoase, pentru ca apoi
să investim în medicamente, pentru a ne recupera o parte din sănătate?
Nu este suficient să știm câți
bani adunăm într-o lună și ce sumă de bani cheltuim, noi trebuie să trecem de
la gândirea traiului de pe o lună pe alta, la stabilirea unor obiective cu
țeluri pe termen mediu și lung. De asemenea, trebuie să știm ce ce poate face
atunci când cheltuielile depășesc veniturile dintr-o lună calendaristică.
Nimeni nu se dezvoltă din
punct de vedere financiar dacă nu are o inteligență financiară care se obține
printr-o educație financiară. Dacă în copilărie
am fost răsfățați, am avut tot ce ne-am dorit, niciodată nu vom reuși să ne
gospodărim singuri pentru că nu avem acel atuu, școala
de bani.
BCR vine în sprijinul oamenilor de orice
vârstă, de la copii până la pensionari, oferindu-le o sansă. Cei care nu au o
școală a vieții adecvată, se pot înscrie la Scoala de bani, acolo unde vor fi învățați să înțeleagă în mod
concret, cum un buget personal poate deveni din
dușman, prieten prin mijloace specifice de pentru realizare de economii.
Acest articol a fost scris
pentru Super Blog 2018.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu