Pătrățel privește atent
în jur. Pornește încet spre ușă. Revine la masă și-și ia bilețelul. Pe acesta
scrisese doar două rânduri: cadou femei și cadou barbati. Împăturește hârtia și
o pune în buzunarul de la piept. Iese încet, pentru a nu o trezi pe Maimuțel, sora lui.
Închide ușa apartamentului privind în sus. Nu spre cer,
doar spre apartamentul de deasupra. Bucuros că vecinii Gogoșar și Gogonel nu
l-au auzit, iese tiptil din bloc.
După zece minute, se oprește în fața unui magazin în care este forfotă.
- Aici este de mine. Sigur găsesc ceea ce caut. Da!
Intră fericit, strecurându-se printre două femei mai
grăsuţe care povesteau în pragul uşii. Din greşeală o calcă pe una dintre ele
pe picior, aceasta răspunzându-i cu poşeta pe care o vântura spre el.
Pătrăţel intră
repede printre rafturi, privind puţin speriat în spate. Neatent, o loveşte uşor pe unele dintre
fetele care ofereau promoţii. Aceasta îi zâmbeşte iar Pătrăţel se retrage în
zona produselor.
O vânzătoare îl vede că-şi tot roteşte ochii ca un titrez
şi se apropie de acesta:
- Vă ajut cu ceva?
- Da...da... caut zona de cadouri ....cadouri femei...cadouri bărbati.
- Depinde ce doriţi! În tot magazinul găsiţi diverse
oferte, promoţii...
- Da...văd... multă lume!
- Da – zâmbeşte mândră vânzătoarea.
- Prefer online!
Atât apucă să spună că rămâne cu privirea pironită. Vânzătoarea
se uită la el, apoi spre decolteul ei.... dar Pătrăţel privea spre zona din
spatele fetei, unde le vedea pe Gogoşar şi Maimuţel, braţ la braţ.
Repede, îşi ia privirea care părea aţintită... şi se
deplasează în sensul de meres, opus celor două fete, lăsând-o nedumirită pe
vânzătoare, care este abordată de alt client. Pătrăţel, ascuns în spatele unui
raft priveşte cum fetele dispar din zona vizuală, răsuflă uşurat, până o vede
pe aceeaşi vânzătoare, vorbind cu Gogonel!
Pătrăţel aşteaptă ca şi acesta să plece, ceea ce se
întâmplă repede, pentru că şi Gogonel le vede pe fete, care se întorceau pe
acelaşi drum. Vânzătoarea îşi face cruce, uimită, că a fost părăsită brusc de
doi clienţi într-un timp atât de scurt.
Pătrăţel se îndreaptă tiptil spre ieşire spunând:
- Caut online....cadouri femei .... Aşa
pot face surprize... fără să fiu surprins!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu