Ceas Unisex Harper & Brooks LAER-BLACK HB-LAER-BLACK-008

Noua colectie     de ceasuri a brandului HARPER & BROOKS este compus dintr-o colectie de ceasuri barbati  ce apartine mixului de stiluri Clasic, Elegant, Fashion, Luxury.

Compania daneza produce ceasuri cu design simplist, marca daneza apreciaza principiile de design modeste si curate, in detrimentul decorarii incarcate.

Noul ceas LAER-BLACK - HB-LAER-BLACK-008 este produs brandul cunoscut international HARPER & BROOKS, materialele din care sunt compuse curelele sunt de origine scandinava.

Acest ceas este unui dintre ceasurile barbatesti ce face parte din colectia cu numele  BERSERK-STAL, ceasurile pot fi gasite pe piata in doua variante, ceasuri barbatesti si  ceasuri dama.

Forma carcasei ceasului BERSERK-STAL HB-V2-STAAL-014 este rotunda, carcasa ceasului este de culoare neagra, cadranul este de culoare neagra, display-ul ceasului este unul clasic. Geamul ceasului este construit din cristal de safir, crsitalul de safir este unul din cele mai rezistente si luxoase materiale de pe piata. Cel mai adesea, ceasurile care pun accent pe calitate sau pe lux folosesc doar cristalele de safir. Ceasul este prevazut cu indicatori si limbi de ceasornic de culoare neagra, carcasa ceasului are atat in inaltime cat si in latime 40 mm, are o grosime de 7 mm, capacul ceasului este insurubat iar odata cu achizitionarea acestui ceas urmeaza sa primesti doi ani de garantie.

Mecanismul ceasului este Quartz – Elvetian, carcasa ceasului este din otel inoxidabil 316L, cantareste 60 grame, iar acest ceas este dotat cu 3 ATM. Ceasurile care au inscriptionat pe spatele carcaselor 5 ATM au ceal mai adesea abilitatea de a suporta inotul de suprafata, sau tot felul de alte activitati ce implica apa.

Bratara ceasului este din piele, piele premium vopsita organic Tarnsjo Garveri, cureaua ceasului este tot de culoare neagra, inchiderea ceasului se face prin intermediul unei catarame, bratara are in lungime 215 de mm iar latimea este de 20 mm.

Achizitioneaza cel mai avantajos model de ceasuri dama sau ceasuri barbati al brandului Harper & Brooks, este o alegere ideala pentru barbatii care adora ceasurile clasice de culoare neagra.

Concluzii Affiliate Ranking

Am avut o experiență interesantă, de aproximativ două săptămâni cu platforma 2Performant. A fost mult, a fost puțin? Depinde. Din cauza timpului prea scurt, nu am putut descoperi toate avantajel și implicit beneficiile acestei platforme pentru bloggeri.

Mi-am ales situri pe care le cunoșteam și am afișat bannerele acestora pe blogul meu. Deși nu mă așteptam, cititorii mei, au început să navigheze pe aceste situri. Urmează să promovez prin articole aceste situri afiliate la program și să fiu în pas cu ofertele lor. Singurul meu regret, a fost și este, timpul mult prea scurt pe care-l pot dedica acestei competiții... Dar vine și vacanța...

Am promovat și continui să prezint ofertele siturilor afiliate cu ocazie Black Friday și urmează perioada cadourilor de Crăciun, culminând cu evenimentul mult așteptat al fiecărui an, Revelionul.

Nu contează locul, important este să te menții, chiar dacă nu avansezi sau nu câștigi. Deși în orice competiție se spune că ceea ce contează este și participarea, aștept să și câștig! Competiția este dură, iar eu am ajuns pe locul 1588.

Sunt conștient că mulți dintre cititorii mei, care au intrat pe acele situri, au revenit, chiar fără a accesa adresa web de pe blogul meu, ci doar introducând direct denumirea sitului unde au ajuns și cu ajutorul meu.

Chiar dacă perioada stabilită de organizatorii unui concurs trece, eu voi continua bătălia, nu mă voi lăsa învins. Acum am trecut și peste răceala obișnuită din acest sezon...

Pentru cei care vor să cunoască locul meu în competiția Affiliate Ranking, pot vdea cifra afișată în bara laterală dreapta de pe blog, iar sub aceasta, se află bannerele care oferă produse de calitate pentru cititori, și eventual puncte pentru mine ca blogger, dacă se accesează situl și se comandă produse!

Cine nu încearcă nu reusește, iar cine se teme, de frică va suferi!

Aventuri neobișnuite

Alerg ca să nu ratez autobuzul și mă ciocnesc cu o fată frumoasă care se juca pe telefon și semăna cu Karen Gillan. Îi ridic telefonul din iarba unde se ascunsese și mă scuz, pornind în viteză spre stație, sub privirile uimite atât ale fetei cât și ale unei bătrâne care oftează și comentează:

-          Tineretul de azi!

Nu am timp să ascult continuarea urcând în viteză în autobuzul care se pregătea de plecare, evitând în ultimul moment o groapă nesemnalizată. Mă asez pe un scaun și-mi trag răsuflarea... adorm.... dar mă trezesc brusc, conștient că trebuie să cobor, și aproape că sar din autobuzul care se punea în mișcare în timp ce închidea ușile. O pornesc ca de obicei spre stângă și nu recunosc nimic! Se pare că am coborât în altă stație. Încerc să fug după autobuzul care dispare, lăsându-mă în pustietate. Continui să alerg și așa cum de multe ori nu avem o a doua sansă, nimeresc într-o groapă... cad și....

Simt o durere de cap... este din cauza soarelui arzător. Mă uit în jur și văd nisip. Caut telefonul să identific locația dar constat că acest obiect este inexistent. Trebuie să merg la umbră. Am nevoie de apă... lichide! Privesc spre soare și văd direcția în care se deplasează. Mă îndrept în sens invers. Merg în neștire până văd jungla. N-am crezut că voi ajunge să mă bucur de copaci! Simțeam că renasc la umbra lor... Alerg și pătrund în verdeața atât de mult dorită dar care din păcate, începe să lipsească cu desăvârșire din orașul meu.

După primii pași, găsesc un cocoș. Un copac, nu pasărea...Mă urc în el și-mi iau primele zgârieturi dar reusesc să sparg un asemenea fruct care-mi potolește setea. Mi-e foame. Cobor și mă îndrept spre un bananier.

Între timp văd un leu. Ne uităm unul la altul și încep să mă gândesc. Nu este moneda noastră națională, ci un animal feroce! Mă simt ca într-un film de acțiune. Trebuie să fiu optimist că dacă devin pesimist sigur, destinul meu va fi fiu devorat de acest animal. Merg încet în sens opus fiarei și mă trezesc săltat în copac de o maimuță. Ne uităm unul la altul ca doi prieteni care se regăsesc. Doar maimuța este strămoșul omului! Văd o banană și o culeg cu teamă. Mai iau una și încep să le mănânc. Maimuța pleacă dar cineva îmi „fură” o banană. Mă uit atent și văd un bărbat, care se ascunde. Puțin mai departe, printre crengi, o zăresc pe fata cu care mă intersectasem, în mod ciudat, când alergasem după autobuz. Încerc să mă adresez acestora dar bărbatul dispare printre crengi. Trebuie să fim o echipă pentru a reuși să revenim acolo de unde am plecat!

Se lasă frigul. Cobor din copac, privind atent în jur. Adun crengile din jur și  iau niște pietre pe care le frec intens, sub privirile ațintite ale celor din jur și ale leului care se tot apropie.

Până la urmă apar primele scântei și lemnele uscate de arsiță, se aprind. Avem foc. Încet, dar sigură, fata se apropie de mine. După câteva secunde apare și bărbatul care-mi luase banana, urmat de un alt băiat care se juca cu o minge de ping-pong, fiind jucător de tenis de masă. Ne asezăm în jurul focului să ne încălzim. Începem să comunicăm și să facem schimb de informații, ca la un foc de tabără. Lipsa datelor și comunicarea imperfectă sau ineficientă ne alungă din start orice sansă de supraviețuire.

Simțim că se apropie ploaia, deși este cald. Aprindem capete de bețe înfpșurate în frunze uscate și culegem alte frunze, mai mari, pentru a ne construi o mică căsuță, ca o cabană de vacanță. Tocmai am zărit un urs care se uita la noi. Nu mă sperie, pentru că am mai văzut așa ceva și-n orașul meu. Facem lumină mai puternică și acesta se îndepărtează. Îmi pare rău că nu pot face o poză cu el, așa cum am tot visat să se întâmple și acasă, când îl vedeam pe străzi, coborând din pădure.

Avem mai multe posibilități să ne întoarcem la viața noastră. Se pare că am călătorit în spațiu dar nu și în timp. Acum timpul pare o veșnicie, pe când în viața noastră de zi cu zi, acesta trece grăbit, făcându-ne să ratăm momente importante din viață. Poate tehnologia avansată, telefoanele, consumul energetic, acei electroni care se mișcă poate ordonați sau haotici, influențează rotația Pământului.

Terra se mișcă mult mai repede în jurul Soarelui și a Lunii, făcând să fie tot mai mică ziua și, noaptea, orele, contractând timpul. Când am căzut în groapă, am pierdut telefonul, care nu a mai atras câmpul magnetic iar eu am rămas pe loc, în timp ce Pământul s-a mișcat. În acest fel, logic, am ajuns în junglă.

Noi trebuie să mergem spre nord și ne putem orienta după mușchii copacilor, așa cum am învățat la vârsta fragedă a copilăriei. Putem mânca fructe și să bem apă de izvor, exact ingredientele care ne erau recomandate ca fiind sănătoase pentru viața de zi cu zi. Dacă există apă curgătoare, sigur există și pește! Foc avem... deci putem supraviețui.

Dimineață începem să ne deplasăm încet. Fata alunecă și-și scrântește piciorul. Facem o targă din crengi și începem să mergem, ajutându-ne între noi.

Auzim foșnetul frunzelor, semn că suntem urmăriți. Decidem să aprindem câte un băț cu frunze uscate pentru a alunga aimalele sălbatice, așa cum văzusem la circ, normal că la cel cu animale nu cu ...oameni.

Pe drum ne întâlnim cu un elefant care ne stropește cu trompa răcorindu-ne, apoi ne conduce spre maginea junglei unde intrăm în panică pentru că drumul pare anevoios.

Dacă putem ajunge undeva, sigur poate reveni în punctul inițial. Este o problemă de fizică, unde trebuie să luăm în calcul viteza, accelerația și să aplicăm cele învățate la școală.

Doar împreună putem reuși. Trebuie să ne învârtim în sens invers Pământului sau să rămânem pe poziție....Am legat mingea de ping-pong cu patru fire subțiri de iarbă și o menținem dreaptă și poziționată spre Soare. Fiecare dintre noi reprezentăm un punct cardinal, în sensul în care tragem mingea cu firul din mâna noastră.... Așteptăm să se învârtă în sens invers deplasării Soarelui. Mingea de ping-pong se învârte încet, mai tare și mai tare.... iar noi ne deplasăm.....

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017 în așteptarea lansării în cinema pe 29 decembrie 2017, a unui film de aventură mult așteptat:  „Jumanji: Aventură în junglă”, continuare a celebrului film din anul 1995: „Jumanji”.

Am urmărit trailerul filmului și mi-a plăcut.

Pătrățel, rapid și eficient

Gogonel revine dezamăgit din bucătărie:

-   Nu mai avem bere... și începe meciul!

-   Cum nu avem... am băut ieri, alaltăieri... – începe să numere pe degete, Pătrățel ca un elev silitor.

-   Ce ne facem – oftează Gogonel privind spre Pătrățel

-  Da... sigur nu avem! – confirmă vecinul după ce-și numără și degetele lăsate în jos.

-  Of... Gogoșar, tu nu ai bere nicăieri?

-  Nu – spune gazda, atentă la imaginile de pe laptop, pe care le studia împreună cu Maimuțel.

-  Merge fratele meu după bere..  nu Pătrățel? – intervine Maimuțel.

-   Nu găsim aici... doar în capătul orașului – oftează Gogonel. Aici este închis deja.

-   Daca tot mergi acolo, ia și niște cosmetice – spune Gogoșar turnând gaz peste foc...

-  Unde să meargă! Imediat începe meciul! Până vine înapoi, se termină și concluziile din studio – oftează Gogonel, sperind totuși ca vecinul său să aibă o soluție magică pentru licoarea care nu putea lipsi la un meci...

Pătrățel tace și face... Socotește și apoi se ridică de pe fotoliu.

-   Am timp. Voi ce vreți?

-   Dar mașina ajungi greu... E aglomerație...

Pătrățel îi face semn lui Gogonel să tacă, ia biletul cu notițele fetelor și pleacă în fugă. Gogonel s-a consolat cu gândul că nu va avea bere la emisiunea lui preferată.

Liniștea se așterne. Fetele sunt preocupate cu laptopul, iar Gogonel derulează programele. Privește la ceas și se oprește pe canalul de sport. Este publicitate, iar până să intre echipele pe teren, apare Pătrățel în cameră, cu berea și cosmeticele, așezându-se liniștit în fotoliu. Atât fetele, cât și Gogonel îl privesc insistent, renunțând la ceea ce făceau.

-  De unde ai făcut cumpărăturile?

-  De la magazinul din capătul orașului.

-  Da... așa scrie și pe bon – constată Gogoșar, studiind chitanța

-  Cum ai ajuns așa repede? – se miră Gogonel

-  Am condus prudent și am ales drumul ideal – răspunde prompt Pătrățel.

-  Mereu când am mers, am făcut aproape 70 de minute.. Și cu întorsul acasă... peste două ore – gândește Maimuțel, cu voce tare.

-   Am avut mijlocul de transport ideal. M-am strecurat printre mașini... am trecut prin apă, datorită protecției asigurate de autovehicul.

-  Cum te-ai strecurat? Doar n-ai demontat mașina în bucăți?

-  Am fost cu cel mai bun biciclu electric.

Maimuțel se apropie de fratele ei și-i pune mâna pe frunte:

-  Nu are temperatură.

-   De când ai bicicletă?

-  De două zile. Dar nu este bicicletă electrică, doar un biciclu electric! – susține cu tărie, Pătrățel.

-  Este cumva, cutia primită prin curier...

-  Da, Maimuțel. Este biciclul meu electric cu care mă strecor cu ușurință prin oraș, pe carosabil, pe trotuar, unde vreau!

-   De unde o ai?

-   De la AirMotion  – spune Gogoșar care găsise informația pe internet.

-   Așa este.

-    Vrei o cafea Pătrățel – întreabă Maimuțel fericită că a primit cosmeticele dorite, în timp ce căsca intens.

-   Nu. Am băut pe drum, până s-a încărcat biciclu.

Toți se uită mirați la Pătrățel. Acesta râde și le explică:

-  Biciclu are o putere a motorului de 700W, cu o baterie LG de 260Wh ce are autonomie de 25 km Nu l-am încărcat înainte, că nu aveam planificată plimbarea...

-  Și a durat 12 ore... formatarea bateriei? Sau ai făcut operațiunea altădată? Că ai venit super repede!

-  Nu! Nu discutăm de formatarea bateriei.... Păi ați văzut ce repede am venit! Autonomia de încărcare este pentru 25 km la 180 minute. Eu aveam nevoie de mai puține minute, pentru autonomie și distanță mai mică!

- Dacă a venit în cutie, este mic? – se bagă în discuție Gogonel.

- 503x790x322 mm. Are telecomandă wireless. Pentru conectare la smartphone.

- Vezi unde-l depozitezi frățioare – spune Maimuțel gânditoare.

- Nu-i problemă. Este izolat contra umezelii, rezistent la zgârieturi și coroziune chimică. Structura este din cadru de magneziu.

- Vine frigul și nu mai poți umbla – spune Gogonel în timp ce echipele de fotbal pătrund pe teren.

- Rezistă de la -10 la +40 grade Celsius. Deci... când este ger, nu mai facem cumpărături!  - spune Pătrățel, savurându-și berea proaspăt achiziționată.

-   Ce marcă este biciclu?

-  Airwheel S6... albastră – spune Pătrățel.

Doar cinci minute

Mă grăbesc spre baie pentru a mă bărbieri și a face rapid un duș. La mine totul durează aproximativ 30 de minute. De această dată m-am încadrat în doar 29 de minute. Ies grăbit ca să o las pe soția mea în locul meu. La ea întotdeauna durează ceva mai mult, mai ales când participăm la evenimente importante.

Mă îmbrac cu hainele pregătite de soția mea din seara precedentă. Îmi caut încălțămintea... niște pantofi pentru barbati comozi și curați! Îi găsesc cu usurință și sunt gata echipat. Aștept nerabdător să plecăm, privind insistent spre ceas.  

Între timp, îmi trec niște idei prin cap și mă gândesc să le notez. Constat că scriu urât de mână și-mi deschid laptopul ca să fac însemnările. Între timp apare soția mea cu două bluze și mă întreabă care-i stă mai bine. Eu îi spun că cea albastră se asortează cu bijuteriile și ea pleacă să se schimbe. Mai bine tăceam.... Oricum, ideile se transformă în articol care este și publicat. Mă uit la ceas și mă înfior: nu este murdar, doar că se deplasează mult prea repede, ca și cum ar fi atras de un magnet.

Mă duc repede în dormitor să văd ce se mai întâmplă. Dezastru! Pe pat este plin cu  bluze de dama. Vreau să fug neobservat dar mă împiedic de o pereche de pantofi de dama și soția mă vede:

- Asta cum îmi stă?

- Este perfect. Culoarea roșie se asortează cu cercelul.

- Dar asta?

- Bordo... ca și inelul. Perfect!

- Parcă mă atrage ....modelul acesta....

- Da...și verdele îți stă bine. Asortat la verdeața din grădina de vară unde mergem.

- Nu mă ajuți deloc!

- Dacă toate îți stau bine! Hai să nu ajungem târziu...

- Să nu fim chiar primii!

- Dar nici ultimii! Pentru primii... nici măcar o sanșă infimă – mormăi eu, privind spre ceasul de pe noptieră.

- În cinci minute sunt gata!

Cu speranța că așa va fi, mă îndrept spre camera tip birou și-mi închid laptopul. Observ că este puțin praf pe el și iau pămătuful apucându-mă să-l șterg. Văd că pică praful de pe lampă. Mă urc pe scaun și fac curățenie pe becuri, lampă, pereți și dacă tot am început, fac curățenie în toată camera. Soția mă strigă și alerg la ea. Își proba două fuste, în fața oglinzii:

- Care este mai potrivită?

- Aia.. și cealaltă... amândouă. Care îți place. Care se asortează cu bluza și.... pantofii, pe care sper... că deja știi care sunt!

- Vedem... Trebuie să arăt bine, că doar femeia este imaginea bărbatului de lângă ea.

- Da..da...

Revin la birou și pun pămătuful la locul ei, că doar nu avem mult timp, să fac curat în toată locuința! Aprind lumina pentru a-mi pregăti o cafea și descopăr că un bec este ars. Îl înlocuiesc în timp ce cafeaua se prepară. Mă duc tiptil în dormitor și observ că soția mea a trecut la pantofi. Bluza a luat-o până la urmă pe prima pe care mi-o arătase, adică pe cea de la Answear. În timp ce merg încet spre hol, îmi vărs o picătură de cafea pe cămașă! Repede o dezbrac și-mi iau alta, în timp ce soția mea apare lângă mine:

- Eu sunt gata!

- Și eu... doar cămașa....

- Vezi, iar stau după tine! După aia o să zici că din cauza mea întârziem – îmi reprosează soția, deschizând ușa apartamentului și ieșind grăbită.

Eu oftez și o urmez. La mine a durat doar cinci minute...în plus!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017, în timp ce soția mea, mă așteaptă de cinci minute... la masă!

Eu și cafeaua – un cuplu imbatabil

Eu și cafeaua ne-am intersectat de multe ori. Pot spune că am trei amintiri memorabile cu acest produs, exact câte silabe conține acest cuvânt.

Prima mea  întâlnire cu ea, a avut loc în copilăria mea îndepărtată, pe vremea când eram doar o mogâldeață, care se ascundea sub masă, plimbându-se printre musafiri. Ajungând în bucătărie, unde mama mea pregătise la  ibric câte o porție de cafea boabe pentru invitați, m-am gândit să încerc și eu acel ingredient, nu doar să mă joc că ...  beau cafea din cescuțele de jucărie.

Am gustat și mi-a plăcut... am băut iar și cantitatea din ibricul pus pe masă scădea vertiginos. Deodată o aud pe mama mea, anunțând musafirii că „merge după cafea”. Panicat, ca să nu găsească lipsa la inventar, am completat zațul rămas cu o două căni de apă și am fugit în sufragerie, sub masă, la locul meu obișnuit. După ce invitații au fost serviți cu licoarea magică, am auzit o vorbă care m-a făcut să gândesc: „E slabă!”. Oare la ce se referea, că vizitatorii erau cam supraponderali.... Eu n-am aflat răspunsul la întrebare, așa cum nici ei nu au descoperit din ce motiv, în noaptea respectivă am avut atâta energie ....

A doua aventură cu o cafea, a fost la unul dintre cele două evenimente anuale la care nu pot lipsi: petrecerea de sfârșit de an al companiei unde lucrez și aniversarea soției. La ziua mea, pot absenta dacă primesc cadouri și poate uit că îmbătrânesc.... Ultima oară am primit cadou un aparat pentru monodoze de cafea care mi-a satisfăcut exigențele. Revenind la a doua aventură cu cafeaua care a avut loc la petrecerea anuală a companiei, pot spune că am reușit să descopăr liniștea sufletească. Tot timpul aveam divergențe cu o anumită persoană, indiferent ce ne transmiteam și ne comunicam, avea un alt context decât ceea ce vroiam să emitem. Când toți colegii au dispărut în agitația petrecerii, noi ne-am retras la o cafea și am reușit să ne redescoperim atât pe noi, cât și gândurile noastre. Așa cum alcoolul își întunecă mintea, cafeaua ne limpezește creierul și concepția asupra vieții. De atunci, ne începem fiecare dimineață de la servici, cu obișnuita cafea la birou.

Dar întâmplarea care m-a marcat, cred că atât pe mine cât și cafeaua, a fost cea care îmi influențează și astăzi viața și destinul. În perioada studenției, la prima oră de curs, m-am trezit cu o colegă nouă... așa cum de fapt eram noi toți. De când am văzut-o am simțit că m-am îndrăgostit. Era atât de frumoasă și avea un păr... ca un gogoșar. Mie îmi place atât gogoșarul cât și ardeiul copt. Ardeiul copt poate avea mai multe culori, dar gogoșarii sunt unici.

Mereu am vrut să atentez la... atenția ei dar mi-a fost teamă, iar timiditatea m-a învins. De câte ori ieșeam în grup, încercam să ajung în preajma ei dar, după câteva minute totul mi se părea o misiune imposibilă. M-am decis, la banchetul de la absolvirea Facultății, se revin la ea, după ce termin armata și am un rost în viață.

Am fost ultimul care a prins armata... nu că aș fi fugit după ea, dar după aceea, s-a renunțat la obligativitatea ei. Am crezut că la final, voi fi un bărbat hotărât, dar am ieșit doar bolnăvicios. Apoi am aflat de la un coleg comun din perioada studenției, că ea a emigrat în Canada. Am sunat-o pe telefonul fix de acasă și nu a răspuns... Când am reușit să vorbesc cu părinții ei, mi-ai spus că ... nu este acolo, s-a mutat. Am suferit și mi-am continuat călătoria prin viață.

Următoarea iarnă, m-am îmbolnăvit și m-am dus la medic, unde am revăzut o altă colegă din facultate și am aflat că fata cu părul de gogoșar nu plecase... doar se mutase la bunicii ei. Am aflat numărul ei de telefon și am sunat-o cu inima cât un purice. Mi-a răspuns, am vorbit, inima a crescut ca un ardei... și ne-am stabilit o întâlnire, în centru, la o cafea.

Ziua mult așteptată a fost una agitată. Mi-am schimbat stilul vestimentar de trei ori, m-am bărbierit de două ori și am plecat la întâlnire cu o oră înainte. Am fost fericit când am văzut-o. Ne-am plimbat, am savurat câte o cafea și am mers prin centrul orașului. Ea a intrat în fiecare magazin, supunându-mă astfel unui test neplăcut, dar de viitor. Am rezistat eroic știind că vom savura o cafea încă o cafea, după care o voi conduce acasă.

Au trecut zece ani, iar eu continui să savurez câte o cafea cu ea, dar în liniștea propriului nostru cămin.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2017 în timp ce am băut o cafea care mi-a redat energia care vroia să plece la somn... adică la culcare nu la pescuit!

Viața și sufletul

El o așteaptă pe Ea și când aceasta urcă în mașină, demarează în viteză așa cum era obișnuit în România. Timpul trece repede și deja sunt în întârziere. Se aude sunetul de mobil specific primirii unui mesaj. El își scoate telefonul și citește informațiile, apăsând accelerația și trecând de pe o bandă pe alta. Șoferul căruia îi tăiase fața se oprește dar nu claxonează și doar își face cruce. El zâmbește și răspunde la mesaj. Ea strigă:

- Vezi la trecere!

El privește repede pe geam și frânează brusc dar atinge persoana de pe trecerea de pietoni, care avea căștile pe urechi și nu auzise nimic. Mașina deviază spre stâlpul semaforului ce emitea intermitent culoarea galbenă, pentru cei din sensul opus. Mașina se răstoarnă și agitația cuprinde zona cu incident. Apare ambulanța și poliția care nu au altceva de făcut decât să constate decesul celor doi care se aflau în mașină. Trebuie anunțată ambasada României din Germania, care să informeze la rândul ei, rudele celor doi de tragicul eveniment.

Rudele, pe lângă tristețea cuprinsă de aflarea veștilor neplăcute, au fost nevoiți să caute o modalitate optimă de repatriere a corpurilor neînsuflețite ale celor soți.

Birocrația fiind încă în la modă, actele, transportul și serviciile funerare obișnuite necesitau timp și bani. În ajutorul acestora a intervenit o frimă specializată din domeniul atât de neplăcut dar necesar al serviciilor profesionale de repatriere care s-a ocupat în întregime de toate demersurile necesare. Prima etapă a constat în rezolvarea actelor necesare, fără a fi nevoie ca rudele decedaților să facă o deplasare inutilă și costisitoare în țara unde a avut loc accidentul. Apoi s-au făcut pregătirile pentru ca acel transport decedati spre țara natală, să decurgă în condiții optime.

El și Ea, nu au fost despărțiți nici pe ultimul lor drum, călătorind cu o mașină specială, în condiții specifice spre țara pe care o părăsiseră pentru a-și asigura o viață mai bună.

După aducerea corpurilor neînsuflețite în țară, înmormântarea crestinească a stors lacrimi celor apropiați și a adus mulțumiri pentru cei care s-au ocupat de repatrierea tânărului cuplu.

Fiecare participant, aruncă un ghemotoc de pământ peste cosciugul care va fi casă trupurilor celor doi, în speranța că sufletele lor vor au trecut undeva departe, într-o liniște de care nu au avut parte în timpul existenței pământești.

El stă și privește la ceea ce se întâmplă în jur și se întreabă: EU SUNT ACOLO?

El tresare. A fost un coșmar... Se uită la Ea și o strânge puternic în brațe. Din acel moment, decide să nu mai fie atât de ignorant deși este conștient că există servicii de transport funerar international, totuși este de preferat să nu apeleze la serviciile de repatriere oferite de acestia, și să revină sănătoși acasă la familie.

Aventuri neobișnuite pentru zile obișnuite

Este o dimineață specială. Azi avem petrecere! Dar nu din cauză că este vineri, ci pentru că prietenii noștrii din copilărie, au venit la noi în oraș și vor sta trei zile...și nopți!

Mă agit să plec la servici pentru că oricum voi reveni acasă mai repede, pentru a primi vizitatorii așa cum trebuie, cu mâncare și băutură pe masă.

Nu-mi găsesc cheile și o strig pe soția mea, care se afla la cratiță. Ea vine speriată de tonul vocii mele și mă amenință cu polonicul  pe care-l ținea în mână. Ne apucăm să căută obiectul pierdut pe sub masă, în pat... sub pat. Nimic. Deodată se aude un sunet alarmant și apoi liniște... S-a oprit centrala termică din cauza emisiei de gaz. Mă duc și repun valva în funcțiune, moment în care soția mea deschide larg, fereastra... S-a ars mâncarea... au plecat caloriile la plimbare... Nu apuc să aud bombănitul soției pentru că-mi găsesc cheile și fug pe scări în jos, văzând umbra polonicului agitat, pe pereții albi din hol.

Ajuns la servici, constat că timpul trece mult mai lent ca în alte zile. Prietenii mă sună și mă anunță că vor ajunge la noi, doar pe seară. Dacă tot m-am învoit, decid să merg în vizită la părinții mei.  După ce comunic soției mele schimbarea de program, sun și comand un meniu special pe care să-l ofer și celor care mi-au dat viață, de fapt ceva care-mi place mie: șnițel cu cartofi prăjiți și salată de ardei copți/

Părinții mei sunt fericiți când apar inoportun șți mai ales, că pregătesc masa. De fapt, doar golesc totul de pe fața de masă și scot cartoanele cu mâncare. Ca de obicei, nu gust mâncarea până nu pun multă sare. Iau prima înghițitură și mă strâmb: cartofii sunt dulci. Poate din cauza prăjiturii servite la servici, cu ocazia aniversării unui coleg. Mai iau o înghițitură... și renunț. Abia atunci remarc că luasem din greșeală zahărul în loc de sare....

Spre bucuria mea, acasă, soția pregătise același fel de mâncare... pregătit ca la carte, mai mult la sigur datorită faptului că eu nu am fost acasă să o deranjez. Apar musafirii și după obișnuitele discuții preliminare, schimburi de cadouri ne asezăm înfometați, la masă. Soția mea ne spune că nu a pus sare și condimente, pentru ca fiecare să-și prepare meniul, cum vrea. După cum îmi cunosc amicii, le pun eu sare suficientă din solniță și atacăm bucatele: șnițel, cartofi prăjiți... cam acri. Probabil am reticiențe de la zahărul din porția precedentă. Mai iau o înghițitură... la fel. Musafirii se opresc și ei din servitul mesei. Soția mea, face ochii mari și se uită la mine, la solniță:

-          Ai pus...de acolo....

-          Da. Sare.

-          Este sare amară... o folosim pentru altceva...este oricum sănătoasă! – susține soția mea.

Deci, azi am stricat de două ori mâncarea pregătită pentru întâlnirea ți vizita mult așteptată. Carne nu mai avem, cartofii... pa, deci o să stăm doar să bem.... Poate uităm de mâncare.

Prietenul nostru, la ideea soției lui, ne propune să comandăm mâncare chinezească. Pare o idee bună, mai ales că facem o comandă în grup. Intrăm repede pe situl restaurantului Wu Xing ca să ne alegem ceea ce dorim deși avem unele dubii legate de preferințe și denumiri. Niciunul dintre noi nu vrea ceva identic cu altcineva, dar am încerca fiecare dintre noi, mai multe tipuri de mâncare... Impasul apărut, se rezolvă rapid cu soluția oferită de Share and Play

Până la urmă ne-am comandat  în medie trei cutii de persoană: una cu orez (măcar nu mai punem sare pe ei, ca pe cartofi), una cu carne dulce și alta cu carne iute (nu carnea în general, doar sosul, că tot verificasem aceste combinații anterior...) și normal, una cu salată. Apoi am ales specialitățile....Ciudat, că toți am ales câte o ciudățenie: furnici în copac (prietenii și soția mea), urechi de lemn și cartofi picanți (eu!). Sper să nu înceapă să umble prin copaci și eu să nu aud nimic cu urechile mele....

După savurarea comenzi am respectat regulile jocului și ne-am imaginat o mulțime de lucruri care se pot realiza din 12 cutii,  putând participa la un concurs unde aveam sanse la marele premiu un smartphone Huawei P10Lite.... Huawei, normal! La orice comandă de grup, se alege una dintre cele patru provocări, se construiește personajul ales, se fotografiază și se înscrie în concurs, doar pînă la 15 decembrie 2017.  Se acordă atât premii săptămânale cât și premiul cel mare, telefonul!

Când avem opt mâini dibace, ce putem construi din 12 cutii goale? Un lotus, care este o aură energetică, care ne-a transmis energie pozitivă și gânduri bune, după care am bătut la pas toate pădurile din jurul localității, feriți de urșii care se plimbau pe lângă noi. Natura a fost alături de noi ca să petrecem momente plăcute și de neuitat. Eram ca niște furnici cu urechi de lemn, care ne plimbam printre copaci!

PS: Am comandat mâncare chinezească și în următoarele zile, pentru a putea călători făre stres și mai ales ca să avem mai multe sanse la concurs!

Articolul a fost scris pentru SuperBlog 2017, așteptând mâncarea... nu gătită, doar comandată de această dată! Uneori o mică greșeală, conduce spre mari descoperiri....

Cerul si pamantul

Doctorul online

Bunul cel mai de preț al unei persoane este propria-i sănătate.

În general, omul își neglijează sănătatea până în clipa când apar anumite probleme ce induc unele carențe fizice sau psihice și influențează starea de bine a acestuia.. Uneori această problemă stringentă poate apărea într-un moment nepotrivit, când o informație utilă sau o intervenție necesară  poate fi afectată de anumite întârzieri din motive obiective. Vremea nefavorabilă, starea drumurilor, urgențele medicale sau lipsa personalului specializat și/sau al ambulanțelor sunt lucruri neplăcute care influențează starea omului în general și al pacientului în special..

Un apel de urgență la 112 este de real ajutor, putând oferi informații prețioase  dar, pentru informații amănunțite și mai ales pentru elucidarea anumitor simptome care apar și care nu sunt chiar urgențe, există de curând o nouă opțiune utilă și benefică în mediul online.

Această platformă online, numită Doclandia,  este 100% românească și oferă informații medicale la solicitare, fiind de fapt asociate cu niște vizite online la medic. Se adresează atât publicului din România cât și celor din Diaspora. Pe platformă există peste 400 de medici colaboratori, profesionisti care răspund solicitărilor clienților oferind opinii despre sănătate.

Medicii care colaborează cu această platformă sunt de diferite specialități iar datele furnizate sunt directe și  la subiect, oferind sfaturile și soluțiile aferente. 

Accesarea platformei online se poate accesa de pe orice dispozitiv conectat la internet și pe baza unui abonament nelimitat, la orice medic. Abonamentele se obțin ca urmare a creării unui cont personal pe platformă, contra cost. Abonatii pot trimite fisiere direct catre medic de pe telefon (poze) cu analize sau radiografii

De multe ori, în viață, o informați utilă primită la momentul oportun poate salva o vieță sau poate opri anumite complicații ale unor boli aflate în fază incipientă.

Este un fapt îmbucurător că există mereu opțiuni noi, conforme cu dezvoltarea tehnologiei.

OARE MA ASCULTA CINEVA?

Petrecerea surpriză

-          Ce faci Georgică? Te gândești la petrecerea de ziua lui Călin?

-          Nu, Andrei... Aștept să treacă ziua de lucru....M-au stresat cei de la contabilitate.

-          Mergem să cumpărăm cadou, băieți? – întreabă Irina.

-          Aceeași petrecere, mereu același loc... la fiecare aniversare a oricăruia din grupul nostru...

-          Nu este frumos? Prieteni de atâția ani!

-          Trebuie ceva diferit – îmi susțin ideea. Avem mereu aceeași organizare evenimente Brasov... poate ar trebui să ieșim din perimetrul localității

-          Ce vrei nou? Partidă de streaptease? Poate se însoară! – spune Andrei.

-          Tăceți, că vă aude Alina care încearcă de ceva tip să se mărite cu el....

-          Cum ar fi o petrecere surpriză! – spun eu, bucuros de idee.

-          Unde? O să fim peste 50 de persoane!

-          La o cabană...  Într-un salon de evenimente din Poiana Brasov!

-          Și cum faci ca el să ajungă acolo? Nu poți spune că a rămas cineva blocat în casă!

-          Rezolv eu, voi doar anunțați participanții... dar nu și pe Călin! – spun fericit de idee.

Ziua cea mare pentru Călin, a venit. El a făcut invitația la terasa barului nostru obișnuit. Cu două ore înainte de plecare era disperat, că toți îl sunau că vor întârzia:

-          Georgică, tu vii cu mine, nu?

-          Da... Cum să nu. Alina?

-          Este în Poiană cu două prietene la o prezentare.

-          Aha... Vine, nu?

-          Da, cum să nu – spune zâmbind Călin.

La sfârșitul programului de lucru, noi doi o pornim spre bar, alegând autobuzul companiei, care avea ruta în zona respectivă. Ajunși acolo, Călin a rezervat mai multe mese, după care comandă câte o bere. Dacă nu merge treaba, măcar mă aleg cu o bere în plus, gândesc masochist.

Stăm în liniște, apoi vorbim una alta, nu despre femei una-alta, doar despre idei.... Sună mobilul lui Călin. Îmi beau repede berea, știind că începe spectacolul:

-          Alina. Da....Cum nu aveți bani?

-          ....

-          Nu vă lasă să plecați! Dar...

-          Auzi, hai mergem repede la ea, și ne întoarcem până vin invitații.

Călin se uită la mine, la ceas, la telefon:

-          Vin cu Georgică la hotel.

Merge treaba. Călin merge la chelnerițe și le spune că revine mai târziu și cheamă un taxi. Eu, sub pretextul că merg la baie, anulez toate aranjamentele lui Călin, spre surprinderea, uimirea și bucuria chelnerițelor. Mașina a venit și urc în viteză.

-          Mergem la un salon de evenimente din Poiana Brasov.... am uitat cum îi zice la hotel  – oftează Călin. Până ajungem acolo, aflu....

-          Este hotel – întreb mirat?

-          Da. Unul mare... Cum îi zice.... De nervi, am uitat!

-          Să ne gândim... deci un loc unde au loc... conferințe....

-          Nu.... organizare evenimente Brasov.

-          A... este în Brașov?

-          Nu. În poiană.

-          Uite la copii cum se joacă... am crezut că trece ursul – spun privind pe geam, în timp ce Călin este frământat și se joacă cu telefonul.

Mă sună soția la telefon:

-          Alo! Bună... Ce să facem! Mergem în Poiană după Alina.... Îți povestim cînd ne vedem ce a fost. Cred că revenim într-o oră.... Unde ești? La coafor! Bine... Pentru Călin te faci frumoasă, pentru mine.... – conversez cu soția mea iar Călin zâmbește gânditor,

-          O sun pe Alina – spune Călin. Să aflu hotelul.

-          Nu facem prostii, dragă... vorbește singur Călin, nu jucăm cărți! Nu pe bani!

-          Hotel Royal – strigă Călin fericit că și-a reamintit. Noroc cu jocul de cărți.

-          Ajugem în două minute – spune taximetristul, ieșind cu mașina din Poiana Mică. Este în Poiana Doamnei.

-          Nu în Poiana Brașov? – întreabă neîncrezător viitorul sărbătorit

-          Este adresa din Poiană. La nr. 4 – spune convins taximetristul, bucuros de o cursă atât de profitabilă.

Călin aproape zburase din mașină, după ce plătise șoferul și-l rugase să-l aștepte. Eu, venind în urma lui, l-am expediat pe taximetrist. Abia am reușit să ajung în spatele lui, să setez wi-fi ca să filmez și să postez pe rețeaua de socializare uimirea lui Călin când a fost direcționat în salon, unde a fost atacat cu confetti și șampanie de către prieteni. Figura lui, când s-a întors spre mine, era una de surprindere (de parcă atunci s-ar fi născut) și de  mirare, că am reușit să-l păcălesc.

După câteva minute de uluire și fericire, ne-am găsit câte un loc în restaurantul hotelului. Unii ne-am oprit întâi la bar. Spre uimirea mea, deși pe site nu scria nimic despre meniuri și de existența unui restaurant propriu al hotelului, am găsit o oferta mai mult decât potrivită de bunătățuri.

Având câteva camere rezervate la hotel, m-am retras în camera noastră de tip familie, pentru a-mi trage sufletul după atâta agitație. N-am crezut că voi reuși și nici convins că totul va ieși atât de bine: bucatele alese, vinul nobil, berea prietenă și câteva partide de fotbal de masă și biliard, adevărate campionate. 

Mogâldețele invitaților aveau propriul lor teritoriu de joacă, dotat cu tot ceea ce aveau nevoie ca să zburde fericiți.

Petrecerea a ținut toată noaptea, unii au mers la culcare și apoi au revenit cu forțe proaspete, în timp ce alții au luptat cu licorile bahice, somnul și muzica, rezistând eroic, până dimineața când au adormit în mașinile spre casă. Datorită vremurilor călduroase, am stat mai mult pe terasă, iar unii mai viteji, s-au plimbat în noapte.

Câțiva dintre noi, au ratat evenimentul serii când Călin, a anunțat logodna lui cu Alina. În acel moment încă fusese treaz și nu avea nici temperatură.... poate doar a doua zi!

Acest articol este o ficțiune, inspirată după unele evenimente reale, a fost scris pentru SuperBlog 2017.