Oamenii se deplasează în mod constant. Chiar dacă Pământul se învârte,
noi avem propria noastră traiectori în viață. Chiar dacă uneori ne plângem că
ne dor picioarele de oboseală,
această durere este una plăcută, care ne demonstrează că trăi, existăm, ne
deplasăm. Dacă ar fi să adunăm fiecare pas făcut în viață, la propriu, sigur am face ocolul Pământului de câteva ori.
Faptul că ne mișcăm, înseamnă
că suntem sănătoși, iar prin sport ne menținem starea de spirit.
Mie îmi place să alerg, atât
după autobuzul de servici, cât și seara, relaxându-mă după o zi stressantă.
Mișcarea ne face bine și ceea ce este mai important, nu costă nimic, într-o
lume în care totul se rezumă la bani.
De câteva zile am aflat cu bucurie în suflet, că pot participa pe 19 și
20 mai la Maratonul Internațional Brașov,
unde pot concura alături de alte persoane la diferite probe, atât cele
obișnuite precum cursa de maraton (42 km), cea de semimaraton (21 km), cursa
simplă (10,7 km), cursa populară (5,7 km, caritabilă, necompetițională și
necronometrată), cursa team run (4×10,7 km), cât și la două curse în premieră:
de 2,5 km (necompetițională și necronometrată) și Crosul Universității
Transilvania, de 2,5 km.
De asemenea, nici cei mici nu au fost uitați. Este bine să fie pregătiți
de la vârste fragede pentru o viață sănătoasă, conform dictonului: mens sana in corpore sano. Există
și o cursă de alergare dedicate copiilor între 6 și 14 ani. Înscrierile sunt
deschise publicului până în data de 15 mai iar mai multe detalii se găsesc pe
pagina de Facebook a
evenimentului.
Haideți cu toții, să alergăm pentru sănătate și plăcere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu