cluc24

joi, 13 aprilie 2023

Marea ne așteaptă

 

Aud ușa de la birou cum se deschide și se trântește cu putere, deci șeful este bucuros, ori supărat! Eu deja sunt plin de nervi, pentru că refăcusem o prezentare pentru a patra oară, când a fost exact în forma propusă de mine inițial, dar alții au avut alte păreri. Aștept un feedback care nu întârzie să vină, dar este diferit de ceea ce gândeam:

- Bravo! A fost super!

- Mulțumesc.

- Mă gândeam că poți pleca o săptămână în concediu, așa cum mi-ai spus acum o lună că ai vrea!

Ridic privirea și simt că nervii se divizează și încep să facă pui... Înainte să scot o vorbă, ochii îmi devin bulbucați și dau din cap în semn de aprobare.

- Perfect! Ne vedem peste o săptămână. Distracție faină! - spune șeful care iese grăbit din birou, ca nu cumva să-i mai ceară concediu și vreun alt coleg.

Mă ridic grăbit de la birou, închid, laptop-ul, îmi salut scurt colegii și dispar din firmă. Chiar dacă nu aveam nimic pregătit pentru un concediu pe care-l așteptasem cu nerăbdare, dar fusese incert, cu siguranță voi găsi ceva, pentru că în general sunt descurcăreț. Așa zice mama despre mine. Sigur găsesc soluția ideală pentru o vacanta reusita.

O sun pe soția mea ca să o întreb dacă ar vrea să plecăm împreună în concediu. Ea avea oricum zile libere pe care le programase pentru o scurtă vacanța la părinții ei, deoarece eu nu-i confirmasem că puteam pleca în concediu. Copilul își dorea să mergem la mare și cu aceste gânduri mă pregătesc să caut o oferta buna.


Ajung acasă și-mi scot laptop-ul de la serviciu ca să accesez site-ul prin care-mi făcusem o rezervare pentru mare prin programul Înscrieri Timpurii, dar pentru sfârșitul verii, pentru că mie îmi place să mă organizez din timp. Oricum, pot găsi ofertă last minute pentru o vacanță pe litoralul romanesc. Pornesc în lumea virtuală, iar wi-fi-ul îmi aduce în prim plan o mulțime de oferte litoral

...

Mașina oprește ăn fața hotelului de cinci stele din Mamaia. Mă deplasez spre recepție ca să primim camera. Acolo o blondă platinată îmi zâmbește, arătându-mi dinții albi și sănătoși, precum în reclamele pentru produse de igienă personală. Mă mir că am timp să gândesc așa ceva, deoarece privirea îmi este atrasă de o altă zonă a corpului care mi se arată pentru puțin timp, atât cât să primesc acele indicații pentru completarea formularului.

În următoarele 30 de minute, toate bagajele au ajuns în camera de la etajul patru, chiar și ursul imens, din pluș al copilului meu, de care acesta nu se desparte nicăieri. E un urs alb, oare de la soare se va face negru sau brun?

După ce despachetăm, ne pregătim să mergem la plajă. Bine că este cald și nu trebuie să ne asortăm ținutele vestimentare, deoarece acestea practic au dispărut de pe noi!

Ajunși pe plajă, ne ocupăm sezlong-urile oferite de către hotelul unde suntem cazați și mă grăbesc spre barul amplasat la câțiva metri de noi, de unde revin în timp scurt cu răcoritoare pentru soție și copil, plus două beri reci pentru mine. Copilul este supărat că ursulețul de pluș nu a primit nimic, așa că golesc repede un pahar de bere și-l ofer prietenului nostru care ne-a însoțit în această vacanta fericita. După câteva minute o pornim spre apă, pentru că marea ne cheamă.

La prânz revenim la restaurantul hotelului all inclusive unde suntem cazați pentru a ne alege și savura bunătățile culinare dorite: pizza, salate, fructe, înghețată, prăjituri, băuturi alcoolice și răcoritoare.


După ce servim masa de prânz, fiind prea cald pentru plajă, o pornim în plimbare prin stațiune. În următoarele zile, mergem cu mașina la Constanța pentru a vizita pe rând: acvariul, delfinariul și portul. După ora 16,30, ne îndreptăm din nou spre plajă pentru ca să ne bălăcim în apă. Seara stăm pe marginea piscinei savurând diferite lichide ce ne hidratează.

Timpul este scurt, dar așa cum ne programăm pentru fiecare an, noi avem două escapade la mare, pentru ca în prima dintre ele să ne odihnim și facem plimbări, vizite. La următoarea revenire la mare, noi călătorim și participăm la excursii, tururi și plimbări cu vaporașul, hidrobicicleta și barca. Atunci pot spune că facem și sport, măcar la mușchii ce sunt angrenați în lupta cu valurile, la vâslit.

Deoarece alegem cele mai bune opțiuni de cazare la mare prin agenția Litoralulromanesc.ro, având totul asigura all inclusive putem să ne organizăm programul așa cum ne dorim, fiind fără griji și stress. Agenția se ocupă de tot ceea ce este nevoie, asigurându-ne toate capriciile,


Aceste zile trec repede și abia aștept noua revedere cu marea, cu litoral 2023, poate că data viitoare, va fi fără ursulețul de pluș, care este imens! A rămas tot alb, dar puțin mai murdar!

Cum ajungem acasă, spălam hainele și le pregătim pentru următoarea vacanță. Cu siguranță vom (re)descoperi, iar de la diverși prieteni vom afla și alte modalități de distracție, de relaxare, de locuri pe care să le vizităm precum și de unele restaurante cu specific culinar european, grecesc, turcesc și/sau asiatic.

 

Ne revedem cu drag!

 

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2023.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu