Când berea pică bine

Cel mai plăcut moment al anului este cel în care plecăm în concediu. În fiecare an, aștept cu nerăbdare acel moment, care este unic în an!

Anul acesta ne-am decis să mergem pe munte, la o stațiune. Am lăsat-o, ca de obicei, pe soția mea să se ocupe de rezervări. În sfârșit a venit și acel moment.... Cu două zile înainte de plecare, am avut primul șoc: veneau și socrii mei cu noi! Eh... se mai întâmplă.

Grăbit și agitat cu plecarea, în ziua deplasării, m-am trezit dis-de-dimineață ca să avem timp suficient, mai ales că încă nu-mi finalizasem bagajele....

După două ore, reusesc să strâng grămada de obiecte, punându-le cât de cât în ordine...

-          Ce de bagaje! – aud o voce care mă face să tresar.

Au venit socrii la noi, deși noi ne pregăteam să mergem după ei. Au uitat că este ziua plecării și i-am trimis degrabă acasă la ei, să-și facă și ei, bagajele. Cât au stat pe la noi, am plecat în fugă, spre piață pentru ultimele cumpărături. Normal, am fost monitorizat de vecina care era de veghe, pe balcon.

După ce am dus o grămadă de bagaje la mașină, am pornit spre locuința socriilor, unde surpriză, aveam o mulțime de treabă. Perușii zburau peste capetele noastre, deși trebuiau să rămână în colivie, vecina ce avea grijă de locuință, alunecase pe o coajă de banană, iar eu duceam de zor, florile de pe balcon în cameră, pentru a fi mai ușor de udat. Soția mea, repeta operațiunile de împachetat bagaje și cu greu, golind frigiderul de cei trei pepeni imenși, am pornit spre mașină,

Când am demarat, am răsuflat ușurat, dar pentru o scurtă perioadă de timp! Uitasem să pun benzină dar, noroc că aveam mereu un bidon de doi litri, cu licoare pentru mașină, la îndemână.

Deși aveam cazare de la ora 14.00, iar eu cerusem telefonic să ne primească de la ora 12.00, noi am ajuns la pensiune, în jur de ora 18.00. Tot era bine, că am ajuns în ziua programată! Aveam cazare la etajul trei și am avut ce duce pe scări.... Un pepene îmi picase din mână și căzuse pe trepte, sfărâmându-se și picând o bucată, pe capul recepționerei. Aceasta, zâmbind, ne convinge că nu este nici o problemă, de parcă ar face baie de pepeni, zilnic!

După ce finalizez amplasarea persoanelorși a bagajelor, cobor în fața pensiunii, la o țigară, monitorizând pe cei ce trec prin fața locației, exact ca vecina de acasă.

O femeie mă întreabă dacă este vreun magazin în direcția ei, iar eu îi confirm ceea ce dorește. O altă persoană mă întreabă dacă drumul pe care-l urma era cel spre spital. Îi confirm și ei. O femeie, iese din pensiune și mă întreabă unde este toaleta, iar eu o îndrum într-o direcție oarecare. Parcă aș fi birou de informații!

Indiferent ce drum aleg persoanele, este imposibil ca acestea să nu găsească în drumul lor,  la spital un magazin!

Urc în cameră și aud discuții legate de aerul condiționat, de zgomotul care-l face unitatea exterioară, amplasată lângă fereastră și... descopăr berea pe care o cumpărasem dimineața... O iau cu grijă, ascunzând-o în spatele meu și mă strecor afară. O savurez! Ce bună este berea după o asemenea zi!

Acum doar o bere... dar în perioada 7-17 septembrie, voi participa, acasă în Brașov, la Oktoberfest, care are loc într-o nouă locație, mult mai mare, acolo unde a fost stadionul Municipal...

Visele îmi sunt întrerupte de soția mea, care mă cheamă la apel! Ah, ce bună a fost berea!