cluc24

miercuri, 7 octombrie 2020

Vine Toamna, bine-mi pare

 

Crengile copacilor dansează pe aripile vântului care începe încet, dar sigur să-și facă simțită prezența tot mai des. Frunzele îngălbenite se mișcă pe ritmuri de blues, legănându-se în bătaia vântului.

Câmpurile și livezile se golesc de bunătățile oferite de pământul roditor iar gospodinele pregătesc ingredientele care vor însoți bucatele alese din timpul iernii.

Apar semnele specifice venirii Toamnei!

Când eram copil, îmi displăcea complet acest anotimp pentru că știam că reîncepe școala. Acum, fiecare moment trebuie trăit la adevărata intensitate. Viața este frumoasă și are un curs specific care este influențat de propriile noastre decizii și stări sufletești.

Dacă noi nu suntem fericiți, nu ne putem simți pe deplin satisfăcuți, iar viața și timpul trec agale pe lângă noi.

Mie îmi place să fiu vesel, să fac haz de necaz și să mă integrez în orice etapă din timpul zilei, atât la servici cât și în viața de după acele momente stresante ale activității profesionale.

Starea de bine este oferite de modul în care ne simțim și interacționăm cu ceea ce ne înconjoară. Modul în care ne îmbrăcăm ne influențează în mod cert starea de spirit.

Fiecare anotimp înseamnă alte provocări, atât ca activitate cât și ca ținută vestimentară. Toamna este frumoasă dar și răcoroasă. De asemenea, acest anotimp pare mohorât dar ține doar de noi ca să ne înveselim.

Pentru a trece cu bine peste Toamnă, trebuie neapărat să ne adaptâm stilul pentru necesitățile specifice vremii și mai ales, conform preferințelor noastre.

Vine Toamna, bine-mi pare. Cu această ocazie în mod cert trebuie să avem ținuta vestimentare specifică atât în funcție de vreme cât și de starea noastră interioară.

Am constatat că sunt necesare șapte piese vestimentare care îmi pot asigura un confort pe care-l doresc și mă fac să mă simt bine în toate zilele și activitățile pe care le desfășor.

Una dintre cele mai importante componente vestimentare o reprezintă încălțămintea. Ghetele Wrangler sunt ideale pentru orice tip de ținută, fie ea sobră, sport sau extravagantă. Ghetele sunt confecționate din piele naturală, au vârf rigidizat și talpa făcută din material sintetic, din gumă. Interiorul pantofului este realizat dintr-o combinație de piele naturală și material textil, iar fixarea se realizează cu șnur.

 


Pe lângă ghete, geaca are un rol important în această perioadă răcoroasă. De asemenea și aceasta trebuie să fie de culoare neagră, pentru a se potrivi cu ghetele și să completeze ținutele specifice pentru diferite evenimente. Geaca neagră din colecția Diesel, model izolat și confecționat din material neted completează cu succes ținuta anotimpului răcoros. Branțurile izolatoare 3M ™ Thinsulate ™ oferă căldură, fără a conține materiale grele. Modelul de geacă Diesel este cu glugă, guler ridicat protector împotriva vitregiei vântului, fason drept, căptușită și buzunare încheiate. Materialul din care este realizată geaca este poliesterul.

 


La birou este necesară o ținută sobră. Piesele vestimentare ideale sunt pantalonii și cămașa de la brandul Jack & Jones, modele confecționate din țesătură care oferă eleganță și notorietate pentru cel care le poartă.



        Pantalonii sunt cu buzunare oblice, talie regulată, stofă flexibilă și subțire, realizat din bumbac 98% și elastan 2%. Ca metodă de încheiere este nasturele și fermoarul.

Cămașa are guler button-down, fason drept, buzunar la piept iar mânecile sunt cu manșete încheiate. Cămașa se încheie cu nasturi și este realizată în totalitate din bumbac.

Pentru viața de după servici, blugii sunt mai mult decât necesari. Jeanșii Tommy Jeans cu fason slim cu talie regulară, confecționați din denim elastic, cu buzunare oblice sunt ideali. Blugii din bumbac se potrivesc perfect pentru clipele de relaxare, cumpărături și participări la evenimente obișnuite (teatru, cinema) cu cămașa aceluiași brand, confecționată din țeșătură de bumbac, cu guler drept și mânecă lungă și mâneci cu manșete încheiate.


Dar viața nu se rezumă doar la atât! Petrecerea și întâlnirile cu prietenii sunt evenimente care ne relaxează. De aceea, nu trebuie să lipsească o pată de culoare din vestimentție specifică Toamnei. O cămașă care să mă scoată în evidență, care să-mi prezinte temperamentul furtunos din momentele care mă fac să mă simt unic. 

Această piesă vestimentare, cea mai valoroasă, pentru că ofere momente și clipe mirifice, o reprezintă cămașa din colecția Medicine, confecționat din țesătură ornamentală, care doar privind-o, induce o ambianță plăcută și efervescentă. Cămașa este realizată din bumbac, cu guler clasic rigidizat, fason slim fit și se încheie cu nasturi.

Îmbrăcămintea ne reprezintă și folosind accesoriile aflate la modă, putem impresiona și de asemenea, putem demonstra că „nu haina face pe om”, ci omul este reprezentat de piesele vestimentare pe care le alege, după propriul său gust.

Fie că suntem la servici și trebuie să fim eleganți, ori suntem la evenimente obișnuite sau mergem la un party, noi trebuie să ne simțim bine în pielea noastră, care trebuie ferită de intemperiile vremii iar starea noastră să fie în concordanță cu ceea ce este frumos și ne reprezintă.

 

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2020, iar imaginile au fost preluate de pe situl Answear, care lansat oficial pe piața din România din anul 2015, continuând trendul ascendent al zonei de fashion ecommerce și oferind clienților produse de calitate, care vin în întâmpinarea nevoilor acestora.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu