Bărbatul privește ceasul de la
mână, apoi își verifică și telefonul mobil. Era timpul să se culce, pentru că
urma să aibă o zi grea. Înainte de a stinge lumina, după ce se pune în pat,
pornește televizorul derulând programele. Alege un canal de documentare. Se
prezenta Cuba. Închide ochii, ascultând informațiile...
Soarele își trimite razele
prin perdeaua ce acoperă fereastra, spre bărbatul care dormea intens. Acesta
își mișcă o mână și privește spre geam, apoi spre telefon, la ceas și sare din
pat. Se îmbracă din mers și fuge pe scările hotelului sub privirile nedumerite
ale celor prezenți. Întârziase.
Mașina îl aștepta. Se urcă
repede și mormăie câteva cuvinte. Șoferul merge regulamentar, deși bărbatul
insistă să mărească viteza. Cu greu, ajung la destinație, poarta se deschide și
ei pătrund în incintă. Bărbatul sare de pe scaun, alergând pe scări.
Întârziase la evenimentul
care-l putea propulsa în carieră. Este invitat în cabinet și în așteptarea
gazdei, își dă seama că a uitat reportofonul la hotel. Se enervează dar își ia repede
un creion și o hârtie pentru a nota informațiile. Apare o femeie care-l
servește cu o băutură și-i întinde cuti cu trabucuri. El refuză inițial, dar
totuși își aprinde una, savurând licoarea, care-l cucerește. Privește la
sticlă, moment în care, presedintele își face apariția. Bărbatul scapă sticla
pe jos, dar aceasta nu se sparge:
-
Tare...
ca și conținutul.
-
Marca
proprie – spune presedintele.
După protocolul obișnuit,
bărbatul începe interviul. Se discută despre „Mișcarea din 26 iulie” când dictatorul
Batista a fost învins de rebeli. Apoi presedintele îi spune de reforma agrară
și de declararea Cubei ca stat socialist.
-
De ce
socialismul?
-
Pentru
că am putu oferi gratuitate la învățământ și la sănătate. Oamenii au nevoie să
fie protejați și să studieze. Un stat puternic are la bază oameni sănătoși și
învățați.
-
Considerați
că comunismul a fost și este de actualitate?
-
Cu
evoluția tehnologiei, nimic în viața de astăzi nu este de actualitate.
-
Ce
considerați că rămâne veșnic?
-
Istoria
națiunii, recunostința oamenilor. Iar ca parte materială, romul Havana și
trabucurile sunt recunoscute internațional, chiar și acum.
-
Pănă
când veți conduce țara?
-
Au
trecut 50 de ani... În acest an, 2006, voi renunța. Uneori în viață, trebuie să
știi când să renunți, și mai ales, să-ți asumi propriile decizii. Trebuie să
fim tari ca romul și puternici ca un trabuc....
Bărbatul sare din pat... A
visat... Doar este în anul 2017! Cuba atrage anual, mii de turiști. Visul lui
era să plece în Cuba, să viziteze țara exotică din centrul Americii... Până
atunci, se delectază cu un rom Havana original, primit de la un prieten, care
știe ce este bun și de calitate. El este constient, că visul lui poate deveni
realitate.
Pe situl Havana In the Street
se acordă premii numeroare: fiind
multe premii săptămânale iar, premiul cel mare este o vacanță de cinci zile la
Havana. Participanții sunt angrenați într-un joc în care concurenții,
vizitatorii, dețin cheia competiției. Sunt
opt episoade și vizitatorii joacă rolul principal în serial, urmând să decidă
continuarea derulării aventurilor noului episod, care apare la un interval de
două săptămâni.
De asemenea, există un concurs
online, unde participanții contribuie la forma finală a unui graffiti, realizat
de Sweet Damage Crew și pot alege orașul unde să aibă loc acest eveniment.
Orașul câștigător este ales ca fiind cel ce adună cele mai multe „share”-uri pe
Facebook!
Orașul care merită să fie
gazda acestei petreceri este Cluj Napoca. Orașul deja este unul modern care
poate îmbina tradiția și arta românească, folosindu-se de contextul cultural
universal cu obiceiurile și valorile cubaneze.
România și Cuba au un istoric
care are multe puncte comune, iar Havana și Cluj Napoca, sunt orașe
reprezentative și de tradiție. Poate, la anul se vor organiza aceste evenimente
comune cubanezo-române în mai multe orașe, pentru că fiecare oraș merită, având
propriul său specific, cu istoria, cultura, datinile și tradițiile lor.
Cuba... un loc exotic!
RăspundețiȘtergereAsa este. Fiecare tara are specificul ei.
Ștergere