cluc24

miercuri, 27 iunie 2018

Totul ține de buget


De câteva zile am devenit activ. Nu în general doar în domeniul ordinii din locuință. Fiind ocupat câteva luni cu anumite proiecte ce trebuiau finalizate nu am acordat atenție locuinței, până în momentul când începeam să caut de zor câte ceva prin casă.
În prima dimineață, trezindu-mă să merg la servici, ajuns în baie m-am trezit salutat de apă. Nu făceam duș, era doar apa din mașina de spălat pe care o utilizasem în seara precedentă și uitasem atât de operațiune în sine care se derula cât și de furtunul de golire al apei, pe care nu-l amplasasem  în zona de scurgere. M-am apucat să șterg apa, bucuros că nu a fost chiar așa multă încât să-i viziteze și pe vecini.
Înainte să plec am căutat cheile de la ușă care se ascunseseră în maldărul de hârtii împrăștiate prin biroul de acasă.
Aceste evenimente au stabilit momentul intrării mele în acțiune. După câteva zile era așa de ordine că m-am speriat. Camerele păreau atât de mari că și aspiratorul s-a blocat și a uitat să-și facă treabă.
Electrocasnicele au  început să-mi facă figuri… Mi-am reamintit de anii care au trecut de mult….
Îmi aduc aminte că primele mele investiții pe care le-am făcut au fost în produse electrocasnice. Primele salarii și bonusuri le-am adunat pentru a face o investiție masivă în lucrurile care mă ajutau și-mi ușurau munca. Am lăsat departe spălatul hainelor cu săpun în lighean, măturatul, cafeaua fiartă pe foc și care să atace aragaul, vasele spălate de mână, televizorul alb-negru aferente vremurilor trecute. M-am organizat singur cu bugetul și investițiile dar agitat pentru că era un domeniu pe care nu-l stăpâneam.
În prezent, cei de la BCR au demarat în acest sens proiectul Școala de Bani și cei care  se înscriu în concursul FLiP your story, pot câștiga o bicicletă Pegas. Înscrierile se pot face până pe 29 iunie, iar câștigătorul este ales prin tragere la sorți.
Ce este de fapt Școala de bani? Nu... nu este ceva care să ne facă bogați, doar să ne ajute să înțelegem fenomenul financiar, de la vârste fragede și să știm să ne descurcăm prin hățișurile afacerilor.
Școala de Bani pe Roți este un  proiect național de educație financiară itinerantă al BCR care îi încurajează pe copiii între 7 și 14 ani să învețe și să descopere cum circulă banii prin lume, cum să facă economii și cum să gestioneze un buget. Toate acestea se realizează prin jocuri desfășurate în cadrul atelierelor de educație financiară.
Aceste jocuri au loc într-un camion special numit  FLiP, amenajat atât pentru loc de joacă cât și pentru sală de curs. Timp de o oră și jumătate, grupuri de câte 15 elevi sunt ghidați de traineri specializați într-o călătorie ce are ca scop familiarizarea celor mici cu noțiunile financiare de bază.
În anul 2017, camionul FLiP a parcurs în jur de 10.000 de km prin: București, Constanța, Tulcea, Galați, Focșani, Bacău, Vaslui și Piatra Neamț și peste 7000 de elevi din aceste orașe au descoperit tainele educației financiare participând la atelierele gratuite oferită de caravană.
În anul 2018, camionul a călătorit prin Iași, Botoșani, Suceava, Baia Mare și Bistrița. După Cluj-Napoca, și va ajunge și în Timișoara, Arad, Oradea, Deva, Alba Iulia și Sibiu.
La invitația BCR, Psihotrop a creat imnul FLiP, care a fost cântat în premieră în cadrul caravanei FLiP din Cluj-Napoca, pe 7 iunie. Odată cu acest imn, Psihotrop și Școala de Bani lansează provocarea FLiP your story: “ce ai cumpărat din primii bani economisiți?”




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu