Nu cred să existe persoane
care să nu fi apelat vreodată la un call-center, pentru diverse informaţii
utile.
Uneori, asemenea apeluri sunt
adevărate chinuri. Suni şi-ţi răspunde un robot care îţi tot cere să tastezi
anumite cifre pentru diverse opţiuni. Ai impresia că poţi face „scurtă” la
mână.
Încercând să apelez o reţea de
telefonie, atât de mult am fost plimbat printre meniuri, aşteptând apoi un
operator ca să mă preia că, în final am uitat ce vroiam să întreb! La o altă
asemenea apelare, reuşisem să găsesc singur răspunsul, deci utilitatea acestui
call-center nu-şi mai avea rostul... oricum timpul clientului era irosit.
Mereu mă gândram, că trăim în
România, şi această ne „mănâncă” timpul.
În prezent am avut nevoie să
realizez anumite cumpărături pentru o ocazie specială dar îmi era teama. Dacă
ceea ce primesc nu este chiar ceea ce solicitasem? Dacă găsesc anumite promoţii
sau metode care să vină în ajutorul unui client, chiar aşa ca mine....
Am aflat că la Flanco este o
modalitate de a primi informaţii utile, chiar dacă nu eşti în magazin. Prin
call center. Deja mă gândeam că voi pierde minute bune, care nu vor acoperi
acele minute necesare deplasării efective în magazinul fizic. Dar era sâmbătă!
Totuşi, încercarea moarte n-are. Voi apela #flanco care anunţase că
îmbunătăţeşte în mod continuu serviciul #suportclientinonstop, care răspunde
prompt, în maxim 40 de secunde la apeluri, non-stop, 24 de ore din 24 şi şapte
zile din şapte.
Să vedem…. Am apelat call center şi ca dovadă prezint filmarea video de
mai jos. În intervalul stabilit, mi-a răspuns un robot şi deja mă pregăteam să
tastez cifre prin meniu, când se aude vocea operatoarei! M-am speriat şi am
închis apelul, crezând că am greşit, deşi pe ecranul telefonului aveam
confirmarea a ceea ce făceam.
Am revenit cu un nou apel, iar operatoarea a fost la fel de promptă. Am întrebat
şi eu legat de timpul de livrare al unui produs şi de avantajele unui card
client. După ce am primit lămuririle necesare, am mulţumit şi mă pregăteam să
lansez comanda online. Totuşi… mai încerc un apel…aşa ca în basme… să fie trei
încercări….
Operatorul răspunde şi de această dată, prompt, deşi eu însumi devenisem
un element stresant. Mulţumesc pentru informaţii şi constat că totul depinde de
oameni, de implicarea unei companii ci nu de felul nostru de a fi… Clientul
nostru, stăpânul nostru, poate fi real, chiar şi în Romănia în general, iar în call
center în special!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu