Călătorind cu hipopotamii

Sună telefonul și mă uit la apelant. Este unul dintre prietenii mei care adoră călătoriile și expedițiile în munți. De multe a vrut să mă corupă efectiv, ca să plec cu el în acele excursii personalizate pe care le face el de trei pe an. Mereu îmi amintește de motto-ul agenției cu care călătorește Extrem Travel: “Nu măsura viața în numărul de respirații, ci în numărul momentelor care ți-au tăiat rasuflarea.”

Mi-ar plăcea și mie, dar nu avem destulă aventură și acasă? Deși stau în Brașov, este o adevărată aventură zilnică și uneori chiar extremă, să ies cu bine din traficul orașului. Uneori ocolesc ca să nu mă deplasez prin centru, pentru că pe lângă lipsa locurilor de parcare, trecerile de pieton au devenit adevărate rămășaguri cu viața datorită acelor persoane ce privesc totul prin prisma ochelarilor de cal, din cauza telefoanelor mobile care le acaparează cele mai importante simțuri: văzul și auzul.

Cu acest prieten am fost în niște excursii in muntii României și apoi am rămas o săptămână acasă ca să mă odihnesc, nu de alta, dar a fost atât de frumos că uitasem că nu am experiență și obosisem mai rău decât un pensionar care se plimbă zilnic pe la piață!

Decid să amân convorbirea și mă retrag la somn, pentru că deși a crescut ziua, noaptea parcă-i mult mai dulce....

-          Trezirea! Să mergem să ne continuăm drumul în Swahili! - aud o voce răgușită dar prietenoasă.

Îmi ridic capul privind spre bărbatul care ne chema. Un alt bărbat și o femeie deja s-au instalat într-o mașină 4x4, ceea ce înseamnă că și-au strâns și micul cort, care ne-a fost adăpost pentru câteva ore de relaxare. Fata cea roșcată, care-mi aruncă priviri surâzătoare, îi urmează pe ceilalți. Trebuie să mă conformez. Încep să mă vaiet încet și ghidul nostru strigă:

-          Imediat ajung leii pe aici!

-          Vroiam euro... - spun eu dar deodată îmi dau seama de situație și alerg spre mașină!

Suntem undeva departe, pierduți de civilizație. Se aud sunete de animale iar telefonul meu mobil a rămas în afara ariei de acoperire. Încep să mă pregătesc în grabă cu cele necesare călătoriei și în câteva secunde, mașina demarează.

Văd satul în apropiere și răsuflu ușurat. Ne oprim pe drum ca să lăsăm zebrele să traverseze, nu de alta, dar să nu devină trecere de pietoni! Încep să fac poze și deodată, undeva în spate văd o familie de lei. Mi se face teamă, simt cum îmi curge transpirația pe șira spinării și spun:

-          Să mergem... sunt lei....

-          Da. Și tigri - răspunde calm ghidul în timp ce-și aprinde un trabuc.

Fata blondă se ridică pe genunchii bărbatului care o însoțea pentru a putea imortaliza mai bine imaginile care-i vor deveni amintiri de neuitat. Eu arunc o privire în jur și simt că vântul îmi aduce mici cadouri, fire de iarbă....   Încep să mă scutur, iar ghidul zice:

-          Așa este într-un safari în general, în Kenya în special.

-          Acum unde suntem? - întreb pentru a-mi învinge panica.

-          În rezervația Maasai Mara - răspunde liniștit ghidul.

-          Ajungem într-un sat? - întreb eu agitat.

-          Mai târziu - răspunde ghidul privind spre păsările care se agitau pe cer.

-          De ce au intrat în panică păsările?

-          Așa sunt ele, zboară în grup. Probabil au văzut ceva animale.

-          Ce animale?

-          Păi... depinde.... elefanți, hipopotami, rinoceri, bivoli, zebre, antilope, girafe, struți, vulturi, lei, leoparzi, gheparzi, hiene, crocodili, maimuțe.

-          Animalele nu ne atacă?

-          Cât sunt eu cu voi, nu... este o rezervație. Lake Naivasha se află aproape.

-          Este un lac? - întreb eu.

-          Un lac frumos, cu apă dulce și putem să ne plimbăm cu barca.

-          Da...da... - spune roșcata privind dulce ca o ciocolată spre mine.

-          Da...bine... - accept eu.

-          Aceasta reprezintă noțiunea de turism de aventura - spune băiatul în timp ce-și îmbrățisează prietena blondă.

După o oră ajungem lângă lac. Peisajul este superb dar eu privesc cu teamă în jur. Bărcile sunt pregătite. Eu mă grăbesc repede ca să scap de uscat, că cine știe ce animal își mai face apariția. Barca se deplasează încet și eu îmi caut aparatul foto, focalizez imaginea și simt ceva că mă atinge de mână. Cu speranța că este fata cea roșcată, întorc privirea și-mi îngheață inima: doi hipopotami se deplasau în paralel cu noi, iar numeroase păsări viu colorate ne transmiteau mesaje codate. Rămân panicat, iar ghidul îmi oferă un bidon cu lichid, pe care-l savurez și înghit rapid. Era coniac! Deja mă simt mai bine, remarcă făcută și de ghid:

-          Prima oară este mai greu, apoi totul devine plăcere, aventură ... până va fi rutină!

-          Pentru mine... niciodată! - susțin cu tărie, dar nu de coniac, ci de caracter.

-          Ce repede trec sase zile - suspină roșcata.

-          Ați văzut trei rezervații... Maasai-Mara, Naivasha și Hells Gate - spune ghidul

-          Da...da... și multe animale... mai multe decât la zoo... sau la circ! - spun eu.

-          Și nu este frumos? - întreabă ghidul.

-          Ba da... - spun eu întâi de teamă să nu mă abandoneze acolo, apoi conștient că de fapt are dreptate.

În sfârșit suntem în sat. Localnicii ne întâmpină ca și cum am fi niște politicieni care venim să le oferim ceea ce-și doresc. De fapt ei se bucură alături de noi, de frumusețea locului și facem schimburi de obiecte tradiționale, îmbinând culturile europene și africane. Chiar dacă sunt triburi primitive, ospitalitatea este la ei acasă!

Roșcata îmi oferă un bol cu o mâncare cu specific local. Caut o linguriță, iar aceasta râde și-mi arată că trebuie să beau, nu să culeg mâncarea din castron. Zâmbesc. Ea îmi spune:

-          Ce frumos a fost! Abia aștept să merg în alte circuite safari! Poate vii și tu....

Simt că mâncarea o ia pe alături și încep să sughit... să tusesc și parcă mă trezesc dintr-un vis ciudat care totuși pare real.... deși în fața apare o maimuță care-mi răpește bolul și face tumbe!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2018.