Un bebeluș și o bucătărie necunoscută

Soția mea este plecată pentru o zi din localitate. În ultima săptămână, în fiecare zi îmi punea aceeași întrebare:

-          Ești sigur că poți avea grijă de George?

-          Normal, sunt un om matur - răspundeam eu ferm convins că am dreptate și încurajându-mă în același timp.

George este bebelușul nostru și are aproape un an. Eu fiind preocupat permanent cu servicul, petreceam extrem de puțin timp cu el, pentru că eram mereu obosit și ajungeam seara târziu acasă. Plecarea soției mele mă ajuta să recuperez din timpul pe care nu l-am petrecut cu el.

A venit și ziua plecării soției mele. După ce-și sărută copilașul, apoi celălalt copilaș (adică pe mine),  privește cu teamă în casă:

- Ai grijă! Dacă ai probleme, sună-mă!

- Bine - spun liniștit și convins că mă descurc, iar singurele apeluri telefonice vor cele ale ei către mine.

Ea pleacă iar eu o urmăresc cum urcă în taxi și mă asez în fotoliu pornind televizorul în surdină. Liniștea este întreruptă de către George, care aude o voce care-l îndeamnă telepatic să plângă...

Mă duc la pătuț și-i caut suzeta. Îl răstorn ușor pe George spre stânga, apoi spre dreapta dar nu găsesc ceea ce caut. Oricum este prea mare pentru suzetă!

Îi zâmbesc și constat că obiectul căutat se afla deja în gurița lui. Mă bucur dar el continuă să plângă. Îl iau în brațe și verific scutecul, care este uscat. Continuă să plângă. Îi este foame! Îl las în pătuț și caut ceva prin frigider. Nu cred că i se potrivește nimic: salam, cascaval, bere, friptură... Mai sunt niște fructe și legume. 

Între timp găsesc un bilețel (de fapt mai multe pagini) pe ușa frigiderului unde soția îmi lăsase un mesaj. Citesc pe sărite și găsesc informația dorită la pagina a treia: „Folosește storcătorul  pentru a prepara bananele. Are un sistem de stoarcere prin presare la rece, fără frecarea și încălzirea fructelor la viteze mari. Nu intra în panică pentru că trebuie doar să apeși pe buton după conectarea la priză”.

Îmi pregătesc fructele, atât pe ale lui George cât și pe ale mele pentru sucul obișnuit pe care mi-l oferea soția mea, dimineața înainte de a pleca la servici și încep să le prepar. Trăiește sănătos!

Oricum, prioritate au bananele lui George. Totul este pregătit dar nu găsesc storcătorul... Unde o fi?

Deschid primil sertar și găsesc o varietate de produse de bucătărie, cele mai frecvent utilizate: o cană termică, cratiță, ustensile de bucătărie, oale, tigăi, farfurii, căni, tacâmuri. 

Fiind utilizat des, mă gândesc că trebuie să fie la îndemână. Mă uit și în dulap, pe masă.... pe jos... nimic! Mai caut și apoi o sun pe soția mea. Nu poate răspunde și-i trimit mesaj. Primesc imediat ca răspuns o imagine și trei cuvinte: sertar dreapta jos.

Deschid sertarul respectiv și recunosc obiectul din imagine. Mă apuc de treabă spre bucuria lui George, a cărui privire fusese tot timpul îndreptată spre sertarul unde se afla storcătorul.  Tot acolo se aflau formele de prăjituri, apoi făcălețul, polonicul - obiecte atât de dragi, când erau folosite pentru prepararea mâncărurilor, dar înspăimântătoare în mâna soției când mă amenința pe mine...

Găsesc și rășnița de cafea și mă bucur la fel de mult, ca George, când a primit bananele. Îmi macin boabele de cafea...

Trebuie să mă implic mai mult în problemele casnice ale casei, dar poate peste câteva luni, când voi fi în concediu, mă gândesc în timp ce George își savurează delicioasele banane. Între timp este gata preparat și sucul meu din fructe stoarse până la ultima picătură.

Îl duc pe George în pat pentru somn. Eu privesc spre televizor și adorm.

Mă trezește un cățel, de pluș, care se urcase pe mine. Tresar. George se plimba în patru labe și arunca cu jucării prin cameră. Era dezordine. Privesc înspăimântat la haosul din jur în timp ce sună telefonul:

-          Cum sunteți? - aud vocea soției

-          Bine... Ne distrăm.

-          Ai pregătit prânzul? Supa pentru George.

-          Acum... Unde găsesc castronul? 

-          Îl prepari ca să fie proaspăt! Păi iei legumele și le speli, le pui în storcătorul cu care ai făcut bananele și se face supă. Pune și o frunză de mărar. Apoi le golești în oala de gătit!

-          Tot în storcător? - întreb mirat, în timp ce George trage fața de masă pe care se afla o vază cu flori, care face zgomot în interacțiunea cu podeaua.

-          Da. Așa consumăm produse 100% natural.

-          Bine...mă ocup - spun în timp ce coșul imens de jucării se răstoarnă pe covor.

După un timp scurt, reusesc să prepar supa pentru George și încă un suc pentru mine. Îl hrănesc pe micuț folosind vesela pentru copii, din sertarul superior al dulapului. Începe să-mi placă confortul oferit de obiectele dragi din bucătărie.

Având energie, am reușit să strâng toate jucăriile, să șterg apa de pe jos ca urmare a căderii vazei cu flori (bine că nu s-a spart) și am strâns cioburile unui pahar spart de mine... Cioburile aduc noroc.

Când termin, mă îndrept spre dormitor dar intră cineva pe ușă. Este soția mea, care și-a rezolvat treburile mai repede și a venit fuga acasă. Eu zâmbesc fericit, în timp ce apare George cu un polonic uitat de mine lângă patul său, după pregătirea prânzului. Soția mea ne privește și spune fericită:

-          Uite-l că stă în picioare!

Da, totul este în picioare: mobila, bucătărie, eu, ea și chiar George care nu a mers pînă în acel pe moment, pe propriile picioare!

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2020.