cluc24

duminică, 25 octombrie 2015

Dragoste la prima… privire



Puţini sunt bărbaţii cărora să le placă cumpărăturile. Eu, mereu aştept o listă care să mă ghideze în labirintul produselor.
Eh, câteodată, trebuie să merg la cumpărături cu soţia, la Super-Market, dar în general, am rolul specific amicilor mei, de împingător de căruţ.
Îmi pun câteva doze de bere apoi o urmăresc din depărtare pe soţia mea. Îi iau produsele din mână, le aranjez în căruţ, iar când o pierd din câmpul vizual prea mult timp, o sun la telefon. În final mergem la casa de marcat şi pun pe bandă produsele, pe care apoi le studiază fata de la casă, după care le pun înapoi în coş, le duc la maşină, le pun în portbagaj, iar acasă le descarc, le duc la locul lor şi mă bucur că am scăpat de coşmarul cumpărăturilor.
Aceşti paşi îi facem cel puţin o dată pe lună, deşi suntem pe Pământ! Eu ştiu că primul obiect în coş, este doza de bere.
Dar ce poate fi mai rău, decât să uiţi lista de cumpărături acasă? Poate doar, să fii singur la cumpărături. Brr!
Uite aşa, fiind fără listă, cumpărăturile au durat mai mult. Am tot plimbat căruciorul.. Parcă mă învârteam în cerc. Soţia mea tot dispărea, dar mereu... revenea, dar nu singură, fiind cu mâinile pline!
Plictisit mă uitam în zare fără a observa ceva anume. La un moment dat aud o voce caldă care mi se adresează. Trezit din visare, melancolie, ochii mi se aţintesc fix la partea corpului feminin din faţa mea, rămânând uimit. Cred ca avusesem şi gura deschisă că m-am trezit cu o scobitoare în mână. Am privit.... apoi am văzut-o pe soţia mea, cu ochii mari, aţintiţi spre direcţia ochilor mei, spre privirea mea, strângând cu putere o pungă cu ceva, care se prelingea pe jos....
Atunci am sărit să o ajut, înghiţind, nu în sec, în plin, ceva ce primisesem! Atunci am simţit adevărata dragoste la prima vedere! Totul părea minunat lângă EA, lângă gogoloasa mea!
Această dragoste mi-a schimbat total viaţa şi comportamentul. Devenisem un fan al EI! Nu puteam face nimic fără să participe şi gogoloasa mea pufoasă la evenimente! EA este gingaşă, gata să satisfacă cele mai rafinete gusturi şi să schimbe cele mai ferme păreri.
Da... Am devenit băiat harnic şi în casă! Mereu când aveam musafiri, puneam masă şi bunătăţile aferente, băutura, strângeam vasele, mâncarea rămasă.
La fel făceam şi când eram în vizită, poate din această cauză, numărul invitaţiilor au tot crescut... Nu serveam mult la masă, aşteptam nerăbdător să fac curat pe masă, să duc mâncarea şi vasele în bucătărie, să mă ocup de ele.
Ce înseamnă dragostea! După ce erau toate vasele în bucătărie, ca să nu fie multe de aranjat şi pus în frigider, mă ocupam să le mai golesc... în stomac. Da, terminam tot ce era bun! Adică pe ea, gogoloasa mea pufoasă, brânza Delaco! Da, am devenit un fan brânză  aşa cum puţini mai erau.
La un moment dat, soţia mea, a aflat de ce se terminau mereu gogoloasele pufoase... Tot aşa a aflat şi cu cine vorbeam eu drăgăstos! Deci nu eram în prag de nebunie....
Nu mai este geloasă. Chiar ea mă împinge în braţele EI. Ştie că prefer să mă uit după saltul gogoloasei decât după ţinuta doamnelor. Cred că fiind lângă o asemenea brânză, savurând-o, nici nu aş observa dacă umblă cineva dezbracat... Sau aş observa?
Când mergem la cumpărături, primul obiect în coş, este brânza, adusă de mine în timp ce soţia mea începe călătoria printre produse.
Când a fost o prezentare în magazin, am gustat de mai multe ori din acest produs, spunând că trebuie să-i simt gustul adevărat!
Îmi place să o îmbrac, să o aranjez pentru marile petreceri...

 










Nu mai pot sta, că trebuie să plec la cumpărături. Mă aşteaptă femeile: soţia şi gogoloasa! Poate câştig şi un breloc pufos, că sigur cumpăr şi o brânză pufoasă cu smântână, iar de sub capacul ei... apare surpriza. Parcă aş fi un copil! Dar nu toţi suntem mereu, măcar pentru o clipă, copii?


Oare dacă nu exista brânza, sigur se inventa acum!
Gata, plec că deja strigă după mine. Soţia mea, dar parcă şi gogoloasa pufoasă...

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Pentru orice există o soluţie



Maimuţel deschide uşa apartamentului vecinei Gogoşar. Gogonel a ajuns deja acolo, stând în fotoliu. După ce intră, Gogonel se uită la ea, apoi priveşte în spatele ei, căutând din priviri:
-          Unde este fratele tău, Maimuţel?
-          Pătrăţel a plecat. E trist.
-          Ce a păţit – întreabă Gogonel?
-          E bolnav? I-am zis să se îmbrace că vremea e schimbătoare! – spune atot-ştiutoarea Gogoşar.
-          Nu... E bolnav de tristeţe!
-          !?
-          Da. Ieri s-a uitat la un meci, se agita şi şi-a spart cana de cafea.
-          A pătat covorul – întreabă Gogoşar?
-          La ce meci s-a uitat – întreabă Gogonel.
-          Eh... nu ştiu... Dar era cana primită de la mama lui. Stătea şi se uita... parcă plângea. Nici rezultatul la meci nu-l mai ştie.
-          Of.. căni mai sunt...
-          Dar era una personalizată. Nici cafea nu a băut azi, deşi are o grămadă de căni!
-          Rezolv eu – spune Gogoşar.
-          Cum? – întreabă Maimuţel
-          Lipeşti cana – întrebă Gogonel.
-          Nu a găsit toate bucăţile – spune Maimuţel.
-          Există o soluţie!
-          Care Gogoşar! Hai, că mi-e dor de Pătrăţel! – spune trist Gogonel.
-          Abia ieri v-aţi despărţit!
-          Dar o zi fără Pătrăţel, sau fără voi fetele, e ca o mâncare fără sare!
-          Wow... Ce artist eşti.
-          Mereu am fot talentat... la vorbe.
-          Da...da... – râde Gogoşar de el.
-          Ce soluţie ai? – întreabă Maimuţel.
-          Acidă sau bazică – întreabă Gogonel, care este ignorat.
-          Magazinul de cani  – spune după câteva secunde şi... taste, Gogoşar
-          Corect, Trebuie să existe.... – susţine Gogonel. Căni, categoric, găsim!
-          Da...Da...Dar el avea una specială...
-          Păi, căutăm cană de cafea specială!
-          Una personalizată.
-          Da, uite nişte căni amuzante .
-          Da...aia cu fotbal este ideală – susţine Maimuţel.

-          Da...da... – aprobă fericit Gogonel, care priveşte imaginea pe ecran apoi se retrage în fotoliu, pornind televizorul.
-          Iar o cană cu literatură, pentru Gogonel, că tot vorbeşte ca din cărţi – sopteşte Gogoşar, Maimuţelei care zâmbeşte, complice....





Pătrăţel intră în Super-market. Îşi ia un coş… dar renunţă la acesta. Intră cu mâinile în buzunar. Trece pe la raionul de alimente. O fată frumoasă îl îmbie cu o nişte bucăţele de salam:
-          Poftiţi să vedeţi....
-          Este bun?
-          Încercaţi...gustaţi....
-          Mda... – gustă Pătrăţel o bucăţică, atât de mică că nici nu o vedea.
-          E bun, nu?
-          Nu am simţit. Era mică.
-          Mai serviţi una.
-          Mda... Tot mică – susţine Pătrăţel. Acesta este salamul – zice Pătrăţel arătând spre un salam început.
-          Da.
-          Bine. Îl iau pe tot, să-mi dau seama de gust!
Pătrăţel ia bucata de salam, muscă din ea, pornind spre alt raion. Fata este uimită şi rămasă fără produs, deci şi fără treabă,  strânge farfuriile.
Pătrăţel înfulecă din salam şi se opreşte la cosmetice. Acolo sunt mai multe femei care miros diferite parfumuri. Pătrăţel îşi termină mâncarea şi începe să ia câte un parfum. Se parfumează. Ajunge în zona cu creme. Vede că pantofii lui sunt cam ... şi ia crema de pantofi, neagră, aranjându-şi încălţămintea.
Se deplasează în zona de căni. Se uită în jur, priveşte şi oftează. Pleacă trist. La casa de marcat, spune supărat, casieriţei care-l privea întrebătoare:
-          Nu aveţi o cană ca lumea....Of!


Pătrăţel adună cioburile de la cană. Nu se potrivesc. Sare speriat de apelul telefonic. Răspunde:
-          Da.
-          Hai să mă ajuţi, Pătrăţel.
-          Bi... Of, a închis, Gogoşar.
Pătrăţel o porneşte pe scări, spre vecina. Gogonel stă în fotoliu, urmărind un meci. Maimuţel se mişcă stânga- dreapta. Gogoşar îi arată o cutie lui Pătrăţel:
-          Deschide-o!
-          Pentru asta m-ai chemat să te ajut?! – întreabă mirat Pătrăţel. Bine...O deschid şi plec...că...Wow! O cană super!
Pătrăţel sare într-un picior, ţinând fericit cana în braţe, ca şi cum ar fi regăsit un vechi prieten. O sărută pe Gogoşar, apoi dispare...
Fetele se uită mirate după el. Pătrăţel revine. Are cana plină de cafea:
-          Am nevoie de o cafea. Cum de ai făcut cafea Gogoşar, că tu bei ceai! – se miră Pătrăţel. Eşti ca o mămică!
Pătrăţel o strânge în braţe, apoi se aşează în fotoliu, mărind sonorul televizorului, devenind atent la meci. Gogonel, tace, sorbind un ceai, din cana primită cadou  , de la fete....

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Un vis urât, o realitate frumoasă!



