Atunci când suntem copii, ne dorim cu ardoare să petrecem cât mai multe clipe
plăcute lângă cei dragi, alături de familie. Când eram mic, nu aveam atâtea oportunități de a ne distra, dar reușeam
mereu să fim fericiți.
Programul de la
televizor era unul redus, nu pentru că eram copil, ci pentru că așa era pentru
toată lumea. Acum, mă gândesc că poate toți erau mici și era obligatoriu să se
culce devreme, ca să crească mari!
La ora 19,50 aveam întâlnire
cu mama, tata, bunica, sora mea și alți copii din vecini care se nimereau pe la
mine ca să ne jucăm, și ne uitam la câteva minute de desene animate. Îmi aduc
aminte, că într-o seară, din cauza unei transmisiuni a unui eveniment în direct,
emisiunea pentru copii a început mai târziu și implicit s-a terminat mult mai
târziu. Mama unor colege de joacă a venit speriată după fetițe, le-a urecheat
spunându-le să nu se mai repete întârzierea... De atunci nu s-a mai întâmplat,
pentru că programul de desene animate a fost redus până a dispărut.
A fost perioada în care m-am
delectat cu “Tom și Jerry”, câteodate apărea ciocănitoarea Woody, Cilli Willi,
Pluto sau Cip și Dale. Sâmbătă era petrecere în living, pentru că urmăream
“Gala desenului animat” iar la sfârșit, când mieuna pisica ce alerga după un
șoricel, așteptam cu nerăbdare următoarea sâmbătă. Pisica noastră Mizzy se
ascundea sub masă și acompania pisica animată.
Apoi a venit o nouă
epocă, nu doar în politică dar și în viața mea de copil. După “Ferma
animalelor” și “Cartea cărților”, Sandy Belle și Țestoasele Ninja m-au condus
spre calea adolescenței. Între timp, în viața noastră a apărut Azorel care se
juca cu Mizzy, neștiind că un câine și o pisică nu prea se înțeleg.
Eu nu urmăream doar
desenele animate, fiind chiar un mic cinefil. Mergeam la cinema,
unde săptămânal erau difuzate filme interesante. Când îmi ocupam locul pe
scaunul meu, tremuram la gândul că poate se va așeza în fața mea o persoană
înaltă, iar tatăl meu trebuie să-l roage să se lase mai jos, ca să pot urmări
și eu imaginile de pe ecran. Atunci am descoperit că oamenii se pot face mici, precum
eram eu când mă chema profesoara la lecție. Când era câte un western sau vreun film indian,
aveam impresia că s-a spart o conductă în care se află oameni. Dacă nu mergeau
părinții mei de dimineață să cumpere bilete, participam la un alt film înainte,
cu titlul: “Aveți un bilet în plus?”, protagoniști fiind părinții mei și alte
persoane din jurul cinematografului.
În timpul adolescenței
ne-am mutat la bloc iar viața s-a schimbat. Școala era o provocare, iar
animăluțele noatre: Azorel și Mizzy făceau zile fripte unor vecini care nu
iubeau animalele.
De ce unii oameni nu
îndrăgesc animalele, pentru că și ele sunt niște suflete, venite pe lume ca să
ne aline singurătatea, supărarea și să se integreze într-o familie mare?
Uneori, soarta se
răzbună. Un vecin se plângea că animăluțele noastre lasă murdărie pe scara
blocului, iar tocmai când explica această inepție în mod coleric, o păsărică ce
trecea prin zonă, și-a scăpat... nevoile pe el!
Acum am crescut, sunt
mai mare și chiar puțin mai grăsuț, dar pasiunile mele au rămas neschimbate.
Îmi place să-mi adun
familia, cu mic cu mare, cu cățel și pisoi, în living pentru a urmări serialele
și filmele captivante pe care nu am reușit să le văd în premieră la cinema.
Acum este ușor să-ți
cumperi bilet online, să-ți alegi locul în sală, unde să urmărești filmul
preferat alături de familie, prieteni, savurând câte o răcoritoare și
delectându-ne cu popcorn. Cinematograful reprezintă acum ca și în trecut, un loc
de relaxare și un mod în care
publicul asistă la o mică părticică de
cultură.
Aceste amintiri și
comparații între un trecut care pare îndepărtat și un prezent care în curând nu
va mai fi actual, mi-au revenit în memorie din perspectiva vizionării mult
așteptate a filmului “Lilu, Lilu, Crocodilu’” care va avea în
curând premiera la cinema.
După ce am urmărit trailer-ul filmului, am avut impresia că această producție reliefează o
părticică din viața, fiind un film de aventură și animație pentru
întreaga familie. Filmul va rula subtitrat și dublat în limba română.
Dacă stăm și ne gândim, nu prea profund ca să
nu obosim, ne putem da seama că viața fiecăruia dintre noi este un film. Noi
suntem actori în filmul vieții noastre, iar ceea ce facem, modalitatea în care
acționăm, sunt imagini urmărite de către persoanele cu care ne intersectăm, ca
urmare a destinului pe care-l avem.
Viața noastră este o aventură, uneori o animație,
alteori apare drama, dar cel mai bine este să ne amuzăm, să fim comici ai lumii
actuale. O zi fără zâmbet, este o zi pierdută.
Așa că deocamdată, putem viziona și să ne amuzăm la
filmul “Lyle, Lyle, Crocodile” ce se lansează la cinema în
România în data de 23 decembrie 2022, iar animalul de companie este un
crocodil simpatic!
Acest articol a fost scris
pentru SuperBlog 2022.
