Un dinte nărăvaş

Câteodată, îţi dai seama cât de mult contează delăsarea, nepăsarea, adică amânarea unor lucruri care în timp se dovedesc că trebuiau făcute. Uneori gândeam că ceva, aşa cum vine, aşa şi pleacă...dar nu şi boala.

Dacă mergeam din timp la un cabinet stomatologic , acum nu mai aveam nevoie să-mi fac un implant dentar  şi mă scutea de anumite drumuri şi suferinţe.

Acum câteva zile mă simţeam rău, groaznic…avea loc un război în capul meu. Gâtul mă ustura, nasul se încăpăţâna să rămână înfundat, tusea mă însoţea iar orice zgomot cât de mic îmi provoca atacuri asupra capului. Frisoanele îmi ţineau companie. După o zi de suferinţă, în care nu-mi mai simţeam deloc zona de la gât în sus, totul fiind ameţitor, m-am decis să merg la doctor.

Faptul că în urmă cu o seară, mergând să beau apă, am ameţit şi am luat contact cu gresia a fost un factor determinant. În urma acestui impact, simţeam şi un cucui care-mi apăruse în cap dar era nesemnificativ faţa de celelalte dureri şi probleme.

După ce mă îmbrac corespunzător frigului de afară, pornesc spre destinaţia finală. Atâtea haine aveam pe mine, că simţeam că mă rostogolesc, lucru care s-a şi întâmplat la un moment dat, căzând şi lovindu-mă în cot!

Mă ridic, sub privirile unei bătrâne care cânta şi ţipa la câini, pe balconul blocului unde a avut loc evenimentul şi cu capul pe umeri, deşi nu-l simţeam, ajung în staţia de autobuz. Cu greu, îmi vine şi mie autobuzul, urc, scrâşnind la fiecare deschidere zgomotoasă a uşilor, în staţii. Maşina se deplasează încet dar ameţeala şi aşa mă cuprinde. Mă uit la figurile împietrite ale celor din jur. Ei par mai bolnavi ca mine...Sper să nu meargă la acelaşi doctor, să fie coadă....noroc că m-am programat!

În sfârşit ajung în staţia unde trebuie şi cobor repede. O pornesc spre blocul unde era cabinetul medical. Nu mai fusesem pe acolo de vreo zece ani...La intrare este o asistentă bătrână. O privesc, mă priveşte şi mă gândesc că a îmbătrânit în cei 10 ani de când nu mai fusesem pe acolo, cât alţii în 40 de ani. După un timp, percep, înţeleg....că medicul meu se mutase în altă locaţie, de vreo opt ani...

Oftez şi o pornesc din nou la drum. Urc în alt autobuz. Aceleaşi scrăşnituri, la închiderea uşilor, aceeaşi ameţeală, deşi viteza era mult mai mare...Dar ajung cu bine. Cobor şi mă deplasez spre cabinet. Oricum întârziasem. Ajuns acolo, un bătrânel intră repede înaintea mea pentru a nu fi el ultimul. După câteva ore în care am privit ca un muribund, pereţii crăpaţi, becul care pâlpâia şi chipurile înfrigurate ale celor din jur, reusesc să intru şi eu la doctor. Asta după ce el ieşise, privise în sala unde mai rămăsesem doar eu, întrebându-mă dacă la el am venit! Mă plâng de probleme, dar nu-i spun şi faptul că mă doare-n cot!

Primind reţetele, mă duc spre farmacia din apropiere. Farmacista îmi pregăteşte medicamentele şi-mi cere cardul. Îl ofer, deşi nu mai ştiam nici pinul, de durere. Apoi aflu că se referă la cardul de ...farmacie. Îi fac semn discret farmacistei şi scot teancul de carduri, de la diversele farmacii pe care le aveam. Cum mergeam o dată la o farmacie să iau cuiva un medicament, cum imediat mi se făcea câte un card. Cred că am mai multe carduri decât bani pe cardul de credit...sau debit. Iau plasa de medicament şi merg acasă.

Cu greu ajung acasă şi încep să iau medicamente ca să se termină războiul din cap. Luptele însă continuă şi tot iau...încă una...încă una...parcă le-aş lua pe toate ca să scap de programarea lor şi de stiva îmi face cu ochiul!

După câteva zile sunt ca şi nou. Adică nu mai am, decât o umflătură pe obraz. Îmi aduc aminte că doctorul îmi spusese să merg şi pe la dentist. Aşa că dacă tot sunt în relaţii bune cu doctorii, o pornesc şi spre această destinaţie. Îmi aduc aminte de nişte dureri, mai de mult, ceva ca un fierăstrău....dar dacă stăteam în curent, de aer, nu electric, îmi trecea...

Ajung la clinica stomatologica Cris Smile. Acolo am fost subiect de studiu, după care s-a făcut intervenţia care a fost necesară. De atunci zâmbesc! Smile!

Dacă mergeam din timp, la un cabinet stomatologic, nu mai aveam probleme, cu războiul din cap, iar dinţii mei, rămâneau la locul lor...

De acum încolo, îmi fac programare pentru consultaţie, în fiecare an. Mai fac câte un detartraj şi voi fi bine. Sănătatea este mai presus de toate. Merită să suferim din cauza unui dinte, atât? Ce părere aveţi?