Mă trezesc cu greu. Aseară am lucrat mai mult, având o problemă de rezolvat la servici, ce a necesitat timp suplimentar. Îmi pun repede de o cafea, pornind televizorul și pregătindu-mă de plecare.
La ştiri se anunţă de o nouă reuşită în domeniul medicinei.
Mă gândesc la problema ivită la servici, când era să se electrocuteze unul dintre muncitori... noroc că am avut un covor din cauciuc  de protecţie!
După ce sunt gata, sorb ultima înghițitură de cafea, sunând după un taxi. În trei minute ajung la parterul blocului, unde mijlocul de transport mă aștepta. Mă consolez cu gândul că pot dormi în avion.
După două ore sunt ca nou, putând fi deja, un participant activ la prezentarea realizată de o companie, care vrea să ne prezinta importanța cauciucului în aplicații speciale ale industriei. 


Imediat ce-mi vine bagajul  pe una dintre cele două benzi transportoare  de la punctul de control, o pornesc spre hotel, oftând. Cheful de a participa la prezentare, scădea cu fiecare pas spre destinația întâlnirii.
Ajung la hotel, mă cazez şi o pornesc la cumpărături. Sunt într-un orăşel ce pare uitat de lume dar, care găzduieşte un eveniment important, organizat de Elastimpex Romania.
Intru în Super-Market şi încep să caut cele necesare. Mă opresc la raionul de jucării şi cumpăr un maimuţoi antistress din cauciuc. Trec pe la raionul de încălţăminte observând o pereche de cizme de cauciuc, model de care vroia un prieten de-al meu. Mă gândesc să-l cumpăr, oferindu-i o clipă de bucurie când îl voi revedea. Îmi aleg o pâine proaspătă şi ziarul de azi, care culmea a ajuns în timp util! Mă grăbesc spre casa de marcat, aşezând repede produsele pe banda transportoare care mi le acaparează rapid.
Ajuns la hotel, în cameră, îmi verific notiţele. Iau radiera şi şterg unele neconcordanţe din adnotări. Gata. Mă simt ... nu ştiu cum!
Îmi aduc aminte că la parter este o sală de fitness. Cobor să fac o alergare uşoară pe bandă, după care voi dormi perfect, uitând de supărarea participării la acest eveniment.


Ce somn îmi este! Am ajuns cu greu aseară acasă. Trebuie să plec. Mă ridic din pat şi-mi pun apă la fiert pentru cafea. În timp ce mă pregătesc de plecare, sun pentru programarea unui mijloc de transport spre aeroport.
Pornesc televizorul unde se aude o nouă ştire negativă: încă un pacient a murit de infecţie. Trebuie inventate nişte mănuşi care să fie de unică folosinţă, dar salvatoare de vieţi! Şi la noi decedase un muncitor electrocutat!
După ce termin cu pregătitul, beau cafeaua şi constat că mai am zece minute până vine căruţa. Cobor agale şi vorbesc cu vecinii, până calul şi trăsura, cu roţi de lemn, opresc în faţa mea. Cred că voi ajunge la timp, să plec....
După câteva ore, cobor în localitatea unde particip la o prezentare. Aştept bagajul iar şeful de acolo îmi spune că omul care mi-l aduce, care se ocupă de bagajele între 20-30 kilograme este în pauză şi trebuie să mai aştept. După alte douăzeci de minute, apare un bărbat cu bagajul meu în braţe, oferindu-l. Trebuie automatizat cumva sistemul de livrare al bagajelor!
O pornesc pe jos spre hotel. Aşteptând căruţa, calculând timpul de deplasare, ajungeam mai repede, pe jos, la hotel.
După ce mă cazez mă duc la cumpărături. Îmi aleg de la raionul de brutărie o pâine care este puţin  mai moale decât capul meu... cu care-l verific. Ziare sunt doar cele de acum două zile. Ziarul de azi îl voi găsi probabil mâine. Văd o încălţăminte din lemn şlefuit şi lăcuit, ideală pentru prietenul meu. Îl iau pentru a-l oferi cadou. De lângă casa de marcat, cumpăr o jucărie,  un pătrăţel de lemn, antistress. Ajuns la casă, scot produsele una câte una, le dau în mână caseriţei, care le notează, punându-le în alt coş, în dreapta ei.
Ajuns la hotel, îmi verific notiţele, fac modificări, tai ceea ceea nu-mi place, rămânând doar câte două-trei rânduri pe pagină. Oftez obosit. Mă duc jos, la parter la alergări.
Ajuns în sala de sport, îmi pun echipamentul de protecţie: casca şi bocancii din lemn, urcând pe rolele din lemn lăcuit, care încep să se mişte....


