Fiecare persoană are simț
civic, fiind într-un fel responsabil pentru propriile acțiuni și pentru bunul
mers al vieții. Un blogger este mult mai responsabil, pentru că poate implica
și alți oameni în rezolvarea problemelor societății.
Societatea civilă a
existat din cele mai vechi timpuri, folosindu-se acest termen chiar de către
Aristotel, sub numele de „politike koinonia”, ceea ce reprezintă în concepția
acestuia, o comunitate a căror membrii aveau un scop comun, un bine, care să se
reflecte într-o viață frumoasă și virtuoasă.
Deși există mai multe
societăți civice, relațiile acestora cu oamenii se bazează pe comunicare și
parteneriat profitabil, în ambele sensuri: societate-oameni, cu scopul clar
definit de a face bine. Acel bine poate fi oferit unei persoane, unor cauze sau
unui stil de viață.
Dacă oamenii ar fi mai
responsabili, unii poate doar mai bine informați, societatea s-ar dezvolta mai pregnant,
iar ceea ce este bine, ar fi la loc de cinste.
Doar gândul că multe
materiale reciclabile ar putea fi de folos semenilor, societății și astfel s-ar
evita mai multe distrugeri care afectează mediul ambiant, poate fi un început.
Dacă hârtia, fierul,
plasticul s-ar depozita și s-ar refolosi, mulți ar avea beneficii importante.
Pădurea noastră nu s-ar deteriora, iar defrișările ar fi doar niște amintiri
urâte. M-am implicat de mai multe ori, în conștientizarea oamenilor, că
pădurile noastre dispar, iar natura se va răzbuna, atât în timp, cât și în
spațiu. Din păcate nu sunt multe persoane cu simț civic în acest sens, ceea ce
face ca în final, toți să avem de suferit. Locul lemnului și al copacilor sunt
în pădure, nu în tiruri care să le transporte peste hotare.
Așa cum Kaufland se ocupă
de reciclarea bateriilor uzate, așa ar trebui ca și alte componente
reutilizabile să fie reciclate. Kaufland România este sponsorul principal la ONGFest 2017, finanțat de
Programul de cooperare Elvețiano-Român care se desfășoară în trei orașe
importante din țară.
Conform sursei Facebook ONGFest, programul de desfăsurare al evenimentului este următorul: București (Parcul Herăstrău,
17-18 iunie), Iași (grădina Palas, 24 iunie) și Cluj- Napoca (str. Potaissa, pe
1 iulie).
Un asemenea eveniment este benefic și va îndemna oamenii spre responsabilate, prin comunicare informativă.
Un asemenea eveniment este benefic și va îndemna oamenii spre responsabilate, prin comunicare informativă.
Singurul meu regret ca blogger Civic Break este că tot
vedem pe drumurile noastre ceea ce apare în imaginea de mai jos, iar multora,
încă nu le pasă....
Aștept momentul, când se va spune clar și
răspicat, de către autoritățile competente: „STOP DEFRISĂRILOR. STOP
DISTRUGERII PĂDURILOR!”
Oare când va veni ziua respectivă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu