cluc24

joi, 1 decembrie 2016

Puterea minţii


Omul percepe lucrurile noi cu o anumită reticienţă. Nu tot ce este nou, categoric va fi bun şi util.
Apariţia internetului a însemnat foarte mult în calitatea vieţii şi dezvoltarea profesională a oamenilor.
Când a fost o explozie a sistemelor informatice am fost uimit de ceea ce a apărut şi de viitorul acestei tehnologii. Am regretat că era prea târziu pentru mine, să aleg o nouă cale profesională.
Soarta a făcut să apară criza economică din anul 2009 iar compania unde am lucrat, şi-a închis porţile. În acel moment am simţit o teamă dar eram conştient că mă voi descurca. Aşteptam dispariţia crizei aşa cum în tinereţe îmi dorisem cu nerăbdare momentul căsătoriei. De la nefericitul eveniment a trecut un an…apoi câteva luni şi m-a cuprins panica: dacă nu voi mai găsi un loc de muncă!
Învăţasem multe în acel an dar totuşi nu eram sigur de mine. La sfaturile soţiei mele m-am înscris la un master în informatică, mai mult ca să retrăiesc momentele studenţiei, deşi trebuia să-mi plătesc studiile. Cu nerăbdare, am participat la primele cursuri, unde spre bucuria mea, pe lângă fetele frumoase, mai erau şi alţi masteranzi, mai „bătrâni” ca mine. Ura! După prima săptămână eram decis să mă retrag. Pur şi simplu nu înţelegeam limbajul specific informaticienilor. Până eu reuseam să fac doi paţi într-o aplicaţie, ceilalţi erau aproape gata. Profesorii erau tot timpul cu ochii pe mine pentru a mă ajuta  pe calculator. Deşi mă consideram atotştiutor în acest domeniu vasr, dar nu atât în amănunte,  m-am înspăimântat. Limbajul părea ceva asemănător limbii chineze dar... timpul ne învaţă toate. În al doilea an, datorită rezultatelor bune, am reuşit să avansez şi să ajung în seria celor care studiau fără plată.
După primele luni de facultate, m-am şi angajat iar viaţa a devenit una agitată, dar alături de mine s-a aflat, ca întotdeauna, soţia mea, care mi-a inspirat încredere şi putere, precum Stalinskaya cu care sărbătorim evenimentele importante şi care ne-a „aruncat” această provocare, legată de inspiraţie şi putere!
Preparată conform unei rețete tradiționale rusești, STALINSKAYA Vodka este recunoscută pentru tăria gustului, pentru rigoarea selecției materiilor prime și îmbunătățirea constantă a procesului de producție și a tehnologiei folosite. Încă de la lansare, sub sloganul „Pentru cei puternici”, STALINSKAYA este alături de cei care care au curajul să riște pentru a transforma orice încercare într-o victorie, de cei al căror succes este alimentat de tăria de caracter”. Marca aniversează anul acesta 20 de ani pe piața din România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu