Dungi, carouri, pătrățele....

Îmi savurez băutura, moment în care o blondă platinată, cu părul în vânt, îmbrăcată într-o rochie albastră din seria de rochii elegante și mulate pe corp, se apropie de mine, fixându-mă din priviri. Este mult prea frumoasă... iar ținuta ei vestimentară mă atrage și mă impulsionează să-i verific materialul.... Ochii văd, inima cere și constiința...sună intens!

Întind mâna și răstorn petul de apă minerală, spre disperarea vecinei de la nivelul inferior, probabil trezită de zgomot. Ridic receptorul și răspund cu grijă, deoarece cablul se înfăsurase în jurul gâtului, ca un ștreang:

-          Da!

-          Am ajuns. Tu când vii?

-          Acum! Imediat – sar din pat, lovind veioza, telefonul și petul pe care abia îl repusesem în pozția lui clasică. Sunt deja pe drum! Traficul este îngrozitor! Nu te mai aud... Vorbim când ajung!

-          Dar nu te-am sunat pe telefonul fix? – întreabă interlocutorul dar eu nu-i mai aud. decât vag, intuitiv, în timp ce reusesc să pun receptorul în furcă.

Alerg spre bucătărie... Hm! Nu am timp de cafea. Repede mă duc la baie unde cu o mână  mă bărbieresc iar cealaltă mă săpunesc sub dus....

După zece minute, cu o mică cicatrice pe obraz și puțin gel de duș pe cap, reusesc să o pornesc spre sufragerie pentru a-mi alege hainele potrivite. Uitasem să le pregătesc din seara precedentă.

Pantaloni... hm... nu am la dungă...dar am în dungi! Tricoul preferat...este murdar. Are o pată ca un model. Nu mi-ar sta bine cu acesta? Hm... Nu. Îmi iau o cămasă albă dar descopăr că are mâneca ruptă. Altă cămașă... este cu mânecă scurtă! Nu... Mai bun este un tricou. Caut intens și până la urmă găsesc unul potrivit.

După ce mă aranjez cât de cât, îmi pornesc telefonul mobil și-mi încalț pantofii pornind grăbit pe scări. Ajung în parcare și mă opresc în fața mașinii. Oftez și revin în apartament, obosit de la atâtea scări urcate. A venit un pic.... iarna, deci trebuie să mă  încalț cu niște cizme. Dar pe unde or fi? Le caut dar nu le găsesc, așa că mă duc la dulapul de încălțăminte coun cu sora mea, și-mi aleg o pereche de ghete pentru barbati și constat... că-mi trebuie și ciorapi! Iau repede din sertar o pereche și mă încalț sărind într-un picior. Iau cutia cu cadouri și o pornesc spre lift. Când să urc în ascensor, coboară vecina cu copilul care, nu mă recunoaște și zice:

-          A fost ziua unui copil?

Nu am timp să-i acord atenție și mă grăbesc spre mașină. Pun coletul pe bancheta din spate și mă urc la volan. Mă grăbesc și cu greu, ajung totuși în timp rezonabil la adresa dorită. Era ziua unei prietene din grup, ce-și serba onomastica la un centru de antreprenoriat. Am fost cu ceilalți prieteni și cumpărasem cadoul comun, pe care-l lăsaseră la mine pentru a nu-l plimba  prin oraș.

Cobor din mașină și încep să urc scările sub privirile ciudate ale portarului care părea să nu mă recunoască. Ajung în hol și mă sperii. Era un om ciudat pe acolo, care se uita fix la mine. De fapt era doar o oglindă....

Aveam tricoul în dungi, pantalonii la fel... iar ciorapii... unul era negru, celălalt albastru. Intru în panică, mai ales că citesc primul panou: “Prima impresie contează!”.

Ezitant, fac doi pași până la ușa de la intrare unde citesc un alt mesaj motivațional: “Nu există de două ori, prima sansă!” În timp ce telefonul mobil sună, ușa se deschide și mă trezesc tras în interior de către amici, care mă privesc la fel de ciudat ca și sărbătorita. Îi ofer cadoul, sub privirile celor din jur, după care mă retrag într-un colț, ca un copil pedepsit.

Mă gândesc să mă retrag elegant, adică să dispar pe ușă și să sun apoi la telefon spunând că o situație neprevăzută m-a făcut să plec... Până să fac vreun gest, lângă mine, apare o blondă frumoasă, îmbrăcată peste bluza albă cu un pulovăr crem, care-i scotea în evidență formele apetisante. Mă holbez la ea:

-          ...

-          Answear!

-          Nu am întrebări – spun eu mirat.

-          Pulovărul este de la Answear. Eu sunt Nina – se prezintă fata.

-          Da... Eu sunt clovnul petrecerii – spun eu, stârnind amuzamentul fetei și al celor din jur care se apropiau de noi

-          Ce ținută extravagantă!

-          Ai crezut că este carnaval, și te-ai deghizat în puscăriaș!

Au trecut 24 de ore de la evenimentele prezentate anterior. Între timp am ajuns acasă, după ce am condus-o pe Nina la resedința ei. Urmează să mă întâlnesc peste două ore cu ea. Hainele le-am pregătit din seara trecută: pantaloni negri, cămașă albă, ciorapi negri....amândoi. Apoi m-am îndreptat spre dulapul cu sacouri de bărbați de unde mi-am ales un model potrivit pentru ceea ce urma.

Anii au trecut, prietenii au rămas, iar Nina a devenit membră a familiei mele. Doar hainele în dungi au fost schimbate cu unele în carouri sau pătrățele, așa cum este acum și burta mea....

Articolul a fost scris pentru SuperBlog 2017.....