În urmă cu ceva timp, toți ne
temeam de anotimpul rece dar nu din cauza zăpezii, a gheții ci datorită
bugetului necesar pentru asigurarea și menținerea căldurii necesare. Între
timp, am descoperit confortul energetic și modul în care putem economisi fără a
fi influențați de temperatura din exterior.
De asemenea trebuie să fim
atenți la materialele pe care le folosim pentru că pot apărea repercursiuni
negative, la care nici nu ne gândeam, iar cea mai periculoasă pentru sănătatea
noastră este: igrasia.
Trebuie să fim conștienți că
orice investiție în confortul locuinței, reprezintă de fapt încă un pas pentru
protejarea noastră față de atacurile bolilor care ne pândesc la fiecare pas.
Pentru orice investiție,
gândurile ne conduc spre multiple întrebări legate de necesitatea și utilitatea
achiziției. În cazul asigurării confortului energetic trebuie să ne izolăm
locuințele, în special pereții exteriori cu polistiren iar investiția se
amortizează în mai puțin de un an.
Polistirenul are rolul de
menține căldura în incinta pe care protejează indiferent de capriciile naturii.
Polistirenul este ales în
funcție de locul de amplasare al acestuia: în interiorul sau în exteriorul pereților
locuinței. Pentru montarea acestuia, avem nevoie de mai multe accesorii și de o
mână specializată pentru execuția lucrării.
Produsele calitative și
meșeriașii în lucrări sunt vitali pentru o bună realizare a ceea ce ne dorim.
Putem monta chiar noi polistirenul dar cine știe cum preparăm și combinăm
materialele și ne putem trezi în miez de vară sau iarnă că fațada casei o ia la
vale! Avem nevoie de polistiren expandat sau extrudat, adeziv, accesorii (dibluri), vata bazaltică (pentru fațadă)
și/sau vata minerală de sticlă.
Toate aceste produse necesare
se pot achiziționa pachete termosistem în componența cărora găsim: polistirenul necesar (Swisspor, Hirsch, Adeplast, Austrotherm),
adezivul pentru lipre, plasa de fibră de sticlă, diblurile de prindere și chiar
tencuiala decorativă.
Izolând casa de intemperiile
naturii șii ale mediului ambiant, chir ne înfrumusețăm locuința, după stilul și
gustul nostru.
Aceste produse se găsesc pe
Polisteron online și se pot achiziționa pe tot parcursul
anului dar pentru montajul acestora trebuie îndeplinite anumite condiții
climaterice, de temperatură astfel încât
totul se fie în armonie.. Deci putem să facem precum cei care-și fac
sanie iarna și vara... car.
Spor la lucru și inspirație
pentru design exterior!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu