Dacă aş mai fi copil…

Mă întorc agale de la servici. A fost o zi grea şi obositoare. Soarele ne copleşea cu razele ei puternice. Ajung acasă cu gândul la odihnă. Soţia mea găteşte şi se agită de colo-colo. Eu încerc să-mi savurez cafeaua. Soţa mea, apare cu un polonic în mână:

- Mă ajuţi la tocat ardei ?

- Da. Cum să nu! – spun bucuros că termină treaba şi va fi linişte.

Intru în bucătărie, aşteptând castronul cu ardei. Când mă uit, soţia mea îmi trage în faţă doi saci plini… Eu fac ochii mari şi-mi întorc privirea pentru a nu-mi observa dezamăgirea. Încep să pun la tocat, făcând totul mecanic…. deşi nu sunt mecanic de meserie!

După o perioadă lungă de timp, finalizez treaba. Soţia mea constată că-i lipsesc anumite ingrediente şi mă decid să merg la piaţă. Plec repede pentru a nu se răzgândi şi să-mi traseze altă sarcină. Ajuns în piaţă, trec cu greu de baricadele umane care se opresc aşa cum îi taie capul şi reusesc să cumpăr verdeţurile. Am ales un vânzător care scrie ce reprezintă fiecare produs, pentru a nu lua altele. Trebuie să mă obişnuiesc cu denumirile lor. Ajuns în parc, mă opresc să mă odihnesc,ascultând ciripitul păsărelelor..

Pe o bancă în faţa mea, se află trei fete de zece ani. Se jucau la telefon, probabil căutau pokemoni. Una începe să înjure şi celelalte încep să vocifereze. Nu pentru a-i face observaţie, şi pentru a se întrece în diverse epitete, adjective…. Cred că sunt bune la limba română… Oare ele recunosc şi verdeţurile? Apoi încep să vorbească de anatomia omului, despre sex şi …. Încep să cred că sunt în alt film, sau că visez. Mă pipăi dar sunt viu…treaz. De băut încă nu am consumat nimic…

În timp ce fetele au trecut la diverse păreri legate de bărbaţi şi femei laolaltă, eu mă gândesc la copilăria mea. Dacă puteam să mă întorc în trecut… Ce bine era. Scăpam de muncă şi mă jucăm non-stop! Eram mereu pe afară, jucând fotbal, căutând castane în tricoul meu albastru  din bumbac, care-mi acoperea partea de sus a pantalonilor lungi  din in, neputând acoperi însă şi micile semne de la urzici! Cred că sunt singurele verdeţuri pe care le recunosc din prima clipă. Acum mă feresc de ele, ca şi de fetele care nu reusesc să se poarte ca nişte viitoare domnişoare!

Ce vremuri…. Fiecare moment din viaţă trebuie trăit din plin, căci nu este repetabil. Doar tocatul ardeilor este un ritual anual!

Mă grăbesc spre casă, să termin treburile pentru a ieşi apoi la o cursă de alergări! Deja o şi văd pe soţia mea cum învârte polonicul în aer, în direcţia mea!