Brr!. Mă trezesc ud leoarcă. Cred că am căzut de pe role...sau nu.... Găsesc jucăria antistress şi mă trezesc fericit. De abia cum îmi dau seama de importanţa cauciucului. Dacă nu exista...brr! Mă ia cu frig.
Când revin acasă să nu uit să-mi schimb anvelopele. Vine sezonul rece. Eu folosesc Goodyear, pentru că omul trebuie răsplătit că în anul 1839 a combinat sulful cu cauciucul obţinând procesul de vulcanizare.  În 1800 Charles MCIntosh şi Thomas Hancock din Marea Britanie au reuşit alături de americanul Charles Goodyear să dizolve cauciucul uscat, în păcura din gudron de cărbune obţinând mănuşile de cauciuc, cele sterile, atât de utile în medicină, salvatoare de vieţi omeneşti. Până la obţinerea vulcanizării, obiectele textile nu rezistau la rece şi se lipeau, mirosind şi urât pe vreme caldă!
Mă duc la masă şi concep o scurtă prezentare pe care o voi face şi eu în deschidere, mâine, adică azi... Oricum, în industrie, în general şi pentru producerea anvelopelor ( 70%) în special, acest produs este de neînlocuit. Cred că pot vorbi despre reciclarea lor, atât de importantă ca material pentru industrie cât şi ca sursă de energie.
Acum se foloseşte mai mult cauciucul sintetic, care împreună cu cel natural, extras din latex ne face viaţa mult mai uşoară!
Dacă nu exista cauciucul, indeferent de ce se inventa eram mult în urmă.... Ce bună e jucăria antistress din cauciuc...

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.


miercuri, 21 octombrie 2015

Magia care a cucerit



A fost odată, nu demult..... o fată nu prea frumoasă. Ea a crescut împreună cu cele patru prietenele ale ei, care i-au fost ca nişte surori. Împreună au fost la şcoală, la liceu, la facultate apoi şi-au separat, parţial, destinul.
Locuiau în aceeaşi localitate, pe aceeaşi stradă dar fiecare îşi împărţea pe rând, viaţă, între servici, soţ şi prietene.
Rând pe rând, fiecare dintre cele patru prietene, şi-au găsit perechea ideală, care le-au condus la altar. Fata noastră era veşnica domnişoară de onoare. La prima nuntă a întâlnit un cavaler care a păstrat legătura cu ea, doar câteva zile, dispărând apoi în zare...
Fata din poveste, ascultătoare, s-a prezentat la toate întânirile programate, atât de prietenele ei, cât şi alte cunoştinţe. La fiecare nuntă a prietenelor, participa alături de alt cavaler... Bârfa, care era la ordinea zilei, făcuse ca aceasta să fie asemuită cu o cuceritoare, veşnic nemulţumită.
La fiecare nuntă, cineva îi spunea “Tu urmezi!”, dar mereu era altcineva aceea care urma. Şi nu era din cauză că nu prindea buchetul miresei...
La fiecare întâlnire cu prietene, acestea încercau să-i redea încrederea de sine şi să o convingă că niciodată nu este târziu şi pentru fiecare, există, undeva, un cavaler. Fata din poveste nu credea în destinul ei, în sanşa ei.
Întâlnirile dese cu prietenele, o făceau să regrete clipele copilăriei, a prieteniei totale şi eterne.
Într-una dintre zile, o prietenă, o sună alarmată, vorbind indescifrabil, aşa cum şi scria pe vremuri, când era la liceu. Fata din poveste, speriată, o porneşte de urgenţă, la aceasta. Ajunsă la destinaţie, pătrunde în locuinţa prietenei, căutând-o de zor. Aceasta îi strigă din baie, să intre în dormitor şi să o aştepte.
Fata din poveste, pătrunde cu teamă în dormitorul fetei, ca şi cum un bau-bau o aştepta... Dar acolo se aflau doar obiecte pentru femei.
Curioasă din fire, fata din poveste începe să studieze bijuteriile, trusa de machiaj, cosmeticele. Capul prietenei apare în cadrul uşii, în spatele fetei. Zâmbeşte ca şi vizitatoare care totuşi nu o vede. Între timp, pe uşa apartamentului apar şi celelalte trei  prietene. Cele patru se înţeleg din priviri, năvălind în camera unde se afla fata din poveste.Aceasta tresare, dar se bucură că totul este în regulă.
Fetele propun să se joace de-a machiajul şi parada modei... aşa cum făceau în copilărie. Toate sunt de acord. Cele patru prietene, decid ca „manechinul” trebuie să fie fata din poveste, motivând faptul, că dacă le cheamă soţul, trebuie să plece repede. Se aprobă în unanimitate.
Fata din poveste este aşezată cu spatele la oglindă şi acaparată de prietene. Una dintre ele pregăteşte machiajul pentru gene, cealaltă se ocupă de unghii, a treia îi aranjează părul şi a patra apare cu magia seducţiei: parfumul. Încet, dar sigur, înfăţişarea fetei din poveste se schimbă. Ea este curioasă să se privească în oglindă, dar prietenele nu o lasă. Ultimul retuş, parfumul Katy Perry ... şi se aude soneria! Fetele se sperie. Gazda anunţă că îşi aşteaptă socrii... Fetele se decid să părăsească pe ascuns incinta, ca nişte adolescente neascultătoare.
Gazda închide uşa pentru a primi invitaţii în sufragerie. Fetele, dispar pe rând, câte una. Fata din poveste este ultima care pleacă. Afară constată că a rămas singură. Acceptă situaţia şi o porneşte spre Super-Market , să cumpere mâncare pentru pisica ei. Priveşte spre luna care pare să-i zâmbească.
Ajunsă la magazin, fata aproape se impiedică de un copilaş care împingea nişte scaune, ce reprezentau zaruri.
Fata trece pe lângă o nacelă unde doi angajaţi puneau ornamentele pentru sărbătorile care se apropie. După trecerea fetei, o ghirlandă pică pe un client, ce arată ca un pom de Crăciun...
Fata ajunge în zona papetăriei, trecând pe lângă un alt angajat, care plimba o scară. După trecerea ei, acesta se împiedică, lovind cu scara, un raft întreg de produse, care se împrăştie, pe jos, pe oameni....
Fata din poveste, îşi alege produsul dorit pentru pisicuţă şi priveşte mirată în jur, pentru că de obicei era agitaţie în zonă. Vede că mai mulţi bărbaţi erau opriţi în capetele zonelor cu rafturi, blocând circulaţia, privind la ea. Acestia sunt aproape de leşin... Dacă trebuie să vină salvarea?
Fata se sperie, gândindu-se că este ceva neregulă în ţinuta ei... Îşi aduce aminte de joaca cu prietenele şi tresare, pornind grăbită spre ieşire, unde se loveşte de un bărbat... care devine un cavaler ajutând-o. Acesta este chiar vecinul ei, pe care-l adora...în secret.
Cei doi pornesc împreună, spre casă, privind la o stea căzătoare. Fata din poveste, trece pe lângă o vitrină şi vede o femeie care o priveşte. O salută mirată, apoi continuă drumul, spre uimirea vecinului. La următoarea vitrină, o vede din nou pe femeie...însoţită de vecinul ei... Nu o mai salută....
Frumuseţea vine din interior, important este să crezi şi să ai încredere în tine... Magia iubirii este pretutindeni şi apare de unde nu te aştepţi...”


Buchetul miresei este în mâna fetei din poveste. Nu, nu a prins-o... urmează să o arunce....

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.


marți, 20 octombrie 2015

Între vis și realitate



Brr! Ce frig este! Toamnă târzie. Mă grăbesc spre autobuz pentru a  ajunge în timp util acasă. Dimineață m-am trezit mai greu și întârziasem, motiv pentru care a trebuit să lucrez mai mult, pierzând cursa regulată de la servici.
Mă așez la coadă la bilete dar se pare că s-au epuizat...Stau cinci minute și în sfârșit se eliberează un abonament.
Apare autobuzul. Renunț la coadă și mă urc în mijlocul de transport. Îmi caut banii, să cumpăr de la cineva un bilet... Nu găsesc nimic în buzunar...Parcă aș lucra pe nasturi! Mă decid să cobor.
Ajung cu greu acasă. Urc agale scările, deschizând încet ușa. Am uitat că sunt singur pe acasă. Întind mâna spre comutator, iar odată cu aprinderea luminii, se aude o bufnitură. Masa din hol, lovită de mine, ajunge la perete, desfăcându-se. Mă uit la masă, ca la un dușman!
Ajung la baie și constat că am de pus rufe la spălat. Le îndes în mașină și pornesc programarea, întinzând firul cu prelungitor, spre hol.
O pornesc spre bucătărie. Îmi pun repede de o cafea și păsesc spre dormitor. Acolo privesc fără vlagă la dezastrul de dimineață. Grăbindu-mă, căutând una alta, obiecte nu femei, am dărâmat pe ici pe colo. Raftul și polița de lângă pat sunt compromise. La fel masa pe care am vrut să o scurtez, tăindu-i din picioare dar nu prea se nimereau ca toate patru să aibă aceeași lungime...
Un miros de ars se simte din bucătărie. Alerg acolo, lovind vitrina care se dezechilibrează, picând peste mine. Se aude zgomotul de geam spart. Piciorul mă doare... se pare că se va umfla. Dar nu piciorul mă durea și faptul că dezastrul se accentua. Chiar vroiam să schimbăm o parte din mobilă dar nici chiar așa...
Ajuns în bucătărie, calc ca pe ouă, nu de durere și de teamă să nu mai distrug ceva!
Apoi mă îndrept spre baie să mă schimb, de haine nu de altceva, trezindu-mă pe covor, lovind cu capul în geamul de dulapiorul de pantofi, care se sparge. Cablul electric de la prelungitor era vinovatul. Îl scot din priză și intru în baie.
După ce-mi schimb hainele, le introduc în mașina de spălat, din care curge apa, supărată că nu am lăsat-o să-și termine treaba... Dezastru!
Renunț și la cafea, de fapt ea renunțase la mine, dispărând pe sobă. Enervat privesc spre filtrul de cafea care-mi zâmbea .... De ce nu l-am folosit?
Când totul începe prost, sigur se termină și mai prost.
Mă duc în dormitor și mă arunc în pat iar acesta scârțîie și parcă intră în pământ....

Deschid ochii. Este dimineață. Ciripitul păsărelor creează o ambianță plăcută. Cât este ceasul? Ce zi este? A... am o zi liberă. Să profit de ea! De zi...
Ajuns în bucătărie îmi pregătesc cafeaua la filtru, pe care o consum relaxat. Apoi mă îmbrac cu hainele de plimbare, pornind agale.
Admir fețele oamenilor care sunt fericiți. Se pare că trăim într-o lume mirifică! Călătoria continuă. Ajung în centru unde este agitație. Lumea se grăbește.
Mă uit în jur și constat că sunt lângă scările unei bănci unde este o forfotă de nedescris. Îmi bag mâna în buzunar... găsesc cheile, telefonul...în celălalt buzunar găsesc portofelul. Îl deschid și scot cardul. Îmi aduc aminte că pot face cumpărături in rate fara dobanda de la bancă. Transilvania. Zâmbesc și eu, fiind în ton cu cei din jur.
Ajung la MOBEXPERT și mă decid să intru. Rămân cu gura căscată dar o închid repede că aud zumzetul unei muște. În fața mea, se aflau niște vânzătoare superbe, iar în spatele lor un set de mobilă ideal pentru dormitor, lângă cel de bucătărie.... Una dintre domnișoare se oferă să-mi acorde asistență tehnică, generoasă.
După câteva minute, scot mirificul card de cumparaturi pentru a plăti produsele mult dorite. Mobilierul urma să fie livrat acasă, montat, aranjat iar plata o făceam în 12 rate, fără dobândă. La casă, o altă vânzătoare frumoasă, care mi-a atras atenția și privirea, mi-a explicat că în urma achiziției, adunam puncte STAR. Fiecare punct valora un leu, iar suma adunată o puteam investi în alte cumpărături. Mi-a spus că sunt peste 8000 de magazine partenere! Wow, iar eu cheltuisem 5000 de euro pe mobilă... şi mai sunt atâtea!
Călătoria continuă.  După două ajung și eu acasă unde mă aștepta mobila. O vecină pensionare făcea gimnastică la gât, mișcând capul în ritmul mobilei care urca pe scări.
În treizeci de minute, admir mobila. Deja mă gândesc la reacția soției când va vedea ce a noutăți au apărut în peisaj...
Repede intru pe internet și la Emag  , caut să-mi folosesc punctele, implicit banii primiți ca bonus pe card, pentru achziționarea mobilei. Un televizor, un laptop....


Soarele își trimite razele strălucitoare pe sub jaluzea, prin geamul dormitorului. Deschid ochii încet... Oare care a fost vis și care este realitate..
Orice vis poate deveni realitate, dacă ai suport tehnic și financiar!




 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Pentru cei de lângă tine



Oamenii sunt obișnuiți să-și organizeze viața astfel încât să le fie BINE lor înȘIși. Ei socializează mai GREU în viața rEală, totul fiind transformat ÎNTR-O VIAȚĂ virtuală activă.
Când cineva ajunge într-o situație critică își dorește să fie ajutat de semenii, fără a se gândi, că atunci când lui i-a mers bine, nu i-a păsat de alții.
De ce a ajuns omul atât de nepăsător în general?
Dacă fiecare s-ar implica, măcar un pic pentru a-i ajuta pe ceilalți, dacă am fi mai buni, am oferi o părticică din timpul nostru celorlalți, societatea s-ar uniformiza, s-ar dezvolta și ar oferi oportunități pentru toți.
Guvernele și președinții de până acum nu s-au implcat îndeajuns în evoluția serviciilor sociale. Aceste servicii sunt oferite de ONG-uri în limita bugetului și a oamenilor , a voluntarilor implicați.
Omul bătrân și neajutorat trebuie ajutat. Are nevoie de medicamente, hrană, toți vor ajunge, probabil, bătrâni odată și odată!
Un dezastru natural oricând se poate declanșa provocând distrugeri materiale și în cel mai rău caz, umane.
ONG-urile care se ocup cât pot de bine cu îngrijirea la domiciliu, pentru vârstnici ți persoane cu dizabilități, realizează și proiecte educaționale, reușind poate, în viitor să sensibilizeze și pregătească un viitor mai bun, realizat de copiii de azi.
Dar pentru toate, în existența umană, este nevoie de bani, de buget, care trebuie oferit de Guvern și aprobat de Parlament și Președinte. Fiecare om politic, trebuie să se gândească, înainte de a investi în propriile călătorii, modernizări ale vieții, că mereu există și un ... celălalt! Degeaba se fac investiții exorbitante în camapaniile electorale când aproximativ  40,3% din populația României este în risc de sărăcie și de excluziune socială.
În data de 16 octombrie 2015, în 54 de localități se va deșfășura evenimentul Un Milion De Stele. Acest eveniment este la a șasea ediție națională, fiind o inițiativă a celor 10 organizații Caritas din România care deservesc peste 115.000 de persoane nevoiașe.
Caritas România derulează o amplă campanie de lobby și advocacy, pe termen lung. Scopul acesteia este de a creea un sistem de asistență socială transparentă, sustenabiă, oferind șanse egale furnziorilor ONG de servicii sociale.

La finalul lunii noiembrie, ONG-urile care ofera servicii sociale, alaturi de un grup de beneficiari vor vizita cabinetul Primului Ministru, pentru a-și prezenta dorința de a crește cu 0,3% pe an, din PIB până în 2020, bugetul disponibil la nivel central pentru servicii sociale. Nu este mult , gândindu-ne că în primul îi ajutăm pe cei de lângă noi, că nu se știe când și cum putem fi în locul lor.
Pentru a sprijini și susține această idee, s-a pus la dispoziția cetățenilor, petiția DA Servicii Sociale!, unde fiecare își poate depune semnătura și adeziunea. 
Spotul video al campaniei se poate urmări aici .
Important de reținut, doar împreună ne putem face viața ușoară! Dacă celui de lângă tine îi merge bine, și ție își va fi mai bine! Totul ține de tine!



luni, 19 octombrie 2015

Acoperişul verde ....



Pătrăţel deschide un ochi. Îl închide şi-l deschide pe celălalt. Îl închide, apoi ii deschide larg pe amândoi! Sare din pat direct în uşă, lovindu-se uşor la cap:
-          Îmi vine mintea înapoi!
Se uită la ceas şi repede se îmbracă pornind în fugă la vecinul Gogonel. Acesta nu apucă să spună ceva, că Pătrăţel îşi lipeşte nasul de fereastră. Gogonel se freacă la ochi şi se apropie de acesta, privind la rândul său, pe geam. Face ochii mari şi se freacă din nou la ochi:
-          Ce se întâmplă!
-          Ştii că Gogoşar mereu se întrista când se uita pe geam, văzând garajul meu dărăpănat!
-          Da…da…Dar unde-i maşina…şi acoperişul! – întreabă mirat Gogonel.
Între timp, pe uşă apare vecina Gogoşar, cu sufletul la gură:
-          Pătrăţel! Mi-a zis sora ta că eşti aici… Cineva îţi demolează garajul!
-          Da. Odu.
-          Cine? – întreabă Gogonel
-          Dar de ce?
-          Nu ai plătir taxa de parcare? – întreabă Gogonel.
-          Nu…adică da…adică am plătit! – susţine Pătrăţel
-          Nu înţeleg…
-          Nici eu… - aprobă Gogoşar.
-          Îmi pun un acoperis verde  – spune fericit Pătrăţel.
-          Păi…nu puteai să-l vopseşti verde! – se miră Gogonel.
-          Verde…hm…ca natura…. – gândeşte vecina Gogoşar. Scuze că am intrat aşa la voi, dar credeam că-ţi fură maşina!
-          Nu…nu…
-          Dar de ce au pământ? – întreabă Gogonel privind intens pe fereastră.
-          Păi este acoperişul verde,
-          ?!
-          Compania care-mi face acoperişul se ocupă din anul 2003 de peisagistică, de amenajări de spaţii verzi.
-          Adică faci grădină pe acoperiş? – întreabă Gogonel. Putem roşii pe acolo!
-          Ai glume în program? – face pe supăratul Pătrăţel.
-          Dar nu devine greu acoperişul? Nu te plouă?  Schimbi plantele în fiecare anotimp?
-          Nu, Gogonel! Sunt uşoare, nu necesită modificări de structură. Retenția apei pentru nevoia vegetației se face la nivelul stratului de drenaj. Plăcile de drenaj reţin 10 l apă/m² şi se întinde doar un substrat subțire de 60 mm. Plantele sunt alese astfel ca să facă faţă oricărei temperaturi, anotimp.
Gogoşar priveşte uimită la Pătrăţel. Gogonel aplică uşor palma pe capul lui Pătrăţel:
-          Nu are febră. Hm! Dar deştept esti!
-          Aşa am fost mereu dar nimeni nu m-a văzut… - oftează Pătrăţel. Vezi, o să ai o privelişte mirifică, de pe balcon Gogoşar.
Gogoşar rămâne fără grai, descoperind că vecinul ţine mult la ea…cine ştie… Pătrăţel o porneşte fericit, spre apartamentul său. Gogonel spune:
-          Ar trebui să facem în faţă blocului o terasa verde !
Pătrăţel ajunge în camera lui, auzind cum sora lui o porneşte spre Gogoşar. Zâmbeşte:
-          Cine caută găseşte! Uneori trebuie să ai noroc…
Pătrăţel îşi deschide calculatorul, intră şi vede pagina salvată, al cărui cuvânt cheie fusese: acoperiş cu flori…

O recomandare



Stau şi gândesc. Mult!
Este greu să mă decid. Trebuie să recomand unei persoane, un device. Dacă ar fi pentru mine, mi-ar fi mult mai uşor. Obiectele ilustrează personalitatea posesorului.
Întâi trebuie să aleg brand-ul.
Prefer Allview. Este un brand care s-a născut şi a crescut în oraşul meu. Astfel, persoana care o primeşte va avea o adiere de vânt al orăşelului de la munte....
Mai greu este deoarece persoana căreia trebuie făcută recomandarea este şi blogger, recunoscut, al cărui blog, Blogatu  , organizează diferite concursuri interesante.
Cu greu m-am hotărât! Tableta Q10 PRO  este mai mult decât ideală. 


De ce?
Design-ul tabletei este potrivită pentru a fi mereu la ”purtător” , fiind slim, dimensiune de 8.9 mm, cu display IPS de 9.7”. Perfect pentru a fi utilizat oriunde, chiar şi când nu se află în birou. Poate oferi răspunsurile la solicitările concurenţilor, sponsorilor, poate posta noi concursuri şi m-ai ales căştigători ( ca mine) în timp real. Nu este nevoie să folosească telefonul, la care poate vorbi, în timp ce tastează pe tableta conectată şi WI-FI la reţeaua de internet. Se cîştigă timp… time is money!
Doar avem două mâini!
Dacă nu are de comunicat de pe tabletă, grafica de PowerVR SGX 544MP îl ajută în desfăşurarea unor jocuri interesante, mai ales că memoria RAM este de 2G iar cea Flash de 16G…
Hm!...Gata nu mai spun nimic că parcă văd că-l achiziţionez pentru mine! Măcar aşa îl pot testa….
Totul se vede perfect pe tabletă, ALL VIEW!   

duminică, 18 octombrie 2015

Consumul care ne… consumă



Of! Iar este dimineaţă! Mă trezesc repede, observând că acul ceasului se deplasează ameninţător. Mă grăbesc să-mi pregătesc cele necesare, pornind spre servici. Înainte de a ieşi, văd facturile de energie electrica şi gaz. Le iau cu mine pentru a le plăti când mă întorc spre casă. Ezit să mă uitpeste ele, pentru a nu mă speria de valoare… Oricum urmăresc atent consumul, dar totuşi sunt luat prin surprindere…. ca şi autorităţile de venirea iernii!

Ajuns la birou, arunc o privire în jur, găsind cu greu o priză liberă pentru a-mi pune telefonul de serviciu, la încărcat. Parcă toţi colegii vorbesc cât mine, că toate telefoanele erau la încărcat! Pornesc şi eu, calculatorul. Sunt ultimul…
Mă enervează curentul, nu electric, cel de aer. Instalaţiile de climă sunt pornite, uşa deschisă, ferestrele deschise şi aerul îşi face de cap!

Citesc primul mail. Era de la domnul cu care urma să am o întâlnire legată de un audit energetic  . Nu prea aveam chef de el, de aceea l-am programat mai târziu, spre terminarea programului. Îmi sun colaboratorul care se ocupă de bilanţul energetic al companiei pentru a afla detalii despre firma de audit.
Nu-mi răspunde dar îmi trimite mesaj să mă uit pe mail. Aşa şi fac. În mesajul primit aflu că compania respectivă se ocupă de fonduri nerambursabile pentru monitorizarea energiei cu scopul reducerii consumului. Hm! Poate mă ajută şi acasă!

Între timp, treburile zilnice mă acaparează. La un moment dat sunt sunat de la poartă că mă aşteaptă cineva. Privesc ceasul şi constat că este ora pentru discuţia legată de fondurile nerambursabile, de audit.
O pornesc spre poartă, cu gândul să termin cât mai repede, apoi să mă liniştesc şi eu în cele două ore rămase din programul de lucru.

Ajuns la poartă, am prima surpriză. Domnul de la firmă este de fapt o doamnă! Şi ce doamnă! Elegantă, aranjată, sobră şi cu o mapă de prezentare ce pare impecabilă. În jurul ei apăreau diverşi colegi care aruncau priviri admirative, iar portarul discuta cu ea, părând supărat că am ajuns aşa repede. După prezentările de rigoare, am pornit spre una din sălile de sedinţe.
Discuţia a fost una interesantă. Doamna aflase că depăşim valoarea de energie primară, tep şi s-a gândit să ne sprijine cu fonduri neramburabile ca să obţinem finanţare ca să monitorizăm consumurile energetice în producţie. Eu am insistat să rezolvăm şi cu consumul de energie din birouri, urmând ca apoi să o întreb dacă are soluţii şi pentru locuinţe. Aşa am aflat despre realizarea acelui certificat energetic atât de util pentru birouri şi locuinţe.
Pe această cale am aflat că a fost introdus prin Legea 159 /2013, care modifica Legea nr. 372/2005, obligativitatea acestei certificări, în cazul în care se doreşte vânzarea sau închirierea unei locuinţe. Contractul de vânzare sau procesul verbal de recepţie a lucrărilor efectuate la o locuinţă, sunt nule şi pot fi atacate în instanţă dacă acest certificat lipseşte. Mai multe urma să aflu data viitoare, deoarece atenţia mea, de multe ori, se pierdea în decolteul generos al partenerei de discuţii…

Bucuros de informaţii, am condus-o prin companie, în halele de producţia pentru a vedea despre ce este vorba, demarând procesul birocratic pentru obţinerea fondurilor necesare pentru monitorizarea şi îmbunătăţirea consumurilor.
Nici nu mi-am dat seama cum trecuse timpul… observând doar, că schimbul unu pleca iar schimbul doi venea. De obicei era agitaţie pe culoarul de trecere al zonei de  producţie, dar acum… Uimit întorc uşor capul şi constat că ne urmau, în acelaşi ritm cu noi, toate persoanele, începând cu nişte bărbaţi care-mi studiau partenera de discuţii.
Decid să ne oprim şi să retragem într-o parte pentru ca masa de oameni să-şi continue drumul. Îmi era frică să nu leşine cineva pe acolo….

Apoi ne-am continuat drumul, strategia şi urmează o nouă întâlnire. Timpul a zburat şi trebuie să plec acasă. Să nu uit să plătesc facturile. Îmi arunc o privire pe o poză lăsată de vizitatoare şi decid că este timpul să mă implic şi acasă în reducerea consumului şi a facturii implicit.Interesantă termografie are un bloc reabilitat….


Acest articol participa la concursul SuperBlog 2015.