În urmă cu câțiva ani, familia noastră s-a
întregit cu un cățel pe nume Azorel. Acesta și perușii care veniseră împreună
cu soția mea după căsătoria noastră, făceau adevărate spectacole când erau
liberi prin cameră, iar unele dintre ele nu erau chiar plăcute pentru că aveau
urmări precum un covor distrus, o ușă zgâriată. Hm, nu era cine știe ce până
când se atingeau de lucrurile personale, iar în mod inevitabil, animăluțul și
păsărelele deveneau ființe non-grata.
După ce abia reușisem să achiziționez un
smartphone mult dorit, din neatenție, l-am lăsat nesupravegheat câteva minute,
conectat la incarcatorul de telefon, lângă Azorel și peruși. Eu nu mi-am dat
seama la început de eraorea făcută, ci doar mi s-a părut ciudat că auzeam o
voce care tot striga “Alo…alo!” iar Azorel răspundea cu câte un
lătrat.
M-am dus repede să-mi recuperez obiectul care era
un pic cam sifonat! M-am uitat la telefon, apoi la Azorel (care se ascunsese
sub canapea), după aceea la peruși (care intraseră repede în colivia lor),
precum și la soția mea care apăruse în cadrul ușii și mi-a spus scurt și
cuprinzător:
- Așa
îți trebuie dacă îți lași lucrurile peste tot!
Am oftat și am plecat abătut cu telefonul care
nu-mi răspundea la comenzi.
Povestea s-a repetat după câteva zile, dar atunci
am fost liniștit, pentru că telefonul meu fusese protejat. Vechea mea folie de
protecție non-brand pe care o cumpărasem la un preț mic, fusese înlocuită cu
o folie de telefon de calitate de la Spacer, care mi-a
protejat telefonul atât de micile nevoi ale animăluțelor, cât și de
alte mici accidente.
Când mă refer la mici accidente, pot spune cu
certitudine că husa de telefon mi-a salvat telefonul mobil după ce acesta
făcuse o baie neconvențională în oala de ciorbă, care se aflase sub raftul
unde-mi pusesem telefonul după o scurtă convorbire, pe propriul suport de telefon. Având husa de telefon de calitate, pe lângă evitarea riscului spargerii ecranului, acestea
protejează încălzirea excesivă a telefonului în husă, față de cele non-brand
care fiind utilizate mult, uneori avem impresia că atingem plita pe care
preparăm omleta.
Uneori un lucru, un produs atât de simplu poate
rezolva o problemă mare. Totul ține de noi, de ceea ce vrem să facem și cum să
ne facem viața mai bună, chiar și cu pași mărunți.
Având astfel o experiență cruntă, în
urma unor evenimente neprevăzute, pot fi un bun îndrumător pentru alte persoane
care trec și ele prin situații inedite.
...
Muzica se aude în exterior
prin ferestrele casei larg deschise. Persoanele aflate la petrecere se simt
relaxate și preocupate de evenimentul aniversar la care participă. Apariția
unui platou cu mâncare animă zona celor care priveau la dansatori. Unul dintre
ei sunt eu, cel care-mi pun repede telefonul mobil în buzunar, pregătit să mă
înfrupt din delicatesele apărute. Telefonul ratează buzunarul și pică în maioneză! Zâmbesc și-mi recuperez
telefonul mobil pe care-l curăț cu un servețel, adresându-se prietenului de
alături:
- Vezi ce folositoare
este folia de protecție!
- Dacă erai atent, nu
aveai nevoie de ea – spune acesta, pesimist.
După curățarea rapidă a
telefonului, obiectul îmi alunecă din mână, căzând pe podea. Îl ridic calm și-l
arat pesimistului:
- Vezi, mi-a atenuat
căderea și nici praful de pe jos nu a pătruns prin folie la telefon. Alte două motive pentru utilizarea
protecției.
- Dacă erai atent, aceste
lucruri nu se întâmplă. Ai dat banii degeaba.
- Am cumpărat de calitate,
util și nu-mi pare rău. Telefonul tău are zgârieturi?
- Nu... sunt atent în
utilizarea lui.
- Al meu este complet
ferit! Folia transparentă
nu-mi produce pierderi... legate de claritate și de culorile afișate pe ecran.
- Bun... Ce avantaje ai cu
folia? Am văzut că te ferește de murdărie, de zgârieturi, de praf, atenuează
căderea, probabil de ploaie dacă te udă... lucruri pe care le poți rezolva doar
prin simplă grijă și atenție față de obiect, adică telefon! – replică
pesimistul. Dacă plouă nu vorbești la telefon și gata!
Liniștea se lasă peste
conversația noastră. Un alt
bărbat se apropie de noi spunând:
- Mulțumesc de cadou. Kitul de protecție pe care mi l-ai dat
este perfect.
- Este unul specific fiecărui
tip de telefon, model... Am și montat folia de telefon
- spune fericit gazda petrecerii.
- Dar pentru ce-ți trebuie –
întreabă pesimistul pe sărbătorit.
- Mai fac câte ceva prin casă.
Doar știi, că m-ai ajutat și tu! Am puș bormașina de șlefuit din greșeală pe
telefon și mi-a zgâriat ecranul. Acum am pus telefonul cu folie în atelier ca
să nu mă deranjeze nimeni de ziua mea, când am revenit după el, am constatat că
mi s-au răsturnat toate cuiele pe el, dar mobilul a fost salvat!
- Da... – gândește pesimistul.
- Dar tu nu ai nevoie, ești
veșnic atent – dă replica bărbatul care-și lăudase folia înainte.
- Eu da... dar nu sunt
atent și la alți neatenți... Uneori atenția nu este suficientă, poate apărea
inevitabilul.
...
Telefonul este gadgetul cel mai utilizat de om
fiind deja un obiect necesar existenţei și util pentru socializarea cu cei din
jurul nostru. Dacă nu avem grijă de telefonul mobil, pierdem oportunitatea
comunicării cu cei din jur. Aşa cum avem grijă de propria noastră persoană,
similar trebuie să ne preocupăm și de smartphon-ul nostru. Cum noi ne protejăm
prin diverse ținute vestimentare de intemperiile vremii, la fel are nevoie şi
telefonul mobil de o protecţie împotriva micilor accidente.
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2022.